Oameni şi zei la picioarele Himalayei. Episodul 1: Welcome to Nepal!

0

Pentru cei mai mulţi dintre noi, când auzim de Nepal primul lucru care ne vine în minte este despre munţii cei mai înalţi de pe Terra, în special Everestul. Ce poţi sã faci în Nepal? Simplu, sã te urci pe munţi, cu şerpaşi care sã-ţi care bagajul, şi sã te lupţi cu cele mai înalte şi periculoase culmi. Asta e la prima vedere. La un moment dat, am vãzut un documentar la TV şi m-am apucat sã aprofundez aceastã destinaţie. Aveam sã aflu cã nu e nevoie sã fii cine ştie ce alpinist pentru a te duce în Nepal. Pentru cã, în afarã de Himalaya, erau atâtea lucruri de vãzut şi de savurat.

de Cezar Dumitru (Imperatortravel.ro)

Am ajuns în Nepal dupã o haltã de o sãptãmânã prin India. Sosisem în Delhi şi apoi fusesem la Amritsar, la Templul de Aur. Dupã şocul iniţial din Delhi, nimic nu putea fi mai murdar şi terifiant. Şi aşa a şi fost. Dupã experienţa indiană, Nepalul mi s-a pãrut curat, liniştit, o oazã de linişte, dar sã nu anticipãm.

De la Delhi, zbor cu Indian Airlines spre Kathmandu. Dupã mai bine de o sãptãmânã, revin pe Aeroportul Indira Gandhi. Când am aterizat, era întuneric, ceaţă şi frig rãu. Şi la sosire erau sute de şoferi de taxi şi ricşă care pãreau cã vor sã mã rupã. Acum e mult mai calm. Ajung în aeroport, termin repede cu formalitãţile şi mã pun pe aşteptat. Cele douã companii de stat Air India şi Indian Airlines au o reputaţie extrem de proastã. Un zbor la timp este un eveniment ce meritã sãrbãtorit, iar cele mai multe stewardese sunt aproape de pensie. Am citit într-o carte că marea problemã a însoţitoarelor la bord de pe liniile aeriene indiene este cã provin din familii bogate din caste superioare, pentru care a servi pe cineva este o dezonorare extremã. Dar, pe de altã parte, viaţa de stewardesã, cu zboruri în ţãri strãine şi stat la hoteluri de 5 stele între zboruri, este plinã de farmec, aşa cã multe îşi doresc sã lucreze la bordul avioanelor.

În fine, pânã sã gust direct ce înseamnã Indian Airlines, înainte de zbor, trec pe la WC. Aici, altã surprizã… nu neapãrat ca toaletele sunt de tip rãsãritean, fãrã tron, sau cã aparatele de aer condiţionat sunt din prima generaţie apãrutã pe faţa Pãmântului, dar numele mãrcii toaletelor este… Hindustan! Hindustan înseamnã India şi numele de marcã este expus cu mândrie… Cine naiba ar da numele ţãrii lui la unele produse a cãror unicã menire este sã faci pipi pe ele? Mare ţi-e grãdinã, Doamne!

Ne îmbarcãm şi avionul decoleazã fãrã probleme spre Kathmandu. Stewardesele par nişte bãtrânici. Cel puţin pe una, cu ochelari de vedere şi cu un zâmbet de bunică, mi-o închipui mai degrabã tricotând, decât intervenind în forţã în cazuri de depresurizare. Mâncarea, rezonabilã: poţi alege între cea europeanã (eterna pasta de avion) şi cea indiană. În fine, zborul e OK. Mai ales cã în depãrtare încep sã rãsarã nişte munţi albi, superbi. Mã apropii de Himalaya!

Înainte de a observa mai atent munţii, avionul coboarã destul de abrupt spre Valea Kathmandu, survoleazã o clãdire imensã albã şi aterizãm pe pista Aeroportului Tribhuvan, din Kathmandu. Nu, nu este o colibã din paie, arată chiar decent… La paşapoarte, scrii un formular şi dai 10 dolari. Am învãţat din Cambodgia cã e bine sã ai suma exactã, pentru cã funcţionarii de la vamã nu au niciodatã rest. Dau paşaportul, dau banu’, tipul de la paşapoarte zâmbeşte, ştampileazã, mã întreabã dacã nu vreau un hotel bun şi ieftin, îi spun cã am rezervat, aşa cã trec mai departe. Îmi culeg rucsacul, refuz încã o ofertã de hotel şi de transport de la bãiatul de la bagaje şi mã îndrept spre uşã… Afarã, aproape lipiţi de geam sub privirile crunte ale gãrzilor, o masã de oameni care strigã, se agitã, dau din mâini şi zâmbesc cu gura pânã la urechi… Mã uit în jurul meu… oi fi cãlãtorit eu cu vreun star gen Angelina Jolie sau Brad Pitt? Nu cred… în fine…

Ies în mijlocul gropii cu lei din Kathmandu şi descopãr cã aceastã masã de oameni încearcã sã vândã “hotel & transport, sir!”… Par mai disperaţi decât cei din Delhi, dar parcã mai puţin sâcâitori. Acum înţeleg de ce orice hotel din Kathmandu, având chiar şi camere de un dolar, îţi va trimite o maşinã sau ricşa sã te ia de la aeroport. Pentru cã, altfel, are şanse imense sã te piardã. Vãd un tip cu semnul lui Internaţional Guest House, mã duc la el şi plecãm în trombã. International Guest House e hotel de lux, costã 8 dolari camerã, aşa cã n-a trimis o ricşã dupã mine, ci un microbuz!

Primul contact cu Kathmandu? Îmi place… nu ştiu de ce, dar îmi place. Blocuri retro, parţial dãrãpãnate, vaci pe stradã, munţi pe fundal, femei în sari-uri multicolore, motociclişti… Nu este viermuiala din Delhi, dar e un pic de haos… atât cât sã ştii cã eşti în subcontinent. Maşina se strecoarã pe strãzi care te introduc într-un alt secol… pânã şi blocurile (nu mai înalte de trei–patru etaje) par dintr-o altã epocã.

Oprim în faţa hotelului. O clãdire înaltã, frumoasã, aproape sculptatã în lemn. Pare opera unui artist. Probabil e mai ieftin sã-ţi faci rost de nişte sculptori în lemn, în Nepal, pentru a-ţi construi hotelul. Recepţia ‒ cam cufundatã în semiîntuneric, doar nişte becuri chioare. La fel şi camera, nu dă pe dinafarã lumina. Am douã paturi, sculptate, o picturã thangka pe perete, televizor cu canale nepaleze şi o baie imensã… e drept, cam goalã. În Nepal, în decembrie e frig rãu, noaptea, termometrul indică şi zero grade, deşi ziua sunt şi 10–15 grade Celsius. Casele, în general, nu sunt încãlzite, curentul electric este scump. Camera m-a costat 8 dolari pe noapte, iar pentru o aerotermã, care reuşeşte sã facã ceva cãldură dupã vreo 24 de ore de mers non-stop, am mai dat un dolar. “Sir, energy is expensive în Nepal”. Slavã Domnului cã nu mai sunt întreruperile de curent electric atât de frecvenţe acum câţiva ani.

La momentul vizitei, Nepalul era regat. Majoritatea populaţiei este hindusã, dar existã şi o puternicã comunitate budistã, formatã din populaţia de munte, printre care şi celebrii şerpaşi, dar şi tibetanii refugiaţi dupã ocuparea ţãrii lor de cãtre chinezi. Istoria Nepalului modern începe practic în 1769, când regele tribului rãzboinic Gurkha a cucerit cele trei regate din Valea Kathmandu – Kathmandu, Patan şi Bhaktapur. Pânã în acel moment, pe teritoriul Nepalului se aflau numeroase regate care se ciondãneau între ele, dar de departe cele mai strãlucitoare erau cele trei state din Valea Kathmandu. Regele Prithvi Narayan Shah a fost conducãtorul hotãrât sã cucereascã întreaga zonã, exploatând slãbiciunea celorlalte regate. În mai puţin de doi ani, a reuşit sã stãpâneascã Valea Kathmandu şi sã punã bazele Nepalului modern, respectiv a dinastiei Shah.

Dinastia Shah a continuat sã-şi exercite domnia pânã în zilele noastre, fiind înlãturatã la începutul lui 2008 (în momentul în care eu am vizitat Nepalul, ţara încã era monarhie). Interesant este cã, din 1846, puterea efectivã a fost deţinutã de dinastia de prim-miniştri Rana, proveniţi din India, din familia regalã din Udaipur. Cum au ajuns la putere? Simplu, din cauza speranţei reduse de viaţã, familia Shah a intrat într-un cerc vicios – regele murea de tânãr, urmãtorul rege avea câţiva ani când se urcã pe tron şi, când atingea 20 şi ceva de ani, murea de vreo boalã… Iar ciclul se repetã. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când medicina modernã a ajuns şi la Kathmandu, regii au început sã trãiascã mai mult şi sã încerce sã preia puterea, dar premierii Rana erau deja foarte puternici. În plus, aveau sprijinul britanicilor, mai ales de când soldaţii nepalezi Gurkha au fost trimişi de Rana sã înãbuşe rãscoalã indienilor din 1847, care a dus la abolirea Imperiului Marilor Moguli şi la formarea coloniei britanice. Ulterior, soldaţii nepalezi trimişi de Rana au fãcut parte din trupele “pacificatoare” din India. Membrii familiei Rana au fost astfel lãsaţi în pace de englezi, ţara închizându-se în faţa influenţelor din afarã.

Situaţia s-a schimbat radical odatã cu independenţa Indiei, în 1947. Conducerea indiană nu prea îi avea la stomac pe membrii familiei Rana, din cauza sprijinului acordat britanicilor. În plus, regele Tribhuvan din dinastia Shah se plictisise sã fie un rege-marionetă, închis în palatul sãu şi scos din când în când, precum sfintele moaşte prin oraş… În 1950, Tribhuvan, ajutat de indieni, alãturi de întreaga familie regalã, evadeazã din “palatul-inchisoare” şi se refugiazã în Ambasada Indiei din Kathmandu. În grabã, Tribhuvan îl “uita” pe nepotul Gyanendra (al doilea fiu al prinţului moştenitor de atunci, Mahendra) într-un alt palat, unde fusese lãsat în grija bunicii sale, dupã ce astrologul regal prezisese cã Gyanendra va aduce numai neplãceri familiei regale (ceea ce, peste ani, s-a confirmat). Totuşi, chiar dacã familia Shah deţinea puterea doar cu numele, membrii ei erau vãzuţi ca nişte adevãraţi zei, fiind un simbol puternic al Nepalului. Fuga dinastiei în ambasadã şi apoi în India a şocat imensa majoritate a poporului, inclusiv armatã. Micul Gyanendra (în vârstã de 3 ani) se trezeşte încoronat rege de cãtre Rana, apar chiar monede cu chipul sãu. Într-un final, armata se rãscoalã, clanul Rana este înlãturat de la putere şi regele Tribhuvan se întoarce glorios acasã. Va prelua puterea absolutã şi va fi succedat de fiul sãu Mahendra, în 1955, care va conduce ţara pânã la moarte, în 1972. Urmãtorul rege a fost fratele mai mare al lui Gyanendra, Birendra, care a condus târî pânã în 2001.

Se spune cã primul rege al Nepalului, unificatorul Prithvi Narayan Shah, înainte de a cuceri regatele din Valea Kathmandu, s-a întâlnit cu un om sfânt, un “sadhu”, de fapt o întrupare a miticului guru Gorakhnath, o reîncarnare a zeului Shiva. Regele i-a oferit nişte iaurt pe care acesta l-a scuipat, cerându-i suzeranului sã lingã acest scuipat aparent binecuvântat. Monarhul, ofensat, a aruncat iaurtul la picioarele acestui sadhu prea îngâmfat. Atunci, guru i-a spus regelui: “Vei fi un mare rege şi vei crea un mare regat, dar linia ta dinastica se va termina la a 10-a generaţie, exact câte degete ai la picioare”.

Blestemul lui guru Gorakhnath a fost cunoscut (am citit despre el inclusiv într-o carte de istorie a Nepalului publicatã în 1877) şi niciodatã ascuns. Cea de-a zecea generaţie de la Prithvi Narayan erau exact fraţii Birendra şi Gyanendra… şi tot mai mulţi astrologi din Nepal şi Tibet avertizau încã din anii ‘80‒’90 cã se va întâmpla ceva, iar prevestirea lui guru Gorakhnath se va materializa.

Nepalul a fost o monarhie absolutã pânã în 1990, când, în urma unor revolte, regele a cedat voinţei populare şi a adoptat o Constituţie care prevedea o monarhie parlamentarã. În 1996, Partidul Comunist-Maoist din Nepal a început o luptã de gherilã, reuşind sã controleze o parte din ţarã în 2003, când ajunsesem în Nepal. În ciuda luptelor, atât trupele monarhiste, cât şi cele maoiste îi protejau pe turiştii strãini, care, ciudat ‒ aş zice, nu au fost afectaţi de lupte. Trebuiau sã plãteascã aşa-numitele “obligaţiuni maoiste”, dar despre astea vã voi povesti ceva mai târziu. Dar în anii ‘90, în ciuda avertizãrii prezicãtorilor, nimic nu pãrea cã blestemul se va îndeplini.

Pânã într-o zi. Acea zi a fost 1 iunie 2001, când prinţul moştenitor Dipendra, bãut şi enervat de tatãl sãu, regele Birendra, care, de altfel, îi interzisese sã se cãsãtoreascã cu iubita sã care provenea din proscrisa familie Rana, pune mâna pe o mitralierã şi îşi masacreazã întreaga familie. Apoi se împuşcã. Vor fi ucişi regele, regina, un frate, o sorã, precum şi douã surori ale regelui Birendra şi un frate al acestuia. Prinţul-asasin Dipendra va fi proclamat rege, dar, dupã trei zile de comã, va muri şi el… Blestemul lui guru Gorakhnath se pãrea cã se împlineşte. Prinţul Gyanendra, singurul membru rãmas în viaţã al familiei regale, a supravieţuit pentru cã nu era în seara respectivã la palat. Fiul sãu nu era nici el, iar soţia sa a fost doar rãnitã de gloanţele prinţului nebun. Gyanendra devine pentru a doua oarã rege!

Când vizitãm Nepalul, Gyanendra era rege, dar se cam lupta cu lipsa de popularitate. Populaţia încã era şocatã de masacrarea familiei regale, iar zvonurile speculau cã Gyanendra însuşi ar fi fost în spatele masacrului (mi se pãrea o teorie a conspiraţiei cam aberantã, dar am auzit-o inclusiv de la ghizii din Durbar Square). Fiul sãu, moştenitorul tronului, avea însã o reputaţie şi mai proastã – stâlp de încredere al cazinourilor din Kathmandu, unde toca bani în fiecare noapte, în ciuda faptului cã nepalezilor le este interzis sã intre şi sã joace în cazinourile construite special pentru strãini – pedepsele pot merge pânã la execuţii. Nu a fost o surprizã pentru mine sã aflu cã, pânã la urmã, monarhia a fost abolita în 2008 şi înlocuitã de o republicã federalã democratã, dominatã de foştii luptãtori de gherilã comunişti… Actualul prim-ministru este Madhav Kumar Nepal, secretarul general al Partidului Comunist Nepalez (Marxist-Leninist). Blestemul lui guru Gorakhnath s-a împlinit.

Dar despre cãlãtoria mea descoperirea Kathmandu-lui, în episodul de mâine !

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Imperatortravel.ro.


 


Leave A Reply