Zgomotul din trafic, asociat cu riscul de atac de cord

0

Un studiu al cercetătorilor danezi arată că, pe lângă gazele de eşapament, zgomotul din trafic ar putea contribui şi el la atragerea unui risc sporit de atac de cord. Oamenii de ştiinţă au observat că oamenii care locuiesc în zone în care zgomotul rutier este mai pronunţat prezintă şanse mai mari de a dezvolta această afecţiune.

 

 

Fiecare creştere cu 10 decibeli a zgomotului din trafic a fost asociată cu o creştere de 12% a riscului de atac de cord, potrivit unei cercetări publicate de Societatea împotriva cancerului din Danemarca, care a urmărit peste 50.000 de bărbaţi şi de femei cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani din două oraşe mari ale Danemarcei, Copenhaga şi Aarhus. Cercetătorii au analizat regimul alimentar al subiecţilor şi le-au urmărit sănătatea de-a lungul studiului, comparând-o cu coordonatele geografice ale zonei în care locuiau, şi au reuşit să afle la cât de mult zgomot erau expuşi analizând traficul din vecinătatea locuinţelor lor.

Sporirea riscului pare să înceapă din jurul pragului de 40 de decibeli. Pe durata studiului de 10 ani, 1.600 de oameni au suferit primul atac de cord, iar riscul pentru dezvoltarea acestei afecţiuni era mai mare pe măsură ce zgomotul rutier din vecinătatea locuinţelor lor se intensifica. Această asociere a rămas la fel de puternică chiar şi după ce au fost luaţi în calcul alţi factori, precum expunerea la poluarea atmosferică, regimul alimentar, genul şi greutatea. Stresul ar putea reprezenta unul dintre motive, fiind mai pronunţat în centrele urbane agitate decât în oraşele mai mici.

Zgomotul poate intensifica nivelul hormonilor asociaţi stresului, precum adrenalina, tensiunea arterială creşte, iar la asta se adaugă şi somnul mai puţin, un alt factor asociat afecţiunii.

Sursa: Time

 

Puteţi citi:

Oraşe pentru oameni


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger