Orașul Beverly Hills a devenit primul din statul California care interzice fracturarea hidraulică pe teritoriul său. Decizia a fost votată săptămâna trecută de către consiliul local al orașului, cu unanimitate. Astfel, Beverly Hills se alătură unei liste în creștere de orașe americane care spun “nu” fracturării hidraulice.
Activiștii anti-fracking acuză industria gazelor naturale de contaminarea pânzei freatice și a resurselor de apă potabilă prin folosirea metodei fracturării hidraulice (injectarea și explodarea unui compus din apă și substanțe chimice în rocile de suprafață pentru extragerea gazelor de șist), procese catre contribuie la schimbarea climatică prin eliberarea gazului metan, dar care cauzează, totodată, și cutremure (și acestea nu sunt singurele neajunsuri ale frackingului). „Trebuie să gândim în perspectivă, pe termen nu lung, ci foarte lung, chiar dacă orașul nostru nu este un centru pentru fracking, la faptul că injectarea a milioane de galoane de apă cu chimicale, la mare presiune, sub pământ, nu poate fi un lucru bun”, a spus John Mirsch, membru al consiliului local din Beverly Hills. La rândul său, viceprimarul orașului, Julian Gold, a spus că frackingul nu este un mod de folosire a pământului compatibil cu viața orașului, cu școlile sale, gospodăriile și afacerile sale.
Și orașul Los Angeles a impus recent un moratoriu asupra extragerii gazelor naturale, la fel și orașul Carson. Discuții similare, legate de interzicerea frackingului, se poartă și în orașele Santa Monica și Culver City. De asemenea, în Sacramento, senatul statului a votat, săptămâna trecută, propunerea impunerii unui moratoriu la nivelul statului californian, în ceea ce privește frackingul. Alte orașe americane, precum Dallas și Pittsburgh, au interzis categoric frackingul și la fel a făcut și statul Vermont. La nivel internațional, frackingul este interzis în Franța și Bulgaria.
Sursa și mai multe detalii: Huffington Post
Foto: IH
Puteți citi și:
Cutremurele, în strânsă legătură cu fracturarea hidraulică
Un sat britanic a câștigat bătălia anti-fracking și vrea să construiască uzine solare