VIDEO Solidaritate internațională la Roșia Montană

7

O demonstrație impresionantă a avut loc în Piața Veche din Roșia Montană sâmbătă, unde este organizată în aceste zile tabăra internațională Reclaim the Fields. Participanții la tabără și-au arătat solidaritatea față de campania Salvați Roșia Montană și opoziția față de politica de manipulare și opresiune a companiei Roșia Montană Gold Corporation.

Peste 500 de activiști din Europa și din România au campat la Roșia Montană în tabăra de solidaritate fără precedent. Evenimentul este organizat în perioada 21 – 30 septembrie de rețeaua internațională Reclaim the Fields împreună cu Asociația Alburnus Maior. Rețeaua internațională Reclaim the Fields este dezvoltată de activiști și fermieri din Europa, creând legături între acțiuni locale practice cu campanii de rezistență pe probleme globale. Reclaim the Fields luptă împotriva interesului corporatist care abuzează de comunitați locale, valori culturale și mediul înconjurător.

Asociația Alburnus Maior reprezintă opoziția locală de la Roșia Montană, împotriva proiectului de exploatare a aurului care ar distruge Roșia Montană și o parte importantă a Munților Apuseni din România.

Opoziția locală de la Roșia Montană s-a format în anul 2000, când compania canadiană Gabriel Resources, fără experiența în minerit, și-a anunțat intenția de a distruge satul istoric Roșia Montană, prin construirea celei mai mari mine de aur la suprafață din Europa. În peste 10 ani de rezistență, Alburnus Maior, prin campania Salvați Roșia Montană, a mobilizat cu succes mii de oameni și a ținut pe loc proiectul minier.

Scopul acestei Tabere Internaționale este de a susține Campania Salvați Roșia Montana în opoziția față de proiectul destructiv de exploatare a aurului și de a sprijini eforturile comunității locale să construiască un viitor durabil la Roșia Montană. Pe parcursul celor 10 zile ale taberei, fermieri, activiști și campaigneri cu experiență din societatea civilă europeană vor participa la muncile agricole cu localnicii din Roșia Montană și vor organiza un program vast de workshop-uri, proiecții de filme și ateliere practice.


7 comentarii

  1. eu sunt curioasa daca din cei veniti toti stiu despre ce este vorba in acest proiect, da nu la modul vor sa exploateze cu cianura. in ce conditii o fac, cat folosesc, ce concentratie va fi in lacul de acumulare, cat si cum se va pastra din patrimoniu. cati oameni vor avea un loc de munca si cati bani vor intra in visteria tarii. probabil prea putini, din pacate.

      • sincer, nu as sti sa-ti zic cu siguranta. pentru ac nu stiu daca cota parte din profit statul o ia in bani sau aur etc. dar oricum ar lua multi bani din taxe si din punctul meu de vedere, ar lua mai mult decat e deficitul bugetar actual.

        • Scuza-ma, dar “punctul tau de vedere” e zero pentru mine. Cifre concrete poti sa dai? Daca nu, nu mai deturna atentia cu cianura si alte prostii. Problema cea mai mare e la “impartirea prazii”. Iar acolo romanii ar ramine “cu degetul in gura” (sau in alte parti ale corpului), nici intr-un caz cu banii.
          Hai pa!

  2. Bine ca se distreaza astia… Nici nu s-au obosit sa interactioneze prea mult cu localnicii si sa-i integreze in distractia lor… Sa investeasca cineva in zona, pentru oameni, in oamenii locului, nu o fac, sa danseze si sa se uite la filme cu strainii da…

  3. Si cum au ajutat ei localnicii? Mare taabra maer sustinem localnicii….dar unde sunt localnicii ca vad numai activisti pe acolo. Cum ii ajut, ca iesi nstrada si se distreaza? Asta e ajutor ?

  4. Venit, vazut, plimbat pe strazi, uitat la oameni, stat, plecat acasa. Cam asa e si cu protestatarii astia. Ei vin din afara, sustin o cauza..dar nu ajuta cu nimic oamenii , inteleg sa te vezi una cu natura darp ana la un punct in care ori e natura ori omul. Sa se duca prin zonele de jungla unde se distruge pentru a face drumuri si strica ecosistemul animalelor mai bine

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger