Ziua Internaţională împotriva mineritului cu cianuri în Zurich, Elveţia

0

Ziua de 17 aprilie a fost dedicată de mediul activist din Elveţia boicotării Forumului European al Aurului, întâlnirea anuală a companiilor de minerit aurifer din întreaga lume. Membri din diferite mişcări active din Bern, Lausanne, Zurich şi alte oraşe din Elveţia, reprezentanţi ai unor comunităţi care luptă împotriva proiectelor miniere în Argentina şi Grecia, precum şi şeful triburilor indigene din Canada, împreună cu 20 de membri ai Campaniei Salvaţi Roşia Montană s-au reunit în acţiuni de protest care s-au desfăşurat pe întreg parcursul zilei.

Timp de 3 zile, unele dintre cele mai mari corporaţii din domeniul mineritului aurifer şi-au dat întâlnire în Zurich, un punct important pe harta comerţului global cu aur, pentru a plănui în cea mai discretă atmosferă viitorul industriei miniere. Multe dintre companiile prezente la Forumul Aurului întâmpină în zonele în care operează puternice mişcări de opoziţie din partea oamenilor care nu vor să îşi părăsească pământurile sau să fie otrăvite cu cianuri. Aceste lupte se poartă în diferite forme şi condiţii sociale, confruntându-se cu interesele economice ale corporaţiilor şi fără a găsi un sprijin în factorii de decizie. Adesea luptele sunt dramatice, însă profund inspiraţionale.

Dimineaţa zilei de 17 aprilie a început printr-o acţiune surpriză în faţa hotelului Park Hyatt, unde se afla în plină desfăşurare Forumul European al Aurului. Întreaga acţiune s-a desfăşurat sub forma unui cortegiu funerar care a expus realitatea dramatică de la Roşia Montană, unde Gabriel Resources dezgroapă morţii din morminte şi dezrădăcinează sute de familii în numele profitului. Douăzeci de activişti români purtând măşti aurii au întrerupt programul zilei pentru a livra un sicriu auriu însoţit de un mesaj ferm adresat în special companiei Gabriel Resources: “Roşia Montană nu va fi distrusă de mineritul aurifer!”, cât şi urarea “Gabriel, RIC – rest in cyanide!”, un mesaj care întăreşte motivaţia de rezistenţă.

Ziua a continuat cu o demonstraţie publică pornind dintr-un punct central al oraşului şi încheindu-se în faţa hotelului Park Hyatt. Aproximativ 300 de oameni au luat parte la manifestaţie, purtând mesaje de solidaritate cu Campania Salvaţi Roşia Montană şi lupte din alte colţuri ale lumii precum Argentina, Grecia şi Canada. Insoţiţi de muzică de protest live, demonstranţii au mărşăluit pe străzile din jurul hotelului, strigând sloganuri împotriva industriei miniere murdare şi exploatării naturii şi a oamenilor şi mesaje de unitate şi solidaritate. Mesajul transmis companiilor miniere aflate în hotel a fost acela că luptele împotriva proiectelor miniere continuă, iar solidaritatea dintre acestea şi oameni din întreaga lume este tot mai puternică cu fiecare zi.

La finalul demonstraţiei, toţi ce prezenţi au luat parte la o plenară publică în plină stradă, în cadrul căreia oamenii au discutat liber, au împărtăşit experienţe din mişcările de rezistenţă şi au propus idei pentru ca acestea să crească. De asemenea, cei prezenţi au discutat şi despre rolul pe care Elveţia îl joacă în procesarea şi tranzacţionarea aurului pe teritoriul său şi au căutat soluţii care să stopeze contribuţia acesteia la exploatarea şi distrugerea mediului şi a comunităţilor din diferite părţi ale lumii.
La adunare, au luat cuvântul Arthur Manuel (reprezentantul mişcărilor Idle No More şi Defenders on the Land şi liderul triburilor indigene din Canada), Humberto Galindez (membru al Asamblea Socioambiental de Catamarca împotriva megaminelor din Argentina) şi membri ai Campaniei Salvaţi Roşia Montană. Dezbaterile au continuat întreaga seară într-un spaţiu public din apropierea hotelului.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger