Ross Kemp (Discovery Channel) in jungla urbana si pe urmele piratilor somalezi: Unele dintre momentele cand era sa mor nu s-au produs cand filmam, ci exact cand nu filmam

Britanicul Ross Kemp – gazda show-ului “Ross Kemp in jungla urbana” de pe Discovery Channel – si-a inceput cariera ca actor de televiziune. De ceva vreme, insa, a ales sa-si riste viata investigand lumea secreta si periculoasa a piratilor marilor sau a celor mai temute bande de pe glob. Despre criminalitatea din Rio, crimele violente din El Salvador, inchisorile din Africa de Sud sau modul de operare al piratilor vorbeste intr-un interviu acordat intr-o teleconferinta marca Discovery.

In 2016, cand Jocurile Olimpice vor avea loc la Rio, care ar putea fi cel mai groaznic scenariu posibil, referitor la acest eveniment, tinand cont de toate bandele de acolo?

Ross Kemp: Categoric va fi un motiv de ingrijorare pentru autoritatile locale. Trebuie sa spun ca ma bucur foarte mult pentru cei de acolo ca vor organiza Jocurile Olimpice. Era si timpul ca o tara din regiune sa gazduiasca acest eveniment. Rio e un oras fantastic, sa nu ma intelegeti gresit! Eu m-am indragostit de el. Dar nu am spune adevarul daca nu le-am spune oamenilor cat de atenti trebuie sa fie in timpul Jocurilor Olimpice, o perioada cand criminalitatea creste clar la nivelul strazii. A crescut chiar si in Sydney, un loc care are o rata relativ scazuta a criminalitatii. Exista favele cladite in zonele inalte din jurul orasului Rio, unde traiesc foarte multi oameni foarte saraci, care nu adera neaparat la sistemul care exista pentru majoritatea populatiei – si atunci acesti oameni vor privi criminalitatea drept o metoda simpla de a face rost de bani, nu? Nu stiu daca v-ati uitat la stiri – dar aproximativ 12 persoane au fost ucise recent, cred ca a fost doborat si un elicopter… Totul arata in acest moment ca violenta existenta in favele nu s-a domolit in perioada care a trecut de cand am plecat eu de acolo.

Ai fost surprins sa afli ca exista bande care fac trafic de droguri si comit crime in Noua Zeelanda, o tara atat de idilica?

Ross Kemp: Da, sigur ca am fost surprins. Acela este tinutul oilor, de acolo vin Stapanul inelelor si All Blacks. Asta ne spun brosurile de calatorie. Unul dintre cei mai apropiati prieteni ai mei este lector la Universitatea Christchurch. Ne-am imprietenit in timp ce faceam un film, cam acum cinci ani sau patru ani si jumatate. Da, sigur ca am fost foarte surprins. Daca ne uitam la numarul de membri de bande pe cap de locuitor, raportat la numarul total al populatiei, gasim aici una dintre cele mai mari rate din lume, ceea ce e cam socant, nu? Fiindca nu ai zice ca in Noua Zeelanda exista o asemenea problema cu bandele.

Violentele si crimele care au avut loc nu demult in Londra…sunt ele un fenomen legat de bande sau doar niste acte aleatorii de violenta?

Ross Kemp: Nu, multe dintre ele au legatura cu bandele. Stim ca motivul pentru care avem acces la anumite bande este pur si simplu pentru ca acestea au vorbit intre ele pe Internet si apoi au decis ca, tinand cont de faptul ca noi nu am transmis acele informatii politiei, pot sa aiba incredere in noi. Multe dintre crimele recente se incadreaza intr-un fenomen numit “pactizare”. “Pactizarea” este un termen folosit cand o persoana pleaca dintr-o comunitate si intra in alta. Daca stai in Brixton (Londra) si vrei sa te vezi cu o fata care sta, sa zicem, in Peckham, care e doar la cinci sau zece minute distanta de mers pe jos. Daca faci parte dintr-o banda si se stie ca faci parte din banda respectiva, dar esti vazut intrand in cealalta comunitate, ai putea fi acuzat de “pactizare”.

Asta inseamna ca te poti alege cu o bataie, ti se poate spune sa te intorci la tine acasa, unde ti-e locul, sau in final poti chiar sa fii injunghiat. Acesta a fost unul dintre motivele care au generat multe acte de violenta in randul tinerilor din Marea Britanie, in ultima vreme. E o mostenire a ceea ce se intampla in Statele Unite. Norocul este ca, Londra, de exemplu, si cele mai multe dintre tinuturile si orasele din Marea Britanie, nu sunt construite pe sistem-grila. Sistemul-grila iti permite sa ai colturi, ceea ce face teritoriul mai usor de impartit, iar teritoriul este in general impartit de bandele care stau la colturi, unde vand droguri. Acesta este adesea motivul violentei, pentru ca cineva poate spune: “Ia uite! Vine aici sa vada cum stau lucrurile pe coltul nostru. Vrea sa ne ia coltul, ca sa poate sa castige bani si sa vanda droguri. O sa-l impiedicam sa faca asta, fiindca o sa-l omoram”. De multe ori, asta se intampla in Statele Unite. In Marea Britanie sunt relativ rare asemenea situatii, dar aici, in Marea Britanie, avem avantajul ca sistemul-grila nu exista. Cand e vorba de drumuri, suntem absolut vraiste.

Cat de nesigur te-ai simtit cand ai stat in acel subsol, cu membri drogati ai unei bande din St Louis, care ti-au aratat drogurile?

Ross Kemp: Stii, ceea ce nu se vede ”in culise” e faptul ca ne-au lasat sa asteptam multa vreme, fiindca isi ingropau cainii. Aveau niste pitbuli americani. Stii ca oamenii astia au caini de lupta, pe care pariaza? Una dintre catele fatase mai multi pui, care murisera. Asa ca oamenii au plecat sa isi ingroape cinii. M-au lasat pe mine in subsol, cu operatorul si sunetistul – de capul nostru. Eram in acelasi subsol cu mai multi drogati carora ei le furnizau “marfa”, asa ca tipii aia fumau cocaina cu niste tevi de plumb. Lucrau sa renoveze cladirea pentru membrii acelei bande. De multe ori, bandele justifica o mare parte din banii pe care ii castiga ilegal, din droguri, “spalandu-i” prin cumpararea de proprietati imobiliare. Deci ne-au lasat pe noi cu cei cinci fumatori de cocaina.

Sigur, cand esti in aceeasi incapere cu cineva care fumeaza cocaina la greu, inhalezi si tu, ceea ce nu e recomandabil sa faci cu putin inainte de a lua un interviu – mai ales daca persoana intervievata e un tip drogat rau de tot, care are la el o arma automata. Oricum, ne-am dus sus si i-am luat tipului interviul… Nu stiu daca ai remarcat ca omul purta o masca, da ? Si se stergea pe frunte, desi purta masca. Era asa de drogat, dus rau de tot, incat uitase ca purta masca. Credea ca atunci cand se sterge cu carpa aia pe care oamenii astia o folosesc sa se stearga de transpiratie pe fata, chiar isi atingea fata, desi de fapt atingea doar masca. Evident, omul nu prea mai stia ce face. Cand a pus mana pe arma lui de calibrul 45… 45 e foarte mult. Poate sa faca in tine o gaura mare cat o farfurie intinsa. Deci normal ca eram speriat.

Cate bande exista in Africa de Sud? Multi oameni par ca vor sa intre la inchisoare, unde exista riscul urias de a fi violat. De ce si-ar dori asta?

Ross Kemp: Cosmarul meu este ca as putea fi inchis in Pollsmoor, fie si pentru mai putin de o secunda. Te asigur ca de curand m-am uitat din nou la acel interviu, ca sa fac o trecere in revista a ceea ce am facut in ultimii cativa ani. Iar inchisoarea Pullsmoor, te asigur, duminica dimineata miroase a dezinfectant, sange si fecale umane. Nu e un loc unde mi-as dori sa stau. Dupa cum stii, anumiti membri ai bandelor intra acolo din cauza altor bande si sunt acceptati. Multi dintre ei sfarsesc prin a deveni sclavi sexuali sau sclavi pusi sa faca diverse treburi: sa le spele rufele “stapanilor”, sa le aduca mancarea, sa le faca patul. Daca nu fac asta, sunt omorati. Deci repet, Pullsmoor nu e un loc unde as sugera cuiva sa ajunga.

Ce parere ai despre salvadorieni? Sunt ei cea mai periculoasa banda din lume?

Ross Kemp: Ca grup, par sa fie mult mai periculosi. Dar toti sunt periculosi. E foarte periculos sa te apuci brusc sa faci topul celor mai periculoase zece bande. Brusc, te transformi intr-un chestionar banal, nu mai faci documentare serioase. Dar in ceea ce priveste actele de violenta pe care din El Salvador, nu am vazut niciodata atat de multi oameni ucisi. Evident, exceptie face Afganistanul. In plus, violenta, torturi, brate si picioare taiate, oameni decapitati, oameni care jucau fotbal cu capetele celor decapitati… Totul pare sa fi ajuns la un alt nivel. Din nou, ma gandesc ca totul se leaga de nivelul de violenta. Aici s-a derulat unul dintre cele mai lungi razboaie civile din America Centrala si unul dintre cele mai sangeroase. E o tara foarte mica. Junglele sunt complet lipsite de orice specii salbatice. De ce? Oamenii au mancat tot ce se putea manca. Nu exista pasari, abia daca mai gasesti vreo reptila…. Te duci in Honduras sau Guatemala… Si aceste tari au avut o istorie destul de dificila, dar inca mai gasesti vietati in junglele lor. Cand intri intr-o padure, totul ar trebui sa fie minunat, dar daca intri intr-o jungla din Salvador, e liniste deplina. Exista un motiv solid pentru asta: oamenii au mancat toate vietatile, pentru ca mureau de foame.

Jamaica e o insula foarte mica, totusi par sa se priceapa foarte bine sa isi exporte bandele si in Marea Britanie, si in SUA. De ce oare, dupa parerea ta?

Ross Kemp: Cred ca asa este acea parte a lumii. Motivul aparitiei bandelor a fost, in primul rand, construirea de catre britanici a acelor bastioane, care au divizat tara. In Jamaica exista un amestec fantastic de rase diferite, de la albi pana la un fel de sud-americani sau central-americani si africani… Iar daca le aduni pe toate la un loc, formeaza un grup foarte interesant de oameni. Cultural vorbind, ei si-au aparat dintotdeauna teritoriul. Acele bastioane construite de britanici nu au ajutat niciodata. Dupa cum spuneam mai devreme, este cam ca sistemul-grila care exista in multe parti din SUA. Daca ai o granita clar definita, atunci ai ceva de aparat. Daca nu exista acea granita clar definita, atunci nu ai ce apara – in special cand oamenii traiesc in saracie, precum cei mai multi dintre oamenii pe care i-am cunoscut eu, care traiau in acea parte din Kingston. Iti gasesti consolare in identitatea ta, in cuvinte de genul „Bastionul meu e mai bun decat bastionul tau!”.

Cred ca asta este una dintre cauzele violentelor care se produc acolo, in numar atat de mare. De asemenea, exista un trafic de droguri consistent, se face abuz de droguri. Iar banii care provin de aici genereaza criminalitate. Un element pe care clar il vei intelege este ca politicienii chiar joaca un rol foarte important in cresterea violentelor din Jamaica. Dupa ce colonistii britanici au plecat, au lasat cinci sau sase familii mixte (din punct de vedere al rasei) care sa conduca Jamaica. Intr-un fel, aceste familii au mostenit tara si evident ca au castigat o groaza de bani din afacerile cu trestie de zahar si rom, exporturile de predilectie ale Jamaicai. Dar tot ei au delimitat anumite zone din Jamaica in functie de puterea de care se bucura fiecare familie. Au facut acelasi lucru si cand s-au format partidele politice. Au mers dupa acelasi sistem britanic, cu doua partide: JVLP si JPLA, nu mai tin bine minte… JLP, Partidul Laburist din Jamaica, si JPP, Partidul Popular din Jamaica, parca… Nu imi pot aminti foarte bine acum. Dar, ca sa nu mai lungim povestea, au platit gangsteri care au castigat voturi pentru ei, au platit pustii de pe strazi ca sa intimideze oamenii si sa ii convinga sa voteze chiar pentru parlamentarii care stateau in acele bastioane si, in final, erau controlati de aceste cinci familii importante.

Am descoperit ca acest fenomen se repeta destul de des in fostele tari-colonii care au fost controlate de britanici sau de olandezi sau de belgieni sau de oricine altcineva… Sistemul care este lasat in urma de tara invadatoare, dupa ce se retrage, este o versiune a sistemului propriu, dar ramane deschis catre interpretari din partea celor care au cei mai multi bani si cea mai multa putere. Inca o chestie pe care as vrea sa clarific. Cred ca ei folosesc termenul “yardies”, se foloseste destul de des si in presa britanica, in Anglia. Un “yardy” este orice persoana din  Jamaica care pierde vremea intr-o curte (yard), ceea ce practic face toata lumea. Toata lumea sta asa. Deci e un termen folosit gresit. Stii bine ca e suficient sa ne uitam la ce s-a intamplat in Marea Britanie. Din cauza violentelor produse in Jamaica la sfarsitul anilor ’60 si ’70, din cauza violentelor electorale si a accesului facil la arme, ca sa nu mai vorbim de faptul ca acesti oameni provin dintr-o natie foarte dura… Indienii astia din vest, jamaicanii astia, provin dintr-o natie foarte dura.

Cand au venit in Marea Britanie, “baietii rai” de aici inca traiau in anii ’50 acolo. Se mai tragea si cate un foc de arma, dar in principal se foloseau boxuri de metal, bate de baseball si cutite. Iar tipii astia veneau practic dintr-o revolutie. “Ce ? O sa scoti acum la mine bata de baseball? Ei bine, eu o sa scot un Uzi sau un MAC-10 si atunci o sa vedem noi care castiga.’ Deci, fiindca proveneau dintr-un mediu mult mai dur, nu se temeau de moarte si nu se temeau sa piarda, pentru ca nu aveau nimic de pierdut. Asta i-a facut mai puternici pe strada si asa a inceput ascensiunea lor. Dar acelasi lucru se intampla si acum in Marea Britanie. Nu mai exista bande care sa vina acum din medii mai dure. Tipii care sunt deja aici de ceva vreme s-au ingrasat de pe urma pamantului, iar acum au sosit din urma altii, mai flamanzi.

Totul depinde de o ecuatie simpla: “Cat ai? Si la cat esti dispus sa renunti? Poti sa scapi din asta ?” Cele mai multe bande ar spune ceva de genul: “Uite, ma tot ingras de pe urma teritoriului astuia de vreo zece ani. Acum as vrea sa “ies la pensie”. “ Dar problema e ca nu e o meserie din care e foarte simplu sa iesi la pensie. Aici isi incheie lectia domnul Kemp.

Ne-ai putea spune cate ceva despre niste ritualuri bizare ale  bandelor?

Ross Kemp: Am trait o experienta foarte ciudata… Au despicat un porc, apoi au “citit” ce au gasit in maruntaiele lui. Se pare ca noi eram ficatul porcului. Daca porcul nu avea un ficat sanatos, poate nu ne-ar mai fi lasat sa plecam de acolo… Din fericire, porcul avea un ficat sanatos si totul a fost in ordine. Am fost in tot felul de locuri bizare si am vazut mai multe animale macelarite, despicate… In special… Evident, Kenya este filmul de care sunt cel mai mandru. S-a schimbat o data cu trecerea zilelor, dintr-un film despre bande a devenit in mare masura un film politic despre violente etnice si tribale. Cred ca, dintre toate filmele pe care le-am facut, cel mai mandru sunt de seria despre bande.

Sa trecem la pirati. In seria “Pe urmele piratilor” ai vizitat trei regiuni. Care dintre ele este cea mai periculoasa si de ce? Ai fost vreun moment in pericol tu insuti, in timpul filmarilor?

Ross Kemp: Da, chiar foarte tare. Nigeria este locul unde nu am reusit sa ne intalnim cu MEND, o organizatie politica, dar si un pirat politic, care ataca oamenii pe mare. Din punctul meu de vedere, asta este un act de piraterie. La momentul respectiv, MEND tinuse deja doi britanici ostatici. Noi incercam sa ne ne intalnim cu niste oameni care luau ostatici cetateni britanici, ceea ce cred ca nu e o chestie prea inteligenta. Am avut cu noi trupe de “siguranta guvernamentala” care erau acolo ca sa ne apere sau ca sa ne impiedice sa facem filmul pe care ne doream noi sa-l facem. In acel moment, nu existau alti albi in zona Port Harcourt. Dupa aceea, niciun jurnalist – indiferent de culoare – nu a mai avut acces in Port Harcourt, din cauza actelor de violenta care se produc acolo. Noi ne-am dus sa facem un film despre piraterie si, in final, acesta a devenit un film despre companii petroliere de mai multe miliarde de dolari, care distrug o mare parte din padurea de mangrove si jungla virgina din Golful Guineea si de pe coastele Nigeriei. Trebuie sa spun ca am simtit ca oamenii cu care m-am intalnit cand am fost in acea regiune din Nigeria aveau mare dreptate sa lupte impotriva a ceea ce se intampla cu mediul lor.

Banuim ca e foarte greu sa ii gasesti pe acesti pirati. Ziceai intr-un episod ca e ca si cum ai cauta acul in carul cu fan…

Ross Kemp: Am mai facut materiale despre bande. Bandelor pe care le-am studiat inainte sa le filmam nu le prea pasa daca sunt expuse public, daca politia afla cine sunt sau ce fac, fiindca vorbim despre niste oameni destul de aroganti si mandri de statutul lor, in societatea in care traiesc. De asemenea, in seria cu Afganistanul, nu a fost dificil sa aflam ca talibanii vor sa ucida soldati sau jurnalisti britanici. Nu e greu sa gasesti talibani si sa se te implici in schimbul de focuri, daca te duci in Provincia  Helmand. Dar este foarte greu sa gasesti niste pirati care, in final, sunt o organizatie criminala; nu fac ceea ce fac fiindca vor sa fie vazuti la televizor, n-o fac pentru orgoliul lor, nici din cine stie ce alt motiv – in afara de castigul personal. S-ar putea spune ca MEND, organizatia din Nigeria, avea poate mai multe motive politice, dar in final au devenit si ei tot o organizatie criminala.  Nu iei ostatici decat daca vrei bani si, in general, banii reprezinta ceea ce… Ei nu alunga acele companii petroliere din tara pentru ceea ce fac, ci, in realitate, ajung sa castige ei insisi mai multi bani. Fura petrol si il vand pe piata neagra, ca sa cumpere mai multe arme cu care sa traga in companiile petroliere, sa traga in oamenii care lucreaza pentru aceste companii.

Deci, ca sa raspund la intrebare, da – piratii in general sunt destul de dificil de gasit, in special cand sunt in largul marii. Ganditi-va – Golful Aden, unde opereaza piratii somalezi, are peste 2.500.000 km patrati. Si este abia un capat al Golfului Aden. Daca mai cobori putin, gasesti o intindere si mai mare de ocean in care se pot ascunde. Nu uitati ca barcile pe care le folosesc ei, acele skiff-uri, sunt incredibil de mici. Echipajul Fregatei Marinei Regale, pe care ne aflam noi, este antrenat sa gaseasca submarine care au mult mai mult metal si, in plus, se deplaseaza sub nivelul marii. Dar este foarte dificil sa gasesti acele barcute. In plus, ei seamana foarte tare cu pescarii de ton, care opereaza la fel. Au o nava-mama, o ambarcatiune mai mare, care taraste dupa ea cinci sau sase barci mai mici si mai usoare. Acestea sunt barcile cu care piratii vin in partea din spate a vaselor de marfuri, care in general merg mai incet de 12 noduri. Acestea sunt vasele pe care le ataca, rapind sau jefuind echipajul, in functie de diverse zone ale lumii in care opereaza. Dar, pentru a termina povestea foarte simplu, daca vrei sa gasesti niste pirati, cel mai bun mod este sa ii cauti pe uscat si cea mai buna cale de a rezolva problema este tot pe uscat, fiindca, daca esti pirat si faci ceea ce faci pentru castiguri financiare, in largul marii nu exista discoteci sau magazine de masini in care sa iti cheltuiesti banii castigati necinstit. La fel, in largul marii nu exista bordeluri, din cate stiu eu. Astea par sa fie cele trei chestii pe care piratilor le place sa isi cheltuiasca banii: masini, fete si droguri.

Puscasul marin din “Pe urmele piratilor” trebuie sa ceara permisiunea sa paseasca la bordul ambarcatiunii piratilor. Uneori, puscasii nu au voie sa urce la bordul navelor. Crezi ca e frustrant?

Ross Kemp: Da, sigur! A fost in mod deosebit frustrant cand eram pe HMS Northumberland, incercam sa localizam MV Saldana, o ambarcatiune care fusese luata de la 75 km distanta – practic de sub nasul nostru, tinand cont ca noi ne aflam pe un vas atat de avansat din punct de vedere tehnologic. Capitanul de pe “Saldana” devenise paranoic din cauza barcilor care il urmareau. De fapt, e clar ca omul nu era paranoic, fiindca dupa mai putin de 10 ore avea un AK-47 tinut la tampla. Deci – da, e foarte dificil si foarte frustrant. Singurii oameni care pot urca la bordul ambarcatiunilor, dupa ce au fost capturate de pirati, sunt trupele speciale. Acei puscasi din Marina Regala, din punctul meu de vedere, sunt cel mai apropiat sinonim pentru “trupele speciale”, fara sa se cheme neaparat asa. Si pentru ei a fost incredibil de frustrant, fiindca perioada in care poti efectiv sa impiedici un pirat sa preia controlul asupra unei ambarcatiuni este foarte mica – e doar acel moment cand nu e la 15 km distanta de tinta lui, ci poate la mai putin de un kilometru distanta, se indreapta spre ambarcatiunea-tinta cu o scara tinuta la vedere, alaturi de armele lui automate. Trebuie sa il impiedici chiar in momentul cand incepe sa urce pe scara, ca sa nu poata ajunge la bordul vasului. Va puteti imagina insa ca asa ceva e foarte dificil de facut pe 2.500.000 kilometri patrati de ocean! Din cauza asta, repet: cea mai buna metoda de a stopa pirateria este sa faci fata lucrurilor care au generat acest fenomen – dar in timp ce te afli pe uscat !

Credem ca unul dintre lucrurile pe care vrei ca oamenii sa le vada in filmul tau este ca solutia problemei nu ar fi sa fie capturati toti piratii, ci mai degraba sa se rezolve problemele politice de pe uscat care genereaza actele de piraterie…

Ross Kemp: Da, absolut. Problemele sociale din acele tari… Somalia nu a mai avut un guvern de aproape 20 de ani. Totul este in fierbere acolo. In apele tarii se practica la greu pescuitul ilegal. Va puteti imagina, indiferent ca sunteti din Belgia sau Olanda, va puteti imagina un pescador somalez apropiindu-se la 6 km de Rotterdam si aruncand plasele de pescuit in larg? Ar fi un scandal monstru, nu? Ei bine, poti sa faci asta… Nu spun ca olandezii, britanicii sau belgienii fac asta in acest moment, in Somalia, dar alte natiuni fac asta si incalca ceea ce oamenii de acolo considera a fi propriile lor teritorii. La fel, deseuri nucleare si medicale din Marea Britanie se arunca in largul coastelor Somaliei cu regularitate. Fenomenul a atins asemenea proportii, incat acum un an si jumatate sau doi, cand s-a produs acolo un tsunami, cutii cu materiale nucleare au fost aduse de apa pana la 4 km distanta, pe uscat. Iar poporul somalez poate face prea putine in aceasta privinta, fiindca tara e dezbinata si traverseaza o perioada de mari framantari. Piratii mi-au spus ca motivul pentru care s-au apucat de piraterie este ca asa isi pot apara, intr-un fel, tara si oceanul. Nu ti se pare logic?

Cand se plateste o rascumparare, cam de cati bani ar fi vorba? Se spune ca unii pirati cer in jurul a 100 miliarde de dolari. E o suma imensa!

Ross Kemp: Nu cred ca exista asemenea cifre. Depinde in ce parte a lumii te afli. Daca urmaresti cele trei episoade, unul are loc in Golful Aden, unde evident ca se platesc sume mari pentru vase. In timp ce in Nigeria sunt ucisi mai multi oameni decat in oricare alta parte a lumii si, in general, se comit crime si pentru un motor de barca. Da ? Iar daca treci prin Stramtoarea Malacca, in Marea Chinei, Singapore, Malaezia, Indonezia… Acolo opereaza piratii indonezieni. Intr-un fel, sunt cei mai mari criminali dintre toti, fiindca ei chiar percep aceasta poveste ca pe o afacere si o fac intr-un mod destul de inteligent. Aleg anumite vase, au informatii “din interior”, de la membrii echipajului, cu privire la destinatia vasului, viteza cu care merge si locurile unde se va afla in anumite momente, asa incat stau si asteapta.

Daca ar fi sa castige niste bani, imprumutand o barca de pescuit si taind niste bambus cu o “panga” sau o “maceta”, ar castiga cam 3 dolari. Intr-o noapte, daca iau toti banii echipajului, ceasurile, iPod-urile si telefoanele mobile ale oamenilor, pot sa faca 100 000 de dolari – intr-o singura noapte ! Deci, din punctul meu de vedere, ei sunt cei care actioneaza ca si cum chiar ar fi vorba de o afacere. Din punct de vedere politic, somalezii sunt acum o operatiune criminala, din cauza sumelor mari de bani vehiculate. Cred ca “Sirius Star” a fost eliberat pentru ceva de genul 9 milioane de dolari, dar o mare parte din acei bani nu au ajuns la tarm niciodata, fiindca au fost interceptati de altcineva. Cine este acel “altcineva” o sa va las pe voi sa va ganditi. Unii spun ca ar fi fost mercenari platiti de proprietarii sauditi. Altii spun ca ar fi fost alti pirati. Cine stie ? Dar banii care au fost lasati pe vas si banii care au ajuns in final pe coasta somaleza au fost doua chestii foarte diferite. Doar o suma insignifianta din acesti bani a ajuns in mainile piratilor.

Cand ti-a fost cu adevarat frica pentru viata ta?

Ross Kemp: As spune ca mi-a fost frica de mai multe ori. Nu-mi amintesc in mod special vreun moment anume. Cred ca ai vazut filmul din Kenya, cand ies din masina si ma trezesc fata in fata cu 50 tipi ciudati, cu sulite ?  Au fost mai multe momente tensionate in Kenya, in special cand mergeam pe acel drum si politia ii aduna pe Mungiki. Se trageau focuri de arma, se aruncau bombe lacrimogene – multe din toate astea nici macar nu se vad in film. Multe focuri s-au tras chiar aproape de noi, fara discriminare… De fapt, asa ceva s-a intamplat de multe ori, in toata lumea. Unele dintre momentele cand era sa mor nu s-au produs cand filmam, ci exact cand nu filmam.

De exemplu, eram in Moscova si am participat la o zi de instructie. Aveam bocancii plini de noroi si trebuia sa filmez… Am vrut sa-mi sterg noroiul de pe bocanci pe un palet. Stii ce e un palet ? O chestie de lemn pe care poti sa pui teancuri de alte lucruri. Paletul respectiv fusese aruncat peste ceea ce eu am luat drept o balta. Eram la etajul sapte al unei cladiri cand mi-am sters bocancul pe acel palet. Paletul a trecut insa prin podea – era o gaura in podea – si a cazut pret de sapte etaje… Deci in asemenea momente… Sau in Columbia, unde masinile merg fara benzina, in “punctul mort”, fiindca e un bazin vulcanic. Uitasem ceva in camionul nostru, asa ca m-am intors si un taxi m-a lovit in cot cu oglinda laterala. Daca as fi ajuns acolo cu o jumatate de secunda mai devreme, m-ar fi calcat. Acum as fi fost mort…

Se intampla deci o groaza de chestii – si nu neaparat atunci cand esti cu oamenii cei periculosi. E vorba de lucrurile care se intampla cand lasi garda jos si te gandesti la altceva, dar inca te afli intr-un mediu ostil. Multe asemenea lucruri… Si niciunul bun. Nici Pullsmoor nu a fost un loc placut, fiindca te poate injunghia oricine. Multi dintre cei de acolo au HIV. Nu mai au pentru ce sa traiasca si se “racoresc”, se “descarca” pe tine – pentru faptul ca esti acolo, ca esti alb, poate, fiindca tu o sa te duci acasa diseara, intr-o camera de hotel draguta, dar ei, nu… Orice inchisoare e un mediu periculos, intotdeauna trebuie sa fii vigilent. Cand am fost in inchisoarea din El Salvador, ne-au respins fiindca era o data cu trei de 9 – numarul Satanei intors cu capul in jos – sau chiar trei de 6, nu mai tin minte cum era…

Oricum, am intrat in final in inchisoarea aceea si, fiind in interior, mi-am dat seama ca nu exista gardieni. In Brazilia, prizonierii erau paziti de gardieni… Dar acela a fost unul dintre cele mai oribile locuri pe care le-am vazut vreodata in acea prima serie, cand am intrat sa filmam in inchisoarea din Rio. Doi tipi erau violati in partea din spate a celulei – chiar cand eram eu acolo. Nu a fost prea placut sa ascult asa ceva. Inchisoarea nu are toalete, asa ca detinutii isi evacueaza urina si fecalele in pungi de plastic si spera ca va veni cineva sa le ia. Daca nu ai bani sa platesti pentru chestia asta, atunci trebuie sa vinzi ceea ce ai – si, in general, asta inseamna sa iti vinzi trupul, daca esti un barbat tanar. Daca esti batran, pur si simplu mori in fundul celulei tale. Trebuie sa spun ca sper sincer ca lucrurile se vor imbunatati, tinand cont ca se vor tine acolo Jocurilor Olimpice.

Interviul a fost acordat mai multor publicatii straine intr-o teleconferinta organizata de Discovery.

“Ross Kemp in jungla urbana (Ross Kemp on Gangs)” continua pe Discovery Channel cu seria a doua, incepand cu 1 septembrie, in fiecare miercuri de la ora 22.00. Seria a treia, din octombrie.

Foto: Discovery