Ce muzică să-mi puneţi să ascult cînd o să fiu bătrîn şi pierdut

Celebrul psihiatru şi neurolog Oliver Sacks, autorul cărţii “Bărbatul care şi-a confundat soţia cu o pălărie”, a publicat recent un studiu despre muzică şi creier, “Musicophilia”. În capitolul în care vorbeşte despre efectul terapeutic al muzicii pentru bolnavii de Alzheimer, spune: “Muzica nu e un lux pentru ei, e o necesitate şi are puterea, mai mult decît orice altceva, de a-i pune în contact cu ei înşişi şi cu alţii, măcar pentru o vreme.”

de Dan Sociu

În jurul vîrstei de 14 ani ni se formează preferinţele şi gusturile muzicale. Neurologul Daniel Levitin, în cartea sa „Acesta e creierul tău pe muzică”, afirmă că „Ne amintim lucruri care au o componentă emoţională pentru că mintea noastră etichetează ca fiind foarte importante, în special cele din anii cînd începem să ne descoperim.” Astfel, cei care suferă de Alzheimer fredonează melodii auzite în adolescenţă, chiar şi cînd au uitat cum îi cheamă pe copiii lor. Acest comportament a fost îndelung observat la oamenii cu demenţă avansată şi se pare că le e de mare ajutor să şi asculte cîntecele adolescenţei lor.

Recunosc că e un joc frivol în acest context şi îmi cer scuze, dar mi s-a părut interesant să caut o listă cu melodiile care mi-au plăcut cel mai mult în 1992, cînd am împlinit 14 ani:

După ce am văzut prima oară clipul ăsta la TV, am pîndit ecranul încă o zi, ca să-l mai văd o dată şi să apuc să-l înregistrez pe casetofonul meu rusesc Electronica. În săptămîna aia, în parc, la “foişorul rockerilor”, numai despre trupa asta nouă s-a vorbit.

Piesa asta îmi dădea senzaţia că sunt matur şi profund.

U2 nu mi-au plăcut niciodată în mod special, dar şi cîntecul ăsta mă făcea să mă simt un bărbat matur şi profund.

Aţi auzit de ăştia? Tot dădeam peste ei la TV.

Ca rocker, dispreţuiam genul ăsta de muzică, dar o să vină o vreme cînd o să mă dezlănţui pe:

Şi pe asta, clar:

Aaaaaaaah, petrecerile dintr-a 8-a de la şcoală, “reuniunile”, cum le zicea diriga, cînd n-aveam curaj să invit nici o fată la “un bluz”, pe această “baladă” de pe caseta cu “balade rock” pe care mi-o cumpărasem dintr-o “consignaţie”:

Un băiat de 14 ani fără televiziune prin cablu trebuie să se descurce cu ce găseşte. Uneori îmi scriam povestiri erotice. Din cînd în cînd, TVR se îndura de mine şi îmi făcea acest cadou (pe la 0:44 începea showul şi la 2:33 venea climaxul):