Cât valorează un om în şobolani?

0

Nu, nu este vorba de încă un titlu care să inflameze spiritele, să vă şocheze sau să vă surprindă ca să citiţi acest articol, pe modelul atât de cunoscut al presei moderne. Dacă aş aplica acea rețetă “jurnalistică”, titlul ar suna “n-o să vă vină să credeţi: mai există oameni care au ceva de zis”. Exact ăsta e motivul pentru care m-am apucat de scris în acest moment. Da, mai există oameni care au ceva de zis și Matei Vișniec e unul dintre ei. Cât despre întrebarea referitoare la relaţia om-șobolan şi comparaţia metafizică a acestora, ea este una cât se poate de reală şi logică, la care ne şi dă un răspuns aproximativ Matei Vișniec în cartea lui, Dezordinea preventivă.

visniec

de Magor Csibi (Text preluat de pe www.bookaholic.ro)

La prima vedere, după primele câteva pagini, cartea pare o lectură uşoară. Ai impresia că urmează o radiografie a stării presei, prin ochii cuiva care a trecut prin câteva redacţii, care înţelege bine fenomenul, deschiderile şi poveştile de interior, însă nu te-ai aştepta ca romanul să te şocheze în vreun fel, nici să te pună pe gânduri. Suntem obişnuiţi cu veştile rele, acceptăm că presa nu ne reprezintă şi a coborât unde nu credeam că poate să coboare, aşa că mecanismul nostru de autoapărare se declanşează şi ne simţim protejaţi, chiar indiferenţi de ce presupunem că va urma în carte.

Mai mult, lectura îţi dă impresia unui roman autobiografic, prin prezenţa unui plan puternic personal, cu puţine legături la prima vedere cu subiectul principal, în acest fel păcălind cititorul că nu ţine în mâna altceva decât o perspectivă pur personală a unui individ asupra presei.

Dar nu.

Cartea, care, treptat, are din ce în ce mai multe planuri, începe să te surprindă la un moment dat. Pe lângă toate lucrurile ştiute şi bănuite din presă, prezentate de personajul principal, un tânăr jurnalist român din Paris, de la RFI, apare şi povestea extrem de intimă şi personală a acestui individ. Apar câteva documente interne din presă, care ne prezintă scenarii privind evoluţiile viitoare ale lumii jurnalistice, o corespondență de pe un front de război ignorat de toată lumea, unde a fost uitat chiar şi motivul iniţial al conflictului – cele două tabere se confruntă doar când presa este prezentă. Însă toate aceste planuri, extrem de reale, extrem de imaginabile încep să nu mai fie importante în momentul în care în biroul tânărului jurnalist începe să apară regulat un şobolan politicos, decent şi foarte respectuos.

Odată cu apariţia şobolanului, tot romanul pare să se ducă spre absurd. Abia după terminarea cărţii ne dăm seama de toate substraturile, gândurile ascunse, ideile şi mesajele textului lui Vișniec şi brusc exprimarea valorii metafizice a unui om în numărul şobolanilor care curăţă după el nu pare mai absurdă decât tot ce se întâmplă în societatea zilelor noastre.

Nu aş vrea să vă stric revelaţiile şi momentele intense pe care o să le trăiţi citind cartea, pentru că trebuie să citiţi această carte. N-o să vă spun ce scenariu ne propune scriitorul pentru rezolvarea tuturor problemelor globale, oricât de şocant ar fi acest scenariu. Nu o să vă povestesc nici de turnura poveștii în ultimele pagini, care, după câteva momente când simţeam tensiunea în mine, nervii şi muşchii încordaţi şi totuşi nu reuşeam să pun cartea jos, m-a făcut să redevin optimist.

Ce vă spun, însă, este că, dacă mai credeţi că sunt oameni care au ceva de transmis în jurul nostru, atunci această carte este pentru voi. Rareori avem ocazia să avem acces real, autentic la gândurile unor oameni care merită să fie ţinuţi minte, iar această carte cred că ne lasă să intrăm în intimitatea, în creierul autorului şi să vedem puţin lumea prin ochii lui.

Vei simţi că nu eşti singur şi că există şi alţi oameni preocupaţi de ce se întâmplă în jur. Vei avea ocazia să urmăreşti îndeaproape o relaţie extrem de complicată, care deseori ne complica şi ne conturează vieţile, fără să conştientizăm acest lucru, relaţia mamă-fiu. Vei afla cum funcţionează laboratorul presei, însă, înainte de toate, vei afla şi vei conştientiza cât de ridicoli am ajuns noi, ca societate și ca rasă. Realizezi la un moment dat că, pe lângă imaginea noastră, a oamenilor, pe care am creat-o tot noi despre noi, şobolanul pare un animal respectuos, decent şi simpatic.

Critica lui Vișniec este necruţătoare, dar foarte reală. Cea mai frumoasă parte e că scriitorul nu se opreşte la a critica, ci ne da şi o idee despre ce am putea face. Sau ce ar trebui să facem. Pe mine m-a convins…

Mai multe recenzii citiţi pe www.bookaholic.ro


Leave A Reply