FOTO Călătoria lui Tică din Copenhaga la Roșia Montană pe două roți

8

Tică este din Suceava, dar studiază la Copenhaga. El și-a propus, vara asta, să ajungă pe bicicletă din Danemarca la Roșia Montană pentru că vrea să povestească Europei despre localitatea istorică din Munții Apuseni. El a plecat la drum pe 15 iulie și se află deja în Praga. Pe drum a cunoscut alți bicicliști, a căzut în apă, a pedalat pe ploaie și s-a rătăcit, dar nu a pierdut din vedere cauza pe care o are – să încurajeze toți românii să fie alături de Roșia Montană.

 

În prima zi a călătoriei Tică a pedalat 138 de kilometri prin Danemarca și a campat, la sfârșitul zilei, lângă mare

 

În a doua zi, Tică a aflat ce înseamnă să călătorești fără hartă și să nu știi unde te afli. A reușit totuși să se orienteze și a  pedalat 111 km spre Berlin

 

A treia zi a fost ploioasă, dar Tică a reușit să pedaleze aproximativ 100 de kilometri, cu gândul la Berlin

 

Bicicleta a rezistat unui drum greu în a patra zi, când Tică a pedalat peste 100 km

 

În a cincea zi, Tică a pedalat numai pe ploaie și chiar a avut un mic incident – a căzut în apă cu bicicleta, dar au scăpat nevătămați

 

Tică și-a petrecut a șasea zi a călătoriei în Berlin, unde și-a făcut prieteni și a povestit oamenilor despre Roșia Montană

 

În a șaptea zi, Tică a pedalat 105 kilometri pe ruta Berlin-Leipzig și a cunoscut și alți bicicliști

 

În a opta zi a călătoriei, Tică a plecat din Bad Belzig spre Lutherstadt-Wittenberg, unde a avut o pană. Pe parcurs a întâlnit două doamne care pedalau spre Olanda

 

În a noua zi, Tică a ajuns la Dresden, după 100 de kilometri de pedalat

 

Tică și-a petrecut a zecea zi pedalând de-a lungul râului Elba. Când a ajuns în Cehia a întâlnit un bărbat care desena o pistă de biciclete pe asfalt și care l-a lăsat pe Tică să picteze și Salvați Roșia Montană alături

 

În a 11-a zi Tică a ajuns în Praga, udat de ploaie, unde și-a petrecut două zile


8 comentarii

  1. poate cand va ajunge la Rosia Montana va vorbi, totusi, si cu oamenii de acolo, sa afle ei ce vor, sa afle ca oamenii aia vor ca proiectul minier sa inceapa.

  2. Pingback: Vikingi.ro - Comunitatea romanilor din Scandinavia |

  3. Pingback: Student român în Copenhaga: ”Români dragi, nu vă vindeți țara pentru bani! Salvați Roșia Montană! | Surprising Romania

  4. Pingback: Student român în Copenhaga: ”Români dragi, nu vă vindeți țara pentru bani! Salvați Roșia Montană!” | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: VIDEO Ce părere aveți despre români? | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: VIDEO Copenhaga-Roșia Montană. Călătoria lui Tică Darie pe bicicletă | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: Călătoria lui Tică DARIE pe bicicletă | ArTiStul mă semnez

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger