Amiaza. Căruțe din Belia trec pe șosea spre Breaza

0

În 1917, cînd B. Fundoianu începea să scrie volumul Priveliști, momentele și locurile pașnice și senzuale descrise în aceste poezii fuseseră deja înghițite de timp și de război. Perspectiva sa transforma aceste descrieri poetice în elegii ale pierderii Paradisului. Din perspectiva noastră, a cititorilor de azi care știm că Fundoianu avea să moară peste două decenii la Auschwitz, paradisiacul și elegiacul acestor versuri devine tragic.

 

 

IV

Milicăi

 

Porcii mănîncă iarba prin șinele de fier.
Cerul e-nalt atîta, că parcă nu e cer,
ori l-au urcat tăcerea și munții spîni. Amiaza.
Căruțe din Belia trec pe șosea spre Breaza.
Gara-i pustie parcă de secole și ani.
Șoseaua, ca o rîmă, umblă pe bolovani,
nici nu privește rîul în mers pe drumul Breazii,
și umezeala care umflă să spargă brazii.
În Prahova băieții împușcă cu pietriș
broaștele-adormite, molîie, pe prundiș
și-și scaldă caii; uite, muștele verzi înțeapă.
Tăcerea se aude cum s-a spălat cu apă
și-aș vrea, trîntit de soare, jos, în amiazi, să dorm
cu inima de piatră ca muntele enorm.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger