Mini-grădini surprinzătoare

1

În inima oraşului Copenhaga, capitala Danemarcei, florile înfloresc în cele mai neaşteptate locuri, precum cizmuliţe de cauciuc (pentru copii) sau recipiente cândva destinate, spre exemplu, păstrării uleiului de măsline. Locul unde se pot întâlni astfel de mini-grădini surprinzătoare este Christiania (Oraşul liber), probabil cel mai faimos experiment de viaţă alternativă din Europa.

 

 

Christiania este un spaţiu de 34 de hectare, pe care se aflau foste barăci militare, preluat de locuitori ai capitalei daneze în timpul unor revolte din anul 1971. Este un loc înconjurat de controverse (a fost şi închis, o perioadă), dar care atrage anual 1,5 milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Copenhaga. Regiunea a fost catalogată drept „comună”, a avut cam 850 de rezidenţi şi avea un statut special, care transfera o parte din autoritate direct statului danez, nu municipalităţii capitalei. De-a lungul anilor, locuitorii acestui spaţiu au avut numeroase confruntări cu forţele de poliţie, unul dintre cele mai cunoscute incidente fiind cel care a constat în aruncarea de materii fecale pe comandantul poliţiei; de asemenea, luptele interne între grupări care doreau să controleze economia locului au dus la probleme grave (crime).

 

 

 

 

Însă, dincolo de statutul său controversat şi de incidentele de aici, Christiania este un parc imens, viu, cu clădiri unice şi obiecte de artă inedite, cum ar fi recipientele inovatoare pentru grădini mai mici sau mai mari, care reflectă înclinaţia locuitorilor zonei pentru artă şi grija pentru mediu. Deşi situaţia actuală a zonei este incertă, reprezentanţii oficiali ai turismului danez pentru Copenhaga spun că există două lucruri care, în mod cert, vor fi întotdeauna parte din Danemarca şi vor atrage vizitatori: monarhia daneză (cea mai veche din Europa) şi Christiania.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: TreeHugger

Foto: Mairi Beautyman

 


Un comentariu

  1. Si noi facem mini-gradini. Un pic altfel decat cele pe care le-ati prezentat. Pentru cei care sunt curiosi sa le vada – suntem Vegart Design- ne gasiti si pe facebook si pe pagina noastra de net. Spor in continuare la articole faine, totb!

Reply To Dani Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger