Mituri despre sinucidere

Auzim tot mai des la televizor sau citim în presă că cineva s-a sinucis. Ne sună atât de impersonal și de bizar, încât avem tendința să-i catalogăm nebuni, egoiști sau lași pe oamenii care recurg la un asemenea act, considerat de multe ori impulsiv. Chiar dacă îl percepem ca fiind nenatural, mânați de teoriile care plasează valoarea vieții umane mai presus de orice și de încercarea de a reprima teama de moarte care ne macină, inconștient sau nu, pe fiecare dintre noi, nu suntem singurele viețuitoare care aleg să-și pună capăt zilelor. Sinuciderile la animale pot părea ceva absurd, însă sunt la fel de vechi precum filozofia. Aristotel, de exemplu, a spus povestea unui armăsar care s-a aruncat într-un abis după ce a fost păcălit că s-a împerecheat cu propria mamă. Miturile despre sinucidere sunt probabil și ele la fel de vechi precum filozofia.

 

 

de Ionuț Dulămiță

 

După ce tatăl său și-a curmat viața, Thomas Joiner, acum profesor în cadrul departamentului de psihologie de la Universitatea din Florida, SUA, și-a dedicat viața analizând neurobiologia și psihologia comportamentului sinucigaș. Printre cărțile pe care le-a scris se numără și Mituri despre sinucidere (Myths about suicide), publicată de Harvard University Press în 2010. „Oamenii care se sinucid sunt influențați de tulburări mentale, iar aceste tulburări mentale sunt adesea interpretate greșit la nivel general și constituie în sine subiectul multor mituri”, spune specialistul în cadrul unui interviu acordat postului de radio NPR. „Fără îndoială, sunt forțe ale naturii. Sunt grave. Sunt severe, asemenea afecțiunilor cardiace, cancerului și atacului cerebral. Ucid un milion de oameni anual în întreaga lume, prin suicid”.

Pornind de la expertiza sa, am încercat să analizăm câteva dintre cele mai răspândite mituri și credințe legate de sinucidere, pe care le enumerăm mai jos, cu ajutorul altor specialiști:

Sinuciderea este un act egoist

* FALS. Chiar dacă din exterior pare să fie așa, Thomas Joiner spune că, în momentul comiterii actului, un sinucigaș are altceva în minte decât gânduri egoiste. Mai exact, convingerea că moartea sa va fi mai valoroasă pentru ceilalți decât existența pe care a avut-o până atunci. „Dacă stați și cântăriți acest sentiment, nu este deloc egoist. De fapt, este chiar opusul”. Concepția întipărită în mintea unei persoane sinucigașe înainte de comiterea actului, cea mai sus amintită, este greșită, susține Joiner, însă cei care recurg la acest act nu știu asta. Iar aici intervine o parte din tragedia sinuciderii. „(…) Cei rămași în spate sunt adesea convinși că cei care se sinucid nu își măsoară impactul propriei morți. Este o eroare majoră”, spune specialistul american. „Cei care se sinucid iau în calcul impactul pe caremoartea lor îl are asupra altora, însă îl percep în mod diferit – ca fiind pozitiv în loc să fie negativ. Se înșală, dar asta este părerea lor”.

Sinuciderea este un act de lașitate și de impulsivitate

* FALS. Un alt mit este că oamenii care aleg să-și pună capăt zilelor sunt lași, sinuciderea fiind considerată o metodă facilă de evitare a problemelor cu care aceștia se confruntă în timpul vieții. „Sinuciderea este un act, nu ține nici de lașitate, nici de curaj, e o soluție greșită”, spune psihoterapeutul Anda Păcurar. În cartea sa, Thomas Joiner oferă mai multe exemple de persoane care au încercat să se sinucidă, dar fără succes, și asta pentru că nu au reușit să învingă instinctul natural de a trăi. Dacă ar fi un lucru ușor, spune el, mai mulți oameni l-ar duce la bun sfârșit.

Cât privește impulsivitatea, Joiner o neagă. Specialistul american e de părere că este nevoie ca două mari procese să se dezvolte și să se ciocnească pentru a se ajunge la o asemenea catrastrofă. Unul dintre ele are de-a face cu faptul că moartea este în mod natural înfricoșătoare și descurajantă. Așa că e nevoie de un soi de neînfricare vizavi de durerea fizică și de moarte, iar aceasta are nevoie de timp pentru a se dezvolta. „De ce își doresc oamenii sinuciderea? Cred că are de-a face cu două idei: unu, că ești o povară și crezi că moartea valorează mai mult decât viața ta. Cealaltă idee este că ești un alienat irecureperabil, separat și izolat de ceilalți”. Când dorința de a muri, alimentată de alienare și de sentimentul că ești o povară, se combină cu neînfricarea în fața morții, spune Joiner, atunci apare tragedia.

Daca o persoană e hotărâtă să se sinucidă, nimeni și nimic nu o poate opri

* FALS. „E adevărat că în cazul celor care încearcă să se sinucidă o dată e foarte probabil să încerce din nou”, spune Anda Păcurar. „Și este adevărat că sunt situații în care internarea non-voluntară, tratamentul, terapia nu le pot schimba decizia și, în prima pauză (când li se permite să-și viziteze familia), încearcă din nou”. Asta nu înseamnă însă că nu pot fi opriți și tratați. Psihoterapeutul român spune că multe tentative de suicid au loc acasă, după-amiaza, când există posibilitatea mai mare ca persoanele care recurg la acest act să fie salvate. „Cu toate acestea, nu credem în tentative serioase și tentative manipulatorii, orice tentativă se poate termina prost”.

În același ton cu Thomas Joiner, Anda Păcurar prezintă o serie de soluții care, chiar dacă au tentă de clișeu, par să funcționeze: să asculți o persoană cu gânduri sinucigașe fără să o judeci, să încerci să înțelegi ce simte și nu ce ar trebui să simtă sau să creadă; să o iei în serios când îți spune că vrea să se sinucidă; să eviți să o critici sau să o blamezi și să te ferești de formulări de genul: „Nu te gândești la faptul că ai copii?”. „Tocmai de asta se sinucide, nu crede că poate fi bun cu ei”, spune Anda Păcurar. Trebuie să vezi ce îl ține în viață (nu să presupui, în cazul părinților, că copiii sunt cei care îl țin în viață). Uneori poate fi un animal de casă”. La acestea se pot adăuga persoanele care îi opresc pe cei care vor să se sinucidă, orientându-le gândurile dinspre moarte spre viață, și obstacolele ridicate de autorități în locuri publice.

Dacă o persoană s-a sinucis, înseamnă că a fost nebună

* FALS. „În general nu credem că o persoană este nebună”, spune Anda Păcurar. „[Sincigașul] este o persoană căreia i se îngustează câmpul conștienței – adesea nu este conștientă de ce face, ca și cum ar fi în transă”. Thomas Joiner vorbește de „constricția cognitivă” – emoțiile negative duc la îngustarea capacității creierului de a se concentra pe lucruri concrete, iar gândirea abstractă și controlul impulsurilor sunt profund estompate. Iar din câte se spune aici, doar 25% dintre sinucigași sunt psihotici, alții putând recurge la această „soluție” din cauza descoperirii unei boli fatale sau a unei pierderi financiare. Recent, spunea medicul psihiatru şi psihoterapeutul Simona Mudava într-un articol anterior publicat de TOTB, a apărut şi în România acea categorie de sinucigaşi a l’americaine, oameni care înainte de criză cîştigau zeci, sute de mii, poate chiar milioane de euro şi în scurt timp au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu 1.000 de euro pe lună. „Chiar dacă unora le poate părea puţin ridicol, e de înţeles”, spune doctorul, „cînd pierzi 90% din ceea ce aveai, cei 10% care ţi-au rămas, chiar dacă e un venit decent, nu te consolează”.

„Risc suicidar pot prezenta cei care simt că pierd controlul, că-şi pierd minţile. Se întâmplă celor care, după un consum de droguri, simt că și-au făcut un rău iremediabil creierului sau chiar dezvoltă schizofrenie. În debutul acestei boli, ca și la altele, există momente de ‘luciditate’ în care decid să-și ia viața”, explică Anda Păcurar. „Risc suicidar există și la anumite persoane cu depresie, dar nu neaparat cand sunt ‘la pământ’, ci atunci când sunt pe panta de revenire și au puțină energie pentru a face asta”. În ultimii ani, dinamica societăţii nu le mai permite oamenilor să-şi trăiască depresia şi o deplasează în psihoze şi tulburări de anxietate, în special atacuri de panică, spune Simona Mudava. Programul de muncă încărcat şi cerinţa socială de a fi funcţional 100% a rărit după ’90 numărul depresiilor, mai ales în rîndul bărbaţilor, aceştia refuzînd să-şi admită vulnerabilitatea sau să o manifeste. Acest refuz explodează însă în psihoză şi comportamente distructive şi autodistructive. Depresia reactivă e într-un fel un lucru bun. E un semnal că trebuie să stai o vreme pe tuşă şi să-ţi pui în ordine viaţa. „Din punct de vedere psihanalitic”, explică Simona Mudava, „depresia te face să te aduni. Cei care se apără de depresie, acumulează extrem de multă anxietate”.

Sinuciderile au o frecvență sporită în perioada sărbătorilor de iarnă

* FALS. Un alt mit larg răspândit. De fapt, scrie Thomas Joiner, numărul sinuciderilor scade în perioada sărbătorilor, pur și simplu pentru că sunt o perioadă de apropiere față de alți oameni. Recomandarea medicilor pentru cei pe care sărbătorile îi torturează este ca în primul rând să se apropie de oamenii importanţi din viaţa lor, de cei a căror prezenţă le face bine, să-şi întreţină contactele bune şi să-şi conştientizeze neajutorarea, ca să se poată lupta cu ea.

Oamenii care vorbesc despre suicid vor doar să cerșească atenție.

* FALS. Oamenii care aleg să recurgă la actul sinuciderii vorbesc adesea de intențiile lor. Se simt rău și adesea apelează la cunoscuți pentru ajutor – un alt mit este că persoanele care se sinucid sunt persoane care nu au vrut sa apeleze la ajutor și care nu lasă avertismente – pentru că nu știu ce să facă și și-au pierdut speranța. Luați întotdeauna discuțiile despre sinucidere în serios!

Nu ar trebui să vorbiți cu o persoană deprimată despre sinucidere, pentru că le-ați putea induce ideea

„ În cazul întrebărilor deschise despre suicid, nu există riscul de a-i da acelei persoane idei”, spune Anda Păcurar. „Aproape fiecărui om îi trece prin cap asta la un moment dat. Deschiderea comunicării pe acest subiect ajută, dar dacă riscul este iminent, atunci e nevoie de intervenția urgentă a specialiștilor”.

În loc de încheiere, am ales răspunsul dat de profesorul Thomas Joiner unuia dintre ascultătorii postului de radio NPR, care a avut intenții sinucigașe: „Aceste boli sunt forțe ale naturii. L-aș încuraja pe Ben să lupte în continuare pentru că, oricât de grave sunt aceste boli, ele pot fi tratate și e nevoie de luptă pentru a le trata. E nevoie de perseverență și răbdare, însă merită tot efortul. Sunt tratabile și pot fi prevenite în marea majoritate a cazurilor”.

Foto: Flickr/epSos.de

 

Citiți și:

Sinucidere anunțată pe Facebook. Nici unul din cei 1.000 de „prieteni” n-au intervenit

Faţa întunecată a sărbătorilor şi sinucigaşii crizei economice

Terorişti sau sinucigaşi?