Oameni şi zei la picioarele Himalayei. Episodul 4: În fine, Everestul! Iar mai apoi, Patan şi templul maimuţelor

A doua zi – deşteptarea din nou de dimineaţã, sper cã barem azi sã pot zbura spre Everest. Este încã noapte, dar un splendid cer plin de stele acoperã Valea Kathmandu. Kharma mea se potriveşte cu cea a Everestului – astãzi pare cã voi zbura!

de Cezar Dumitru (Imperatortravel)

La aeroport, suntem informaţi cã este clar cerul, fãrã nori, iar vizibilitatea este de nota 10! Ce bine! Sunt câteva avioane care vor zbura spre Everest, dar ca sã nu fie înghesuialã, decoleazã cam la 20, 30 de minute unul dupã altul. Într-un final sunt invitat la avion, o luãm pe jos spre pistă… Avionul pare modern, nou, drãguţ. Bun sfatul sã aleg Buddha Air şi nu Royal Air Nepali, care par sã aibã nişte avioane cam vechi. Înãuntru, doar douã rânduri de scaune, stânga şi dreapta, ambele la geam… se vede cã e un avion pentru sightseeing.

Decolare liniştitã, survolãm zona Kathmandu, dar imediat atenţia tuturor se îndreaptã spre munţi. Din pãcate, stau pe partea dreaptã, spre India, aşa cã nu vãd Himalaya, dar o s-o vãd la întoarcere… Stewardesa vine la fiecare dintre noi şi ne spune cã vom fi chemaţi, pe rând, în carlinga piloţilor… Wow, asta da, surprizã! Dar asta doar când Everestul va fi vizibil. Avionul este plin, cei mai mulţi par sã fie chinezi şi japonezi. Dupã nici 15 minute de zbor, uşa piloţilor se deschide şi începem sã intrãm unul dupã altul. Intru şi eu… undeva, departe, se vãd nişte munţi albi, plini de zãpadã şi parcã, parcã disting în depãrtare creasta ţuguiatã a celui mai înalt munte din lume. Trag nişte poze şi revin pe scaun.

Ne continuãm drumul, între timp au intrat toţi pasagerii şi se reîncepe de la zero… când intru eu, sunt exact fata în faţã cu Everestul. Wow! Este o imagine cu adevãrat memorabilã, care îţi rãmâne şi pe retinã, şi pe filmul aparatului de fotografiat… Cu greu mã scoate stewardesa din cabinã, pentru cã la coadã sunt şi alţii… Nici nu mã aşez bine pe scaun, cã avionul începe sã întoarcã… Ne-am apropiat la câţiva kilometri de Everest, mai departe nu se zboarã, trebuie sã revenim spre Kathmandu. Am fost în cabină fix când eram cel mai aproape… în plus, manevra de întoarcere se face prin stânga, aşa cã Everestul, dar şi ceilalţi optmiari care îl încadreazã defileazã fix prin faţa ochilor mei. La decolare, am primit o foaie de hârtie cu munţii… lângã Everest se afla vârful Lhotse, de 8.414 metri, care este necunoscut pentru mulţi… ce înseamnã o diferenţã de doar 400 de metri când te afli în umbra celui mai mare!

La întoarcere, am şi eu parte de panorama de vis a munţilor Himalaya. E absolut superbã, ca nişte dinţi ascuţiţi albi, dar plini de vegetaţie la poale. În spate, se profileazã un ţinut pustiu, dar misterios, celebrul Tibet. În momentul în care îmi stabileam excursia, aveam în gând sã dau o turã prin Tibet, dar planul a eşuat deoarece pasurile erau închise din cauza cãderilor masive de zãpadã. În fine, probabil nici decembrie nu era o lunã mai confortabilã pentru o turã în Tibet, aşa că am lăsat-o pe altă dată (3 ani mai târziu).

Dupã mai bine de o jumãtate de orã de la decolare, aterizãm înapoi pe aeroportul Tribhuvan… A fost o turã pe cinste! În plus, primesc şi o diplomã din partea Buddha Air. Scrie – “Nu am urcat pe Everest, dar l-am atins cu inima”… Foarte romantic  . Şoferul mã aşteaptã liniştit afarã. “Beautiful. Isn’t it?”. Da, aşa e… ce pãcat cã foarte puţini nepalezi au ocazia sã vadã cât de frumoasã e ţara lor de sus, din avion! Plecãm spre oraş şi mã gândesc cã n-ar fi o idee rea sã nu mã duc la Kathmandu, ci la unul dintre celelalte oraşe istorice de pe vale. Patan este foarte aproape, aş zice cã e o suburbie a capitalei, aşa cã îi zic şoferului sã mã lase în Patan. “Cum ajungi acasã?”, mã întreabã… Nicio problemã, oi gãsi vreo ricşã, vreun autobuz. “No problem, sir”, aşa cã, dupã puţine minute, mã depune în piaţa centralã din Patan, numitã la fel ca aceea din Kathmandu – Durbar Square!

Durbar Square-ul patanez este piaţa cu cea mai mare concentraţie de opere ale arhitecturii newari de pe toatã valea… Nu are poate grandoarea pieţei din Kathmandu, dar este mult mai variatã ca tip de arhitecturã… aliniate, una dupã alta, treci de la o pagodã nepaleză la un templu inspirat de indieni, revenind apoi la alta pagodã. Faţã în faţã cu acest trio de temple se află Palatul Regal, actualmente transformat în cel mai frumos muzeu din toatã ţara – construit şi aranjat cu bani şi know how austriac, muzeul expune într-un decor foarte îngrijit şi inspirat diverse statui.

Am luat-o la pas prin piaţa… spre deosebire de cea din Kathmandu, aici chiar se vând lucruri – undeva, mai ascuns, într-un colţ, se vând legume, iar la intrarea în temple, diverse suvenire şi opere de artã. Desigur, şi aici sunt ghizi, dar prefer de data asta sã mã orientez cu Lonely Planet-ul, însã asta nu înseamnã cã nu pot sã mã bucur de unele dintre pasiunile nepalezilor – sã stau pe cerdacul unui templu, sã sporovãiesc şi sã observ viata pieţei… Se apropie o tipã la vreo 20 şi ceva de ani care începe sã-mi ofere diverse suvenire… pare un magazin ambulant – tricouri, pãturi, statuete, mici picturi de tip tangka… O refuz cu zâmbetul pe buze de fiecare datã… pare supãratã şi mã ceartã… Intru în joc… “Îţi promit cã voi cumpãra ceva de la tine în viaţa urmãtoare”… Nu înţelege… “When?”. “Next life!”… Pânã la urmã, se prinde şi se bosumflã pe loc… Nu se mai joacã. A, nu eşti o credincioasã adevãrată… când îţi promit cã îţi voi cumpãra ceva în viaţa urmãtoare, nu ai încredere? Nu ai încredere într-o viaţã ulterioarã? Hmmm… ar trebui sã suferi ca în statuile de pe stâlpii de susţinere a templelor, care expun numeroase scene de chinuire ale femeilor necredincioase.

De altfel, Patanul exceleazã în astfel de sculpturi – o femeie este trasã de pãr şi torturatã de doi demoni, alta este fiartã într-un mare cazan, amintind parcã de mai creştineştile cazane fierbinţi ale iadului… Asta nu înseamnã cã nu mai gãseşti şi alte imagini erotice.

Odatã trecut de principalele trei temple din piaţã, descopãr cã de fapt mai sunt câteva, probabil mai mult de zece temple sunt împrãştiate prin zona… Simbolul oraşului este însã o statuie destul de înaltã a regelui Yoganarendra Mall, îngenuncheat într-o floare de lotus, protejat de o cobrã regalã ca o adevãratã glugă… Incredibil, dar adevãrat, această statuie a regelui din Patan se afla în Durbar Square de pe la 1700… Câte statui publice se pãstreazã în România din acea perioadã ? Nu cred cã foarte multe, eu, personal, nu ştiu niciuna.

Intru şi în muzeu… gãzduit de fostul palat regal, afectat de invazia cuceritoare a regelui Gurkha, din 1768, dar şi de cutremurul din 1934… O succesiune de curţi interioare şi intru în Muzeul Patan. Lonely Planet spune cã muzeul este unul dintre cele mai frumoase de pe tot subcontinentul (referindu-se inclusiv la India) şi are mare dreptate – nu neapãrat exponatele, dar mai ales felul în care sunt puse în evidenţã dupã toate regulile muzeisticii moderne. Deşi pãstreazã aerul tipic nepalez, este un muzeu foarte modern, care ar putea fi la fel de bine în Londra, Paris sau New York. Iau la pas exponatele – zeitãţi turnate în bronz, lucrãri din cupru aurit, dar şi fotografii fascinante fãcute în Patan în jur de 1900.

Dupã un tur prin oraş, revin în piaţa centralã, mai trag nişte poze şi decid sã mã întorc în Kathmandu… Negociez cu un şofer de ricşă şi pentru câteva zeci de rupii (1 euro = 71 de rupii nepaleze, în 2003), mã transportã pânã în Kathmandu… Plecãm în forţã şi, dupã scurt timp, ajungem în capitala nepaleză… Între timp, am stat sã mã gândesc ce ar mai fi de fãcut, aşa cã decid sã mã duc la templul budist care domina Kathmandu de pe un deal… îi mai dau nişte zeci de rupii ci acelaşi şofer mã duce pânã în vârful colinei…

Este pentru prima oarã când vãd o stupã grandioasã, strãlucind în lumina soarelui… Este absolut superbã! Templul se cheamã Swayanbunath şi, pentru cã numele e cam complicat pentru sahibi, este denumit şi “Templul Maimuţelor” – Monkey Temple, datoritã numeroasei colonii de maimuţe care-şi fac veacul prin templu şi împrejurimi… În mod cert, e distractiv sã le urmãreşti, pentru cã se… maimuţãresc! Alunecã cu graţie pe rampe, se bat, aleargã dupã câte o bananã!

Priveliştea însã asupra Kathmandu-ului este superbã… practic întreg oraşul e la picioarele mele… şi, cu ajutorul unui cãlugãr, încerc sã localizez principalele repere din oraş – Durbar Square, Thamel-ul, se vede, pânã hãt, spre Pashupatinath, cel mai sfânt templu hindus din toatã ţara. În oraş mã întorc însã pe jos, coborând pe nişte scãri care mã duc nu foarte departe de Durbar Square… Şi oricum, fiind spre searã, mã întorc în Thamel, unde decid sã mã duc la un restaurant italian – unde paste e pasta, iar tiramisu este, cred, cel mai bun tiramisu pe care l-am mâncat vreodatã (Sorry, Italia !)… Mai fac o turã de shoppinguri (cumpãr o cuverturã de pat şi nişte cãmãşi la preţuri mici, foarte mici) şi o tai spre hotel, nu înainte de a mai aruncã o privire pe net… Thamelul geme de internet cafe-uri!

Foto: Imperator

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Imperatortravel.ro.