Studiu: Tratamentele de fertilitate ar putea fi un factor de risc în cazul astmului la copii

0

Copiii care se nasc după ce mamele urmează tratamente de fertilitate prezintă un risc mai mare de a dezvolta astm decât copiii născuţi fără ajutorul unor astfel de tratamente, arată un studiu realizat de cercetători de la universităţile Oxford şi Essex din Marea Britanie şi publicat în revista Human Reproduction.

 

 

Studiul a analizat 13.000 de copii din Marea Britanie, născuţi între anii 2000 şi 2002. Cercetările au arătat că, în cazul copiilor în vârstă de 5 ani, concepuţi cu ajutorul unor tratamente de fertilitate, riscul de a dezvolta astm era de două ori mai mare decât în cazul copiilor concepuţi natural. Aceşti copii, totodată, aveau mai degrabă nevoie de tratament medicamentos, ceea ce indică un tip de astm mai sever. Mai exact, 15% dintre toţi copiii de 5 ani monitorizaţi aveau deja astm, dar, dintre aceştia, 104 fuseseră concepuţi prin tratamente de fertilitate; în rândul lor, 24% sufereau deja de astm la vârsta de 5 ani.

„Nu este un motiv de a se renunţa la tratamentele de fertilitate. Ele oferă o şansă de a deveni părinţi celor care nu au altă opţiune. Pentru cei mai mulţi dintre copii, astmul este controlabil, pot trăi cu el”, a explicat dr. Claide Carson, cercetător în cadrul studiului. Alţi specialişti au criticat faptul că eşalonul de copii studiaţi este prea mic pentru importanţa concluziilor şi că, în general, cercetările în acest domeniu nu sunt neapărat concludente, existând mulţi alţi factori genetici sau de altă natură care pot influenţa dezvoltarea copilului. „Cel mai bine este ca părinţii care vor să urmeze un tratament de fertilitate să discute cu medicul lor despre avantajele şi dezavantajele acestei proceduri, să fie informaţi complet şi să ia o decizie în cunoştinţă de cauză”, consideră Malayka Rahman, reprezentantă a fundaţiei caritabile Asthma UK.

 

Sursa: BBC


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger