La 11 iulie 1987, planeta era locuită de 5 miliarde de oameni, ceea ce a îndemnat ONU să declare acea zi drept “Ziua celor cinci miliarde”. Doi ani mai târziu, organizaţia internaţională a decis să numească fiecare zi de 11 iulie “Ziua Mondială a Populaţiei” pentru a atrage atenţia asupra unor aspecte precum planningul familial, egalitatea între sexe sau sărăcia. Care e pesiajul populaţional după două decenii?
Cândva anul acesta – 31 octombrie după estimările ONU -, populaţia lumii va atinge şapte miliarde de oameni, o creştere de 40% faţă de acum 24 de ani. Ca să sune şi mai înfricoşător, efectivele planetei s-au dublat din 1968 încoace. Mai mult: în 1804, existau un miliard de locuitori pe planetă, cifră care s-a dublat abia în 123 de ani. ONU se aşteaptă ca populaţia să crească susţinut până la mijlocul secolului XXI, în ciuda scăderii dramatice a ratei fertilităţii la nivel mondial. Mare parte din actuala creştere are loc în lumea în curs de dezvoltare – circa 97% din fiecare 100 de oameni care vin pe lume se nasc în ţări care se chinuie deja să satisfacă nevoile actualilor cetăţeni.
“Datele la care vom atinge următoarele miliarde”, a spus într-un comunicat de presă Babatunde Osotimehin, director executiv al United Nations Population Fund, “depind de deciziile de acum în materie de politici şi finanţare în ceea ce priveşte asistenţa maternală şi cea a copiilor, accesul la planning familial voluntar, educarea fetelor şi oportunităţile extinse pentru femei şi tineri”. Osotimehin a precizat că 215 milioane de femei din ţările în curs de dezvoltare nu au acces la un sistem eficient de planning familial şi, cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei, a trasat câteva obiective-cheie ale campaniei 7 Billion Actions iniţiate anul acesta:
* Întreruperea ciclului sărăciei şi al inegalităţii pentru încetinirea creşterii populaţiei.
* Angajarea tinerilor în transformarea politicilor globale şi a culturii.
* Protejarea sănătăţii şi a drepturilor reproductive astfel încât să existe asigurări că fiecare copil este dorit şi că fiecare sarcină este sigură.
* Pregătirea pentru o planetă din ce în ce mai urbanizată, din moment ce următoarele două miliarde de oameni vor locui în oraşe.
* Pregătirea pentru o populaţie în curs de îmbătrânire pe măsură creşterea populaţiei scade.
Cu toate acestea, protejarea drepturilor reproductive necesită mai mult decât cuvinte, scrie CBC News, care prezintă informaţiile de mai sus. În zilele de dinaintea celei de 11 iulie, jurnalul Lancet a publicat un editorial în care critică faptul că o altă ramură a ONU a plecat urechea la eforturile unei organizaţii americane conservatoare – Family Watch International, care luptă şi împotriva avortului – în cadrul unei întâlniri din luna iunie având ca subiect SIDA. Grupul mai sus amintit a câştigat concesii privind limbajul din jurul educaţiei sexuale, descriind programele de conştientizare sexuală ca fiind “insidioase” şi promovând promiscuitatea. Dacă schimbările propuse sunt puse în practică, mai scrie Lancet, vor fi ameninţaţi 25 de ani de progrese de consolidare a accesului echitabil al femeilor la servicii de sănătate.
Sursa: CBC News
Foto: Flickr/Arenamontanus