Zincul nu omoară răceala, dar o poate face mai suportabilă

0

În lipsa unui tratament medical care să îndepărteze eficient răceala, oamenii apelează la tot soiul de leacuri, fie că se înfofolesc în cinci pături pentru a „transpira” boala, fie că beau ceaiuri fierbinți sau stau cu căciula în cap în casă. Un altul este zincul, considerat de mulți ca fiind un tratament minune. Și se pare că chiar face mai mult bine decât alte leacuri.

După ce au analizat 15 studii legate de zinc, sub formă de tablete sau sirop, cercetătorii de la Institutul pentru Educație și Cercetare Medicală din Chandigarh, India, au observat că acest mineral ar putea reduce durata răcelii și graviteatea simptomelor asociate acestei boli, ne informează Time. Totodată, copiii care iau suplimente pe bază zinc în mod constant (pe o perioadă de cinci luni) ar putea preveni răcelile, înghiți mai puține antibiotice și reduce numărul de zile lipsite de la școală (deși poate nu ar vrea asta).

Analiza cercetătorilor indieni a implicat 1.360 de subiecți și a arătat că dacă este administrat în primele 24 de ore de la instalarea semnelor răcelii, zincul poate reduce cu circa o zi durata bolii și diminua simptomele cu 40%. O veste bună pentru toți, dar mai ales pentru americani, pe care răcelile i-ar costa în jur de 20 de miliarde de dolari anual din cauza zilelor lipsite de la muncă. Zincul ar mai putea avea și alte beneficii pentru sănătate, mai ale în cazul copiilor care suferă de afecțiuni cronice precum astmul sau alergiile.

În cazul răcelii, se ridică însă întrebarea: Am vrea să muncim mai mult sau să îndurăm câteva zile o simplă răceală tratată cu ceai fierbinte în fața televizorului? (asta dacă nu se transformă în gripă sau în alte afecțiuni).

Foto: Președintele chinez Jiang Zemin strănută în fața senatului mexican/Reuters

Citiți și:

Ai răcit? Înseamnă că nu te-ai spălat pe mâini, nu contează că n-ai avut fular

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger