Despre Philip Larkin se spunea, în raport cu John Betjeman, că e celălalt poet laureat al Marii Britanii; la fel se poate spune și despre Alexandru Mușina în raport cu Mircea Cărtărescu în cazul generației 80 (și pentru că întotdeauna e nevoie de triangulație, al treilea punct al triunghiului generației e Ion Mureșan). Poezia lui Mușina nu mizează pe efecte artistice evidente, care iau ochii, ci pe atenția și empatia cititorului, pe umanitatea și sănătatea lui sufletească; acest gen de efect, mai adînc, se obține numai dintr-un realism meticulos și Mușina e un maestru al realismului.
Duminică blondă. Nuvelă
Cînd am intrat tocmai ațipise.
Plînsese.
Și părea așa amărîtă, cum sta
în halatul gros, vișiniu și prea mare, înghemuită.
Cu fața în pernă și părul ciufulit, încît
Mi-am dat seama cît e
De frumoasă.
“ce faci, vițică?” i-am spus și am sărutat-o.
Pielea ei avea un gust de copil și îmbujorată
De ușoara febră, parea la fel de tînără ca și acum șase ani.
Am tras atunci o jumătate de votcă
Să-mi fac curaj.
Și-a proptit
Nasul în clavicula mea stîngă.
Pistruii
Erau la locul lor pe ceafă.
Și puful blond.
Am scos din pungi pijamale, șosete,
Tacîmuri, prosoape.
O periuță de dinți.
O ceașcă de porțelan cu un ou roșu în ea.
Supă de fidea la borcan.
O sana.
Grătar și piure.
Pe fereastră
Aceleași dealuri și pini și aceeași
Macara scheletică, gălbuie, ca și acum
Trei ani și o lună.
Priveam
Răsărind
Steaua
Păstorului în unghiul ei drept
Și îmi spuneam “Trebuie să mă fac sănătos!” “Trebuie
Să mă fac sănătos!”
“Mi-au spus că-mi dau penicilină”
“Și vițelușul?
Nu-i periculos?”
“Nu cred, știu ei ce fac” și-a început să plîngă.
S-a dus să se schimbe. În cameră
era soare.
Ușa proaspăt vopsită.
Pe coridor
Aceleași grafice imbecile: creșterea
producției de bovine și de tractoare.
Privind-o cum se apropie
în semiîntuneric, puțin adusă de spate.
Cu zîmbetul ei mereu stînjenit.
Și tîmp
Cu mersul ei de gîscă, împleticit,
Am înțeles.
Nu mi-a părut rau.
Nu îmi pare
Rău nici acum.
Asta e tot.
Asta e.
FOTO: ANDREI PANDELE