Raport ONU: “Există speranţa să punem capăt epidemiei SIDA până în anul 2030”

0

Există şanse ca epidemia SIDA să poată fi ţinută sub control (şi chiar stopată), iar asta s-ar putea întâmpla până în anul 2030, arată un raport recent al agenţiei UNAids. Raportul susţine că numărul de infecţii noi cu virusul HIV şi numărul de decese cauzate de SIDA sunt, ambele, în scădere, notează BBC.

 

 

Însă, susţine raportul, este nevoie, în continuare, de un efort susţinut la nivel internaţional, deoarece ritmul prezent al luptei cu epidemia nu poate duce la stoparea ei, iar, potrivit organizaţiei Medici fără Frontiere, persoanele care au cea mai mare nevoie de medicamentele destinate ţinerii sub control a bolii nu au acces la ele nici în prezent. La nivel global, aproximativ 35 de milioane de persoane trăiesc cu virusul HIV. În 2013, s-au înregistrat 2,1 milioane de cazuri noi de infectare, adică cu 38% mai puţin faţă de anul 2001. Decesele cauzate de SIDA au scăzut cu o cincime în ultimii trei ani, ajungând la cifra de 1,5 milioane pe an. Cea mai serioasă îmbunătăţire a situaţiei se observă în Africa de Sud şi Etopia, notează raportul ONU.

Printre factorii care au contribuit la evoluţia acestei situaţii se numără şi accesul crescut la medicamente al persoanelor care au nevoie de ele, susţine documentul citat; în plus, s-a înregistrat o dublare a numărului de cereri de circumcizie din partea bărbaţilor, care speră, astfel, să reducă riscul de infecţie cu HIV. În ciuda veştilor bune, tabloul general este departe de a fi roz: mai puţin de patru din zece persoane cu HIV beneficiază de terapia cu antiretrovirale, iar trei sferturi din infecţiile noi cu HIV sunt localizate în doar 15 ţări. “Dar vorbim de mai multe reuşite în ultimii cinci ani decât au fost în ultimii 23 de ani. Avem dovezi despre ce funcţionează şi ştim ce obstacole rămân de trecut şi, mult mai clar decât oricând până acum, există speranţa că este posibil să punem capăt epidemiei SIDA”, susţine raportul ONU. “Dacă accelerăm ritmul de luptă împotriva HIV până în anul 2020, am putea ca, în 2030, să avem epidemia sub control şi să fim aproape de a-i pune capăt; dacă nu, lucrurile s-ar mai putea prelungi cu încă un deceniu peste această dată sau chiar mai mult”, confirmă şi Michel Sidibe, director executiv al UNAids.

 

Mai multe detalii: Euronews, BBC

 

Sursa şi foto: BBC

 

Puteţi citi şi:

Un fotograf le comunică apropiaţilor că are SIDA şi le surprinde reacţiile

Mister în calea înţelegerii virusului HIV, dezlegat de jucătorii de jocuri video

Numărul infecţiilor cu HIV a scăzut semnificativ la nivel global


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger