De vreo patru anotimpuri încoace, moda coborîtă în stradă a început să poarte cu mare fason egării neon și taioarele bunicilor. O mulţime de tineri merg la Second să-și cumpere haine, o îngrămădeală de neconceput se creează cînd apare pe ușă o plăcuță scrijelită cu “Marfă nouă”.
de Silvia Dumitru
Cămăși înflorate cu umeri proeminenți decupate parcă din vederile Litoral ’80, pantaloni cu dungă și elastic sub talpă (vestiţii pantaloni pană cu tălpici), stretch, talii înalte, pană la pălărie și eșarfe din batist, toate și-au făcut loc pe Lipscani, Militari sau Pipera (și nu, nu vorbesc despre centură). Unii o numesc moda vintage. Pentru mine a fost o descoperire profitabilă. Alții o aseamănă cu un accident de stil, similar expresiei: “a căzut dulapul pe tine”. Se cere niscaiva curs istoric.
Primul răcnet al SH-ului pare să se fi auzit în Anglia anilor 1580 , nutrit de afecțiunea profundă a Reginei Elizabeta pentru podoabe și modă. Cum nu se considera de cuviință ca Regina să poarte de două ori aceeași ținută, această expoziție umană, permanentă, a dat nas moraliștilor contemporani într-ale modei (un soi de critici, dar fără apariții televizate) și a creat un mediu propice pentru dezvoltarea unei imense piețe de haine la mîna a doua. Motiv de bucurie pentru femeile de rînd, care nu aveau bani să-și coasă haine la croitor. Întregul demers se derula ca la consignație: omul cu haine multe își lăsa benevol hainele purtate la magazin, primind un ban din cea de-a doua vînzare a țoalelor; iar cei din magazine desprindeau de pe haine detaliile valoroase (nasturi de aur, margini sau fireturi ) pe care le vindeau separat de haine. Cu cît coborai mai mult pe scara socială, cu atît hainele erau mai cîrpite și mai purtate. Asemenea comerțului cu mașini din zilele noastre, moda secolului XVI era o investiție extrem de importantă; să ne întoarcem însă în secolul XXI.
Într-unul din second-handurile cartierului Crîngași, este vînzoleală mare lunea. Motivul? Marfă nouă sau reduceri la hainele rămase de săptămîna trecută: În fiecare luni primesc marfă de la alte magazine de prin țară sau de pe afară. Nu pot să spun că-mi vin 100 de rochii săptămînal, dar iau cît să mai treacă lumea de curiozitate. Important e să nu se pună praful pe aceleași țoale. Hainele pot fi noi, vechi, nevîndute, purtate, cîrpite, de firmă, cum ți-e norocul. Dar între noi fie vorba, am cliente pe care le anunț cînd îmi vine ceva mai mișto, de firmă. – Ileana D. (vînzătoare Second-hand)
Așadar, ce a devenit SH-ul în zilele noastre, o opțiune pentru cei cu bani mai puțini sau o modă pentru cei ce caută să fie diferiți? În ajutorul nostru, Claudiu Enescu ( fashion blogger MauVert) clădește o cale justă spre un răspuns edificator: Magazinele SH sunt o comoară dacă știi cum să le abordezi. O cămașă H&M decentă cumpărată dintr-un SH nu poate fi numită vintage. Așadar trebuie să vînezi în primul rând branduri – care să aibă o istorie în spate de câteva zeci de ani a și apoi să analizezi piesa vestimentară respectivă ca să nu fie ruptă, deteriorată, pătată iremediabil etc. Evident că se întâmplă să găsești haine frumoase care să nu aparțină vreunui brand celebru. Ele pot fi o achiziție, dar nu pot fi numite vintage.
Oldschool, vintage, retro, toate, toate, ne fac fashion. De acord – dar știm ce înseamnă fiecare dintre ele, cu exactitate?
Oldschool, argou pur, un soi de “ești de treabă și la modă”; mai mult, n-ai uitat de valorile clasice ale tovărășiei.
Vintage – un mod de a te îmbrăca, de a-ți decora casa, sinonim cu „clasic”, tipic perioadei 1920-1975; termen folosit inițial pentru vinurile vechi; într-ale hainelor, vintage înseamna atenția, grija, pentru fiecare articol în parte, un preț ridicat pus pe seama unicatului, a vîrstei, și a calității (cum ar fi creațiile semnate Emilio Pucci, Coco Chanel ,Christian Dior, André Courrèges, Yves Saint Laurent, Pierre Cardin, Lanvin, Vionnet, sau bijuterii Miriam Haskell, Yves Saint Laurent, Ungaro, Givenchy, Hobé, și nu numai ) .
Cînd vorbim despre retro ( în anul 2011), ne referim la moda anilor ’80, ’90.
Proprietatea termenilor, bat-o vina! După cum știm, vorba se mai schimbă și după om, așa că nu-i de mirare că, exclamînd “Uau, ce vintage e!” la fiecare cîrpă pe care o găsim în coșul de SH, am ajuns să nu mai facem diferența între rochiile și taioarele Dior, Trigere, Chanel, și Casa de Modă Venus reloaded.
Cum a apărut confuzia și pe cine ar trebui să tragem de urechi? Claudiu (MauVert) ne lămurește din nou: “Confuzia între SH şi vintage a apărut odată cu apariţia tuturor târgurilor şi blogurilor auto-denumite vintage, care pretind că vând vintage-uri, dar vând SH „uşor mai periate” decât cele care se vând pe tarabe, la kilogram. Ulterior comercianţii au profitat de naivitatea unor necunoscători care au fost încântaţi să cumpere nişte piese vestimentare „retro” sau învechite, cu care să-şi creeze aşa-zisele ţinute/outfit-uri vintage.
In realitate piesele vintage sunt destul de rare, dar pot fi cumpărate de la adevăratele târguri vintage din diferite capitale europene. Se mai pierd si prin grămezile de „boarfe la kil” piese vintage, dar trebuie să ai noroc să le descoperi. Spre exemplu, eu am gasit la o tarabă SH din Braşov eşarfe vintage Hermes şi Pierre Cardin, pentru care am plătit 1 leu şi pe care colecţionarii le cumpără cu câteva sute de euro.
Așadar, hainele vintage pot fi second-hand, doar că nu le cumpărăm la kilogram și nu costă cît trei pîini, ci sunt un reprezentant al clasicului, calității și, de ce nu, al bunului gust. Adicătelea, un soi de rude mai arogante.
9 comentarii
le numiti “boarfe la kil” si alte cele, insa de cele mai multe ori astfel de articole “uita” sa mentioneze un aspect foarte important de altfel. Anume: CALITATEA MATERIALELOR la hainele de Second Hand (mai ales cele care vin din Germania, fara pretentii de vintage…) este muuult superioara boarfelor pe care le gasim de cativa ani in magazinele “de fite” din mall uri.
Sunt oripilata sa vad de cativa ani incoace cum in fiecare colectie aparuta la brand uri de fite gen Mango, Stradivarius, Reserved, Berschka, New Yorker, H&M, chiar si C&A uneori sunt doar niste carpe date la preturi de “calitate”. Calitatea cui? a designului probabil, ca materialele sunt uneori chiar mai proaste decat produsele chinezesti sau turcesti de la tarabe.
Si nah….nu are toata lumea bani sa se imbarace de la Zara (singurul care a mai pastrat cat de cat stacheta sus in ceea ce priveste calitatea materialelor folosite) asa ca ramane ca alternativa SH. Poti gasi mule piese clasice si de caliatate in astfel de magazine atat de mult blamate de stilistii de mai sus.
Imi place sa-mi cumpar pantaloni scurti si fuste de la SH, noi, aduse din Germania (asta cel putin la magazinele de SH din Resita) si camasile sunt dragute, dar nu suport umerii aceia falsi.
Eu am gasit multe haine Zara si H&M la magazinele second-hand si sincer, pretul pe care il dau pe aceste haine mi se pare cel corect. Nu dau 150 de lei pe o rochita H&M, ci dau 10 sau poate mai putin si este in perfecta stare, fara pete, rupturi sau urme de uzura.
Dar pe langa aceste marci de care toata lumea a auzit, am gasit si altele, de la case de moda cu renume. Spre exemplu, o pereche de pantaloni Max Mara superbi, cu o croiala geniala si spre surprindere mea marimea 36 (pt ca de obicei gasesc marimi mari la genu asta de firme).
Si pe langa toate aceste plusuri ale magazinelor SH, mai este si experienta descoperirii unui lucru, a unei “mici comori”, cand mergi cu cea mai buna prietena la cumparaturi si gasesti o fusta superba care te-a costat 5 lei, dar te face sa arati de 500. Priceless! ;))
Si sa nu uitam si bonusul cu care vin aceste haine de la second hand.
Daca esti norocos, poti sa primesti si o boala de piele decenta ca doar nu stim cine le-a purtat inainte.
De ce sa mergem in mall-uri in perioada Sales-urilor cand dai pe un pullover care ar costa 130 RON, doar 30 de ron, sau pe tricouri 15 lei.
Haideti mai bine la SH ca doar atat ne duce capul sa purtam ce au aruncat nemtii, ca dee ei sunt mai destepti.
Îmi place articolul!
Este foarte bun! Scrie bine jurnalista.
vlad, potolestete. mergi la mall si ia-ti puloverul de 30 ron.
eu personal ma mandresc tare mult cu o pereche de pantofi Pierre Cardin, de la sh. lucky me!
este un articol foarte bun
Se pot gasi comori adevarate din magazinele acestea cu haine si in special cele online .