Dmitri Miticov e un poet care se joacă de-a identitățile; a debutat în volum cu numele său din buletin, apoi și-a construit un avatar care publica pe Internet cu totul altfel de texte. A reușit să se ascundă în spatele noii identități cîțiva ani și a stîrnit curiozitatea cititorilor de poezie. Acum, fără să-și mai schimbe numele, s-a reîncarnat într-o formulă nouă – o voce sceptică și cerebrală ia, ca un Wittgenstein și ca un true detective, la interogat discursurile suspecte; și nimic nu scapă sub privirea lui atinsă de depresia maturității, încercănată de rate eterne la bănci.
Mari drame nu
E multă suferință în lume,
dar și în filmele coreene.
Ce nevoie să ai de marile drame
cînd și un bec aprins pe stîlp
peste fierul forjat
rupe miocardul.
Cîte nume de boli ți-ar fi necesare
ca să fabrici lirism.
Lirism e să îi spui te voi iubi pînă cînd o să mor.
Dar cum ar fi să mori chiar acum.
Uite cît lirism.
Și tot despre cupluri. El spune obișnuința e ideal
proiectat în R la a doua, spațiu
2D domestic și tihnă.
Eu zic ăsta-i tetris.
Cît să trăiești și cu tetris.
Şi înainte de maidanul liric ce mai era. A da, copilăria
Street Fighter la mașinuțe: mîna pe manetă e dibăcie.
Ești Ryu în săritură decisivă
şi realizezi că da există pericole reale, scheme
neaşteptate formidabile şi foarte foarte
multă suferinţă.
F-I-V
Spune cu mine: e din ce în ce mai rău. Şi acum
spune singur: e din ce în ce mai rău.
Cînd te-ai simţit bine ultima dată: în depăşire,
cînd soarele din retrovizoare a trecut pe sub soarele
din retrovizoarele lor.
Cînd te-ai simţit rău ultima dată, de exemplu acum.
De unde optimism și dezinvoltură,
cînd oricît ai munci la cubul Rubik, există undeva
un copil de zece ani care-l poate rezolva mai repede ca tine.
Respectul de sine și siguranța, de unde să faci
rost de ele, cînd în orice joc cel puțin o duzină de oameni
au trecut la nivelul următor.
Ce e umilința, e momentul cînd ți se explică îngăduitor
că totul nu-i decît o serie de algoritmi.
Gîndurile pozitive îţi vor schimba viaţa,
aşa ţi-au spus. Cum să ai succes: zece paşi siguri, au simţit
nevoia să adauge.
Gîndeşte-te la ceva frumos, de exemplu un cîmp cu maci.
Știu un loc în care există o gingășie irezistibilă
a felului în care poate ajunge la tine
mirosul de acetonă.
Ce scrie pe fişa medicală, scrie fără indicație chirurgicală.
Asta cum e. E bine, dar a sunat ca și cum ar fi rău.
Ce a zis el, a zis nu există remediu demonstrat a fi
eficient. Ce am zis eu, gîndurile pozitive
îţi vor schimba viaţa nu.
Cum să ai succes: gîndeşte-te la un cîmp cu maci. Şi acum
spune singur: e din ce în ce mai rău. Acum spune-o din nou
ca și cum ar fi ceva bun. Și dă-ne un semn
cînd ești pregătit să faci zece
paşi siguri.
Modul sarcastic
1.
Limbajul. Îl ai şi îl foloseşti
cu stîngăcie, ca pe o unealtă primitivă,
deteriorată şi imprecisă
al cărei scop s-a pierdut definitiv.
El spune trebuie să mergem la cumpărături,
ea spune trebuie să facem curăţenie,
dar ei vor să spună
ce mai putem face de aici, de aici
nu mai putem face nimic.
Cineva te întreabă ce faci, îi răspunzi – bine.
Dar bine ultima dată a fost cînd.
E exact aşa cum te-au învăţat: deşi pare simplu,
întelesul comunicării este mult mai complex
şi plin de substrat.
Limbajul. Vor veni cîndva nişte oameni
să-l şteargă de praf
cu nişte pensule mici.
Cum se numeşte asta, se numeşte grijă, se numeşte
afecţiune, ba nu, se numeşte arheologie.
Se ia limbajul, se face din el
un cărucior ponosit
şi se împinge cu piciorul pe scări.
Acum să te văd ia limbajul fă din el un gest.
2.
Gesturile. De unde vin ele
şi încotro se duc. Care-i logica lor.
Te aşezi cuminte pe banchetă,
în compartiment, îţi pui palmele pe genunchi.
Dar înainte de asta ce-a fost. A fost o fetiţă
care te-a întrebat ce faci gîscanule.
O fetiţă de cinci ani care ţi-a zis regula permite
un singur monstru pe clădire, unul
din voi trebuie să coboare.
Dar înainte de asta ce-a fost.
Ai luat-o pe scurtătură, nişte copii s-au ferit
din calea maşinii şi te-au împuşcat cu pistoalele lor
cu apă. Ai ridicat mîinile de pe volan, te-ai predat.
Te-ai lăsat într-o parte, rănit, cu capul sub torpedou.
Au rămas în urmă, înmărmuriţi. Unde-i logica.
Logica. Vor veni şi după ea
cîţiva oameni
cu nişte pensule mici.
Îi vom urmări curioşi, cu admiraţie.
3.
Admiraţia. O treabă foarte delicată
s-o manevrezi.
Pe cine să admirăm,
să-i admirăm pe aceşti oameni
care au adoptat un copil
pentru că nu puteau avea unul.
Să admirăm necondiţionat satisfacerea
acestei nevoi.
Ajunşi în acest punct vă rog să admiraţi
cu aceeaşi înverşunare şi
pofta mea de mîncare.
Pe cine să mai admirăm, să-i admirăm
pe toţi aceşti oameni care şi-au recăpătat credinţa
în divinitate după ce toate celelalte opţiuni
au fost epuizate.
Credinţa. O soluţie de luat în seamă
dacă eşti foarte bolnav
sau pe moarte.
Evoluţia. Iată la ce s-a ajuns, e în firea lucrurilor.
Ce trebuia să fie aranjarea bretonului cu mîna
se face o aplicaţie nouă pe telefon.
Ce trebuia să fie psalm încărcat de emoţie
se face un cazan de sarcasm.
Unde trebuia să fie o figură de stil
apare o definiţie.
4. Definiţiile. Aşa o pacoste
să ţii cont de ele,
cînd se tot modifică.
Ce e frica. Mergi şi mergi şi mergi,
ajungi în pădure, te aşezi pe iarbă, între copaci
şi aştepţi să se întunece, s-a întunecat. Uite frica.
Ce e memoria. Vine cineva şi te întreabă
mai ţii minte şi tu zici da.
Ce e memoria.
Cu o săptămînă în urmă ţi-ai văzut tatăl, aţi vorbit,
azi te întorci acasă, nu-l mai găseşti nicăieri
şi nici n-o să-l mai. Unde-l cauţi.
Ce e arheologia. Au vrut să facă o staţie de metrou,
dar au zis stop, au venit nişte oameni să cureţe
praful cu nişte pensule mici.
Ce e arheologia. Au făcut provizii și arme, trec patru mii de ani
şi vin unii cu un excavator să facă o staţie de metrou.
Ce e adevărul. Staţi unul lîngă altul
fără să vă spuneţi nimic, apoi pe neaşteptate ea spune
ce cald e afară şi tu spui adevărat.
Ce este o definiţie, e părerea ta despre un lucru
la un moment dat.
Definiţiile. Cu momentele lor
de utilitate incontestabilă.
Mă întrebi cum mă simt, mă întrebi
ce mai putem face de-aici.
Acum ce-o să spun. Pentru mine
cred că a trecut vremea răspunsurilor
palpabile. Ocrotesc un smoc de iarbă
la marginea terenului viran făcut din toate definiţiile
impecabile.
Kleine kamera
Sistemul de navigaţie ne-a spus să fim atenţi
la kleine kamera.
Ne-am uitat în toate părţile, agitaţi,
dar n-am văzut kleine kamera, doar
cauciucuri de tir înfipte în gard
şi ieşiri de urgenţă.
Kleine kamera, kleine kamera,
ce-ai de gînd cu noi?
La micul dejun am ras tot ca lăcustele.
Vezi că ţi-a rămas nişte unt pe obraz,
şi am dat să te şterg, dar nu era unt,
era o liniuţă de soare
care se strecurase prin storurile lăsate.
Liniuţă de soare, ce vrei, liniuţă de soare,
să faci din noi?
La 15 kilometri de Praga, din pădurea de pini
a ieşit un fluture alb care a trecut
de pe prima bandă pe banda a doua
prin faţa maşinii, nestingherit.
Fluture, ce vrei să faci
fluture, ce vrei
fluture?
Foto: pictură de Tristan Prigott
Citiți și:
Un comentariu
mi-a rupt fashu