Membrii Miliției Spirituale, atacați în urma unui performance pe tema homosexualității

3

Voluntarii asociației Miliția Spirituală au fost atacați aseară de un grup  de aproximativ 10 bărbați, la ieșirea din clădirea Scolii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), unde avusese loc un performance despre paradoxurile vieții  gay înainte de 1989.

 

 

“Ce faceți, mă, organizați conferințe despre gay?” au fost singurele cuvinte pe care tinerii de la Miliția Spirituală le-au auzit din partea atacatorilor. Doi dintre voluntari au ajuns la spital, iar unul dintre ei încă este internat.

Doi dintre voluntarii Miliției Spirituale au depus plângeri la poliție, astăzi urmând ca toți cei șase voluntari atacați aseară să facă reclamație. Poliția anchetează deja cazul și lucrează la identificarea fețelor atacatorilor cu ajutorul camerelor de filmat din zonă.

Miliția Spirituală a organizat, aseară, un spectacol de teatru despre paradoxurile vieții gay în perioada comunistă la SNSPA, urmat de o dezbatere, eveniment la care au participat aproximativ 60 de persoane.

“Incidentul de aseară este un atac fără precedent la adresa libertăţii de exprimare şi drepturilor constituţionale. Faptul este cu atât mai grav cu cât s-a petrecut ca urmare a organizării unui eveniment în cadrul unei universităţi, spaţiu prin definiţie destinat dezbaterii. Atacul a urmărit intimidarea celor care participă la acțiuni culturale, civice şi ştiintifice.

Solicităm tuturor organizaţiilor, instituţiilor şi cetăţenilor care iau drepturile omului şi libertățile constituţionale în serios să se solidarizeze şi să lanseze un mesaj public puternic prin care violenţa de acest tip să fie condamnată. Solicităm autoritaților statului să trateze cu seriozitate acest incident şi să depisteze în cel mai scurt timp autorii acestui atac. Dacă aceste lucruri nu se vor intampla, incidentele de acest tip se vor răspândi şi vor ataca esenţa democratică şi europeană a statului român”, se arată într-un apel al Miliției Spirituale.


3 comentarii

  1. Pingback: Oameni în curcubeu. Prin cultură, împotriva zidurilor | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Protest la SNSPA din solidaritate cu victimele atacului homofob | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger