Zidul Berlinului, reconstruit din baloane iluminate, pentru a 25-a aniversare a căderii sale

0

Acum 25 de ani, imagini dramatice cu Zidul Berlinului doborât de mulţime făceau înconjurul lumii; simbolul unei rupturi politice, sociale, economice şi geografice era făcut bucăţi în numele liberei circulaţii între Est şi Vest. În luna noiembrie a acestui an, doi artişti vor reconstrui zidul din nou, dar, de data aceasta, va fi o instalaţie artistică, strict cu rol simbolic, scrie site-ul Inhabitat.

 

 

Fraţii Christopher şi Marc Bauder vor reface zidul, dar nu din beton şi sârmă ghimpată, ci din lumini întinse pe 12 kilometri, sub forma unei instalaţii artistice realizate din baloane biodegradabile, umplute cu heliu. Opera de artă va fi “un simbol al unei lumi fără ziduri”; miile de sfere luminoase vor străluci timp de trei zile în Berlin, iar localnicii şi turiştii sunt invitaţi să se plimbe de-a lungul instalaţiei. Din loc în loc, vor putea găsi amintiri şi poveşti ale celor care, o vreme, au trăit de-o parte sau de alta a barierei. Reconstruirea simbolică a zidului va avea loc în weekendul 7 – 9 noiembrie.

Duminica, pe 9 noiembrie, la 7 seara, voluntarii care vor participa la construcţie vor ataşa mesaje personalizate baloanelor din instalaţie şi le vor elibera spre cer. Cu ajutorul cercetătorilor de la Universitatea din Hanovra, organizatorii evenimentului vor monitoriza impactul asupra mediului al lansării baloanelor, care au fost alese în aşa fel încât să fie complet biodegradabile. Aniversarea a 25 de ani de la căderea zidului va atrage, spun estimările, sute de mii de vizitatori în Berlin în perioada respectivă.

Mai multe detalii: WHITEvoid

 

Surse şi foto: Co.Design, Inhabitat

 

Puteţi citi şi:

Pacientul din Berlin care a scăpat de leucemie şi HIV

Milionarul german excentric, care a trăit cu 500 de dolari pe lună

Un magazin de alimente din Berlin va renunţa complet la ambalaje


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger