Oameni de ştiinţă americani cer interzicerea fracking-ului în California

0

Într-o scrisoare adresată guvernatorului statului California, Jerry Brown, 20 de oameni de ştiinţă americani atrag atenţia asupra faptului că planul acestuia de a permite dezvoltarea industriei fracking-ului pe teritoriul acestui stat va creşte poluarea şi va afecta eforturile de reducere a emisiilor de gaze de seră ale statului american.

 

 

Scrisoarea în cauză este cel mai recent exemplu al presiunii tot mai accentuate puse de activiştii pentru mediu şi oamenii de ştiinţă asupra guvernatorului californian în ultimele luni, informează site-ul Mercury News; argumentul principal al oamenilor de ştiinţă este că „nu poţi promite, ca autoritate conducătoare a statului, că vei reduce emisiile de gaze provenite de la combustibili fosili atâta vreme cât permiţi dezvoltarea unei industrii care exploatează combustibili fosili”. Printre semnatarii scrisorii se numără Ken Caldeira, specialist în ştiinţa atmosferei la Institutul Carnegie pentru Ştiinţă din cadrul Universităţii Stanford, James Hansen, fost şef al Institutului Goddard pentru Studii Spaţiale al NASA, Richard Houghton, preşedinte al Centrului de Cercetare Woods Hole din Massachusetts, fizicianul Michael Mann, profesor în cadrul Universităţii Penn State şi mulţi alţii. Scrisoarea îi cere guvernatorului Brown să impună un moratoriu asupra fracking-ului, după modelul celui impus de guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo.

„Gazele de şist şi dezvoltarea industriei legate de acestea nu vor face altceva decât să înrăutăţească problemele climatice şi vor afecta eforturile Californiei de a deveni un lider în cursa reducerii emisiilor de gaze de seră”, arată scrisoarea. Răspunsul administraţiei Brown la acest document a venit ieri, printr-o declaraţie de presă: „După cum au remarcat şi oamenii de ştiinţă, California are unul dintre cele mai solide seturi de norme pentru combaterea schimbărilor climatice pe teritoriu american. Aceste eforturi sunt conduse de ştiinţă şi la fel vor fi şi noile reglementări privind fracturarea hidraulică”, arată comunicatul. Industria petrolieră a criticat demersul oamenilor de ştiinţă: „Autorii scrisorii, foarte respectaţi în mediile lor de activitate, nu au prezentat o imagine corectă şi realistă a nevoilor noastre energetice şi a viitorului energetic”, consideră Tupper Hull, purtător de cuvânt al Western States Petroleum Association.

Guvernatorul Californiei a câştigat sprijinul grupurilor activiste pentru mediu de-a lungul carierei sale politice de 40 de ani şi a venit cu rezultate: a promovat legea care impune ca 33% din energia necesară Californiei să provină din resurse solare, eoliene şi alte resurse regenerabile până în anul 2020 şi a semnat un pact cu guvernatorii statelor Washington, Oregon şi cu premierul regiunii British Columbia (Canada) pentru reducerea emisiilor de gaze de seră. Dar discuţiile despre fracking i-au atras o serie de critici şi proteste publice în această toamnă. Mai multe detalii puteţi citi aici.

 

Sursa: Mercury News

Foto: Occupy


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger