Fascinaţia meşteşugului: Totul începe de la un fir

0

Din seria poveştilor ce stau bine ascunse şi abia aşteaptă să iasă la iveală, vorbim astăzi despre un meşteşug pe care abia dacă-l mai auzim rostit în România, ca să nu mai spunem despre a-l vedea pus în practică şi de a genera profit. “A depăna amintiri” pare a fi expresia perfectă pentru această poveste, pentru că exact asta am făcut în atelierul Danei Buf (creatoare de tricotaje): am desfăcut fir cu fir, emoţie cu emoţie şi gând cu gând, pentru a broda nişte rânduri pe care nu le-am mai citit nicărieri şi o poveste pe care ne-am încumetat să v-o spunem astăzi.

 

 

de Fascinaţia Meşteşugului

 

Atelierul se ascunde undeva în zona străzii 21 Decembrie 1989 din Cluj. La o fereastră depărtare de zgomotul bulevardului, găsim un atelier spaţios, în care moda clujeană atinge dimensiuni pe care n-am fi crezut că le poate atinge. Clădirea interbelică, uşile de lemn şi prima imagine a atelierului îţi dau senzaţia că timpul s-a oprit în loc. Fără să-ţi dai seama, în secunda următoare degetele ating ţesăturile delicate, parcurg încet fiecare obiect vestimentar, iar tu începi să-ţi imaginezi cum ar arăta viaţa îmbrăcată în lână, fire de cea mai bună calitate şi croiuri care te fac să te simţi specială şi în largul tău. “Când le vezi pe umeraşe ai senzaţia că nu sunt făcute pentru tine. Uite, probează ăsta!” – şi în următoarea clipă îţi pune una dintre bluze pe umeri, înfăşoară un metru în jurul taliei şi te pune să te priveşti în oglindă. Multe dintre produse nu sunt expuse, atelierul fiind împânzit de bucăţi pe care doar Dana ştie unde şi cum ar trebui să fie lucrate, uneori trecând şi săptămâni până ce unele sunt finalizate.

 

 

Cum se naşte o piesă tricotată? Uneori porneşte de la un desen, alteori de la o fotografie dintr-o revistă de modă, de la o idee. “De exemplu, primeam comenzi pentru Italia pentru care nu aveam nici măcar dimensiunea, tot ce aveam era un model de tricotaj sau câteva direcţii. Se întâmpla să fie vorba despre piese vechi de zeci de ani, din care trebuia să ne inspirăm. Putea să dureze şi o săptămână până când descopeream cum se poate lucra modelul, cum ajungem să avem exact acelaşi model şi cum obţinem fix aceeaşi formă, asta în condiţiile în care lucram non-stop 20-30 de femei pe acel produs”, ne povesteşte Dana şi apoi se uită în jur, ia în mână o bluză pe care ne-o arată şi continuă povestea: „Oriunde mă uitam era ceva de făcut, atelierul era în momentele respective un loc plin de mormane: unele trebuiau călcate, altele aveau nevoie de  piese pentru a fi completate şi aşa mai departe. De exemplu, haina aceasta (şi ne arată un pardesiu superb) avea nevoie de o etichetă montată precis la 45 de grade, am muncit nopţi întregi doar pentru a obţine cu echerul şi raportorul acest detaliu”.

 

 

Povestea de dragoste a Danei cu tricotajele începe la vârsta de 13 ani, în zilele nesfărşite în care o urmărea pe mătuşa ei tricotând sau lucrând cu croşeta obiecte delicate. Atunci îşi  imagina cum ar fi să poată crea chiar ea felurite poşete şi pălării, asemenea obiectelor vestimentare pe care le putea observa. Pasionată de modă încă de la o vârstă fragedă, când obişnuia să decupeze papucii mamei, a început să înveţe artele broderiei sub tutela mătuşii care-i stârnise înteresul „Îi ziceam: ”Îmi croşetezi o bluză?”, iar răspunsul ei era: ”Dacă ştii să o-ncepi, eu ţi-o fac”. Schiţam desenul, începeam cu număratul ochiurilor şi a doua zi mătuşa era gata cu bluza. Lucra într-un mod extraordinar, la o calitate pe care nu am mai văzut-o de atunci”.

 

IMG_7409-Edit-1024x576

 

Studenţia a adus-o pe Dana mai aproape de lumea modei (deşi studia matematica), combinând nevoia de a avea haine care să-i placă, într-un regim în care accesul la modă nu era acelaşi pe care-l avem astăzi, dar şi nevoia de a avea bani de buzunar. Aşa a început să taie jeansi pentru a-i completa într-un mod original cu broderie, bluze fără mâneci, pentru că nu avea timp să le facă complete, totul combinat cu un simţ extrem de practic şi cu nevoia de a avea haine pe gustul ei. „Am cochetat cu ideea de a face design vestimentar după ce am terminat facultatea, însă întâmplarea a fost ca de azi pe mâine să ajung în Italia la muncă. În prima parte a şederii, croşetatul a rămas doar un hobby. Munceam câte 12-13 ore pe zi şi când ajungeam din nou în cameră croşetam cu orele ca să mă relaxez sau mă uitam la reviste de modă şi scriam pe ele cum aş face eu obiectul respectiv. 7 ani de zile am ţinut-o aşa până când m-am hotărât să mă întorc acasă şi să încep afacerea mea cu 3 angajate care mă ajutau la tricotaje 3 femei care făceau tricotaje”.

 

IMG_7468-Edit-1024x576

 

Cu ajutorul unui asociat, Dana a reuşit, în 4 ani, să lucreze pentru cele mai mari case de modă din lume. Rapiditatea execuţiei şi produsul finit de calitate erau punctele care o diferenţiau. Având o clientelă restrânsă, Dana lucra cu 2 ani în avans faţă de lansarea propriu-zisă a colecţiilor şi continuă să facă asta, pentru că produsele ei ajung pe rafturile magazinelor la mult timp după ce acestea au fost create, lăsând clientelor privilegiul de a purta ţinute care încă nu au apărut în colecţiile mari. „Nu eu am ales design-ul, ci el m-a ales pe mine. N-am studii de design, deşi au fost momente în care am vrut să le fac. Pentru mine, lucrurile au venit de la sine, am învăţat din practică şi din nevoia de a face lucrurile să se întâmple cât mai rapid. Am greşit, am învăţat şi am mers mai departe. După fiecare colecţie pe care o finalizam îmi spuneam că nu mai fac nimic, gata, în sfârşit mă simt eliberată, însă o luam din nou de la capăt. 8 ani de zile am lucrat pentru alţii”.

 

IMG_7472-Edit-1024x576

 

În atelierul ei găseşti fire organice din toate colţurile lumii: caşmir, alpaca şi altele, deoarece pentru Dana e important să vadă produsele, să pună mâna pe ele, să facă lucrurile aşa cum simte ea că trebuie făcute. Creaţiile ei se adresează oamenilor care vor să se simtă speciali şi care ştiu (sau vor să înveţe) cum se poartă aceste piese de artă. „Produsul meu nu e unul pe care să poţi să-l speli la maşina de spălat. Sunt creaţii delicate, ce necesită îngrijire specială, dar şi o atitudine şi o ţinută care să le pună în valoare. E o chestiune de echilibru: produsul te pune în valoare pe tine, dar şi tu trebuie să-l pui în valoare pe el”.

 

 

 

Lăsând atelierul şi imaginea lui în urmă, ne bucurăm să avem în sfârşit şi o prezenţă feminină printre meşteşugari. O femeie în adevăratul sens al cuvântului, puternică şi îndrăzneaţă, creativă şi feminină, Dana promite să adauge o culoare nouă în paleta modei româneşti. Şi reuşeşte să facă asta, cu puterea unei femei care ştie că moda e mai mult decât superficialitatea corpului şi că poţi fi îmbrăcată până-n gât şi, totuşi, să fii extrem de atrăgătoare.

 

 

Text: Alexandra Crăciun / Fascinaţia Meşteşugului

Foto / Video: Matei Pleşa / Fascinaţia Meşteşugului

 

 

 

Acest material face parte din proiectul „Fascinaţia meşteşugului”, creat şi realizat de Matei Pleşa şi echipa sa, proiect în cadrul căruia TOTB este partener. Informaţiile, fotografiile şi materialele filmate aparţin echipei „Fascinaţia meşteşugului”. Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul proiectului sau pe pagina de Facebook a acestuia, unde Matei şi echipa sa acceptă cu drag sugestii şi recomandări de meşteşugari care să fie subiectul unor viitoare documentare din acest serial. Poveştile documentate până acum de echipa Fascinaţia Meşteşugului le puteţi găsi aici.

 

Din aceeaşi serie, puteţi citi şi:

Fascinaţia meşteşugului: Ceramistul economist

Fascinaţia meşteşugului: poveşti spuse pe linguri de lemn

Povestitorul poveştilor celorlalţi. Lecţia de ambiţie şi pasiune la 22 de ani


Leave A Reply