De 35 de ani duce o viaţă nomadă şi trăieşte într-o casă pe roţi

0

John este un bătrân de 75 de ani, cu barba albă aferentă şi, alături de familia lui, este călător de mai bine de 35 de ani. Duce o viaţă nomadă şi trăieşte într-o camionetă transformată în cămin adecvat acestui stil de viaţă.

În materialul video de mai jos îl puteţi însoţi pe John în prezentarea casei sale pe roţi, pe care şi-a construit-o în doar patru săptămâni. John s-a specializat, apoi, în construcţia de astfel de case mobile alternative şi, până acum, a construit 12. Casa lui este construită pe un şasiu de Mitsubishi Fuso şi oferă, surprinzător, suficient spaţiu de depozitare, ingenios ascuns în pereţi şi sub pat. Locuitorii casei mobile colectează apa de ploaie, pe care o pot folosi chiar şi în interior, pentru necesităţile uzuale.

Casa are un cuptor funcţional, dar şi un frigider încăpător; pe acoperiş sunt panouri solare, iar în interior spaţiul este organizat în aşa fel încât să pară aerisit şi prietenos. John şi soţia lui trăiesc aşa de 35 de ani şi au ales să îşi educe copiii pe drum. Acum aceştia şi-au luat zborul, iar părinţii lor preferă viaţa de nomazi în continuare. Au ajuns pe continentul sud-american, unde au făcut, deja, 133.000 de kilometri şi îşi doresc să ajungă în Rusia, ca să exploreze şi acest teritoriu.

Sursa şi foto: True Activist, YouTube


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger