Bunã dimineaţa, Kathmandu! Mã uit pe geam – o altã zi superbã, soare, deci premise sã fie cald. În afarã de prima zi întreagã din Nepal, când am ratat zborul spre Everest, pânã acum doar zile perfecte. Prin Kathmandu am fost, ieri am vizitat Patanul, ce mai rãmâne pentru azi? Pãi, e musai sã merg în Bhaktapur, capitala celui de al treilea regat de pe vale. Şi cum e cam departe, fac rost de un taxi şi o tãiem spre Bhaktapur.
de Cezar Dumitru (Imperatortravel)
Este pentru prima oarã când ies în zona ruralã… pânã acum, m-am învârtit doar prin zone urbane, chiar şi Patanul este, practic, lipit de Kathmandu… Acum câteva luni, miliţiile maoiste au lovit trupe guvernamentale chiar pe şoseaua Kathmandu – Bhaktapur, evenimentul fiind considerat o surprizã pentru toatã lumea, reflectând fragilitatea forţelor armate regale. Ca de obicei însã, turiştii au fost evitaţi atât de forţele guvernamentale, cât şi de cele maoiste. Cu o searã înainte am aflat însã de la un neamţ de “obligaţiunile maoiste”… practic, se întâmplã destul de des ca pe şoselele din zonele controlate de maoişti (în special, şoseaua spre Pokhara, dar şi mai la sud, spre Chitwan Naţional Park), autobuzele sunt oprite şi cãlãtorii “rugaţi” sã contribuie la Revoluţia comunistă din Nepal. Banii nu sunt luaţi cu japca, în schimbul lor se dau nişte chitanţe poreclite “Maoist bonds”. Teoretic, când maoiştii ar prelua puterea, cei care au “cumpãrat” obligaţiuni maoiste îşi vor primi banii înapoi. Acum, dupã cucerirea puterii de cãtre maoişti, sunt curios câte obligaţiuni au fost rãscumpãrate… Probabil nu foarte multe… Cert e cã atunci, în 2003, te scãpau de altă taxare revoluţionarã… Dacã, ceva mai încolo, erai oprit de miliţiile maoiste şi arãtai obligaţiunea, nu-ţi mai cereau niciun ban. Preţul unei obligaţiuni era de 100 de dolari pentru turişti, dar pentru nepalezi, evident, mult mai puţin, aşa cã apãruse şi o piaţã secundarã – obligaţiunile maoiste se vindeau în Thamel de cãtre turiştii care pãrãseau Nepalul, în ideea de a mai rãscumpãra nişte bani… Neamţul meu o vindea cu 30 de dolari şi o cumpãrase, la rândul lui, cu vreo 40 de dolari, tot din Thamel.
Dar nu am avut ocazia sã mã întâlnesc cu gherilele roşii, aşa cã am ajuns în Bhaktapur… Din primul moment, am avut un sentiment de bine – centrul era închis circulaţiei autovehiculelor, nici mãcar motociclete nu prea erau, aşa cã era linişte ! Chiar şi numãrul de turişti strãini era net inferior celor din Kathmandu şi Patan, deşi, slavã Domnului, şi în Bhaktapur ai ce vedea – şi Bhaktapurul are o piaţã centralã – numitã cum altfel decât Durbar Square, palat regal şi numeroase temple împodobite cu nelipsitele sculpturi cu tentã porno.
Clãdirea – simbol al Bhaktapurului (cunoscut şi sub numele Bhadgaon – “oraşul orezului” în newari) este cel mai înalt templu din Nepal – Nyatapola, care are nu mai puţin de 30 de metri înãlţime şi cinci etaje! A fost construit în 1702, dar a fost construit temeinic, dovadã cã la cutremul din 1934 nu a fost afectat decât în foarte micã mãsurã. Scara monumentalã spre intrarea în templu este strãjuitã de cupluri de statui – doi luptãtori rajputi legendari, despre care se spune cã aveau puterea a zece oameni, doi elefanţi, doi lei, douã pãsãri fantastice şi, în fine, douã zeiţe… Iar sus, în vârf, doi nepalezi stând de vorbã, bucurându-se de panorama pieţei.
Totuşi cea mai bunã privelişte ţi-o oferã, vizavi, un roof-top restaurant cãţãrat pe vârful unei clãdiri, de unde poţi admira marele templu Nyatapola, întreg oraşul (care, surprinzãtor, nu are parte de clãdiri prea înalte) şi munţii de pe fundal. Ce apreciez însã la Bhaktapur este cã aici ajungi repede în locurile unde se desfãşoarã “viaţa adevãratã” – nu foarte departe, dai de piaţã olarilor unde aceştia îşi usucã castroanele la soare, apoi de un mare bazin plin de apã, unde localnicii fac baie (sã nu credeţi cã aveţi parte de scene similare cu cele de pe temple, oamenii fac baie îmbrãcaţi, ca în India!), un altul unde se spãla rufele, magazine tipice sau chiar şi mame care prind pãduchii (sau cine ştie ce alte lighioane) din pãrul negru şi frumos al fiicelor. Casele din Bhaktapur sunt mici, unele nici nu au uşi, ci nişte perdele mai opace, aşa cã atât viaţa socialã, cât şi cea privatã se desfãşoarã în public sau semi-public, fie cã e vorba de îndepãrtat pãduchii, fãcut baie, bãtut copii sau fãcut sex (nişte zgomote specifice se auzeau dintr-o casă de dupã perdeaua-uşă parţial ridicatã).
Cum ziceam, nici Bhaktapurul nu duce lipsã de sculpturi erotice, dar aici gãseşti, poate, o mostrã de umor nepalez – pe stâlpii de susţinere a unui mic templu închinat cuplului Shiva-Parvati se pot vedea doi elefanţi fãcând sex într-o poziţie imposibilã, cu trompele încolãcite…! O mostrã de kamasutra elefantină.
Am rãmas prin Bhaktapur pânã dincolo de prânz. A fost o plimbare leneşã pe uliţele medievale ale oraşului, încununatã cu un prânz pe roof-top-ul din Durbar Square… De aici, se poate vedea chiar şi Himalaya cea albã, în caz de vizibilitate… şi eu am avut parte de o vizibilitate perfectã!
Şi pentru cã vorbeam de asemãnarea cu Patan şi Kathmandu, ei bine, şi Bhaktapur are un palat regal, care astãzi adãposteşte nu vreun personaj cu sânge albastru, ci Muzeul Naţional de Artã al Nepalului. Din pãcate, am nimerit ziua în care muzeul era închis, aşa cã nu am avut ce face decât sã mã pozez cu remarcabila “Poartă de Aur”, poarta de intrare spre “palatul cu 55 de ferestre” – din pãcate, şi el în curs de restaurare… Aşa cã am luat-o încet spre locul de adunare a taxiurilor… “Where next, sir?”… Pãi, hai la Boudhanath!
Boudhanath sau Bouddha este, de asemenea, un sat, actualmente suburbie a metropolei Kathmandu. Aici se aflã cea mai mare stupã din lume, fiind centrul populaţiei budiste de pe valea Kathmandu. Boudhanath a avut întotdeauna legãturi istorice cu Lhasa, aici oprindu-se caravanele cu neguţãtori din Tibet, iar dupã 1959, zona a fost luatã cu asalt de refugiaţi tibetani, alungaţi din ţara lor de ocupanţii chinezi. În jurul Boudhanathului se pot vedea destule case somptuoase, dar şi temple budiste tibetane, multe purtând numele templelor istorice rãmase acasã, peste munţi… Tibetanii din Nepal sunt însã foarte întreprinzãtori, aşa cã, în medie, sunt mult mai bogaţi decât media localnicilor… poţi gãsi frecvent vile somptuoase pline cu flori la ferestre, prin jurul marii stupe. Şoferul m-a lãsat fix la o poartã care dã spre Marea Stupã şi, dupã doar câţiva paşi, am pãtruns într-o altã lume… În al doilea episod, am încercat sã transmit sentimentele avute când am vãzut pentru prima oarã pagodele din Durbar Square – Kathmandu în lumina crepuscularã a apusului… Apoi, momentul în care am trecut destul de aproape de Everest şi, în fine, încoronarea unei excursii incredibile, momentul în care am pãtruns în faţa stupei, într-o atmosferã unicã – cãlugãri, dar şi credincioşi învârtindu-se în jurul stupei în sensul acelor ceasornicului, învârtind nişte rotiţe de rugãciune, iar întreaga atmosferã fiind cuprinsã de muzica mantrei compasiunii – Om Mani Padme Hum. De jur-împrejurul stupei, întreprinzãtorii tibetani au numeroase magazine, multe destinate turiştilor, vânzând haine, obiecte religioase, steaguri de rugãciune, CD-uri cu muzicã religioasã tibetanã sau DVD-uri, dintre care the biggest hit este filmul “Little Buddha”, filmat parţial în Nepal… Dar majoritatea magazinelor au dispozitive audio cu boxe destul de bune, aşa cã, oriunde te-ai afla în jurul stupei, nu se poate sã nu fii învãluit de acordurile lui Om Mani Padme Hum… Am cumpãrat şi eu un CD şi de atunci, de peste opt ani, când vreau sã mã relaxez dupã o zi stresantã, mantrele tibetane sunt cea mai bunã soluţie…
M-am învârtit în jurul stupei de câteva ori, m-am cãţãrat pe ea (este posibil, mulţi localnici o fac), am negociat cãmãşi, CD-uri şi DVD-uri, şi apoi m-am aşezat pe stupã, bucurându-mã de atmosferã, urmãrind credincioşii murmurând continuu mantre şi învârtindu-se în jurul stupei… Pentru cã, în cele din urmã, sã ochesc un roof-top restaurant pentru cea mai bunã panoramã şi un snack bun. Între timp, odatã cu apropierea serii, turiştii au început sã disparã, şi locul a redevenit un centru tibetan… Apoi, am luat-o din nou la picior spre cartierul tibetan de lângã stupã… aici s-au construit numeroase temple (gompa) tibetane, unele purtând numele şi nostalgia marilor temple de acasã… Am asistat la slujba de searã într-una din gompe, am ascultat bãtutul în tobe şi apoi m-am reîntors la stupã pentru a mã învârti din nou şi din nou în jurul celor 108 imagini ale lui Buddha Amitabha (108 este un numãr de bun augur în cultura tibetanã, aşa cum 8 este numãrul norocului la chinezi)…
Numeroşi strãini vin la aceste mãnãstiri pentru purificare şi regãsire spiritualã. Datoritã accesului limitat în Tibet sau Bhutan, cei care aleg budismul lamaist ca metoda de regãsire aleg, de cele mai multe ori, sã vinã în Nepal pentru meditaţii, aşa cã, prin Boudha, poţi vedea destui europeni sau americani purtând veşminte specifice (care aduc, dar nu sunt identice cu hainele cãlugãrilor tibetani), murmurând, de asemenea, mantre.
Şi, dupã o dupã-amiazã pe care nu cred cã o voi uita prea repede, când noaptea deja cãdea peste valea Kathmandu, am pãrãsit acest loc mirific, propunându-mi sã revin… mai ales cã, în ultima noapte, urma sã dorm în hotelul Hyatt Kathmandu, aflat la doi paşi de stupã. Un taxi, 100 de rupee şi am revenit în Thamel pentru o nouã rundã de plimbãri prin librãrii, un mail acasã şi, mai ales, un tiramisu lângã Kathmandu Guest House!
Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Imperatortravel.ro.