Zece copii care au schimbat lumea în bine

1

Ne-am gândit să aruncăm o privire prin trecutul mai îndepărtat și mai recent al omenirii și să găsim copii care au schimbat lumea în bine. Am selectat zece dintre ei pentru rubrica noastră de Eroi.

 

Ilustrație de Ionuț Dulămiță

 

Unii au mobilizat milioane de oameni pentru a le asigura copiilor africani acces la apă proaspătă și igienă, alții au luptat din fragedă pruncie pentru eliberarea celor mici de sub sclavia muncii forțate sau i-au inspirat pe seropozitivi să vorbească deschis despre boala lor. Unii au încercat să oprească Războiul Rece, alții să lupte pentru dreptul la educație al tinerelor femei, cu riscul represiunii talibane. Exemplele sunt, evident, mult mai multe decât lista de mai jos, pe care vă invităm să o completați.

 

Louis Braille (1809-1852)

Louis Braille s-a născut în Coupvray, un sătuc din Franța unde tatăl său avea un atelier de meșteșugărie. Într-o zi, când avea trei ani, Louis a intrat în atelier și a încercat să taie o bucată de piele cu o unealtă ascuțită, cum văzuse că făcea tată său. Unealta i-a scăpat și i-a sărit în ochiul drept, după care i s-a inflamat și ochiul stâng și, până la vârsta de cinci ani, băiatul a ajuns complet orb. Pe vremea aceea, nevăzătorii aveau o soartă nefericită, ajungând adesea să cerșească. Tatăl său, Simon-René Braille, a fost cel care l-a învățat pe Louis să citească, ghidându-i degetele deasupra unor bucăți de lemn în care bătuse cuie pentru tapițerie sub forma literelor alfabetului. Apoi l-a învățat să și scrie. În școala primară, Louis s-a remarcat drept cel mai bun elev din clasă, iar în 1819 a intrat la Institutul pentru tineri nevăzători din Paris. În 1821, a aflat de un sistem de comunicare („scrierea nocturnă”) dezvoltat de un căpitan al Armatei Franceze, Charles Barbier. „Scrierea nocturnă” consta în puncte și linii ieșite în relief imprimate pe foi groase de hârtie pe care soldații le puteau descifra cu degetele pentru a comunica noaptea, fără să scoată vreun sunet sau să folosească lumina. Sistemul lui Barbier era însă prea complex și greu de folosit, așa că Braille l-a simplificat. Codul original pe care l-a creat consta din şase puncte dispuse pe două şiruri paralele, fiecare set de şiruri reprezentând o literă, o configuraţie mai simplă decât sistemul lui Barbier, dar care permitea până la 64 de variaţii, îndeajuns pentru toate literele alfabetului şi semnele de punctuaţie. Louis și-a prezentat noul sistem de comunicare colegilor săi în 1824, la vârsta de 15 ani, și a publicat prima formă a „sistemului Braille” în 1829.

 

Claudette Colvin

Deși Rosa Parks a primit credit pentru declanșarea Mișcării pentru Drepturile Civile din SUA după celebrul incident din autobuz, cu nouă luni înainte de asta, Claudette Colvin, o fetiță de 15 ani născută în 1939, a fost prima persoană arestată pentru că a refuzat să-și cedeze locul din autobuz unui pasager alb. Asta se întâmpla la 2 martie 1955, în Montgomery, Alabama. Colvin s-a numărat printre cele cinci femei dintr-un proces federal declanșat la 1 februarie 1956, în urma căruia judecătorii au stabilit că legile de stat și cele locale privind segregarea rasială în autobuzele din Alabama sunt neconstituționale. Cazul a ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite, care a aprobat decizia judecătorilor locali. Trei zile mai târziu, Curtea Supremă a emis un ordin pentru încheierea segregării rasiale în autobuzele din Alabama. Liderii de culoare ai mișcării civile nu au promovat reușita fetiței pentru că era adolescentă la acea vreme și rămăsese însărcinată fără să fie căsătorită. Având în vedere normele sociale ale vremii și vârsta ei fragedă, se temeau s-o folosească pentru a le reprezenta mișcarea.

 

Samantha Smith (1972-1985)

Samantha Smith s-a născut în 1972, în orășelul Houlton, Maine, la granița dintre Statele Unite și Canada. La vârsta de cinci ani, i-a scris o scrisoare reginei Elisabeta a II-a, în care își exprima admirația față de ea. În noiembrie 1982, în timpul Războiului Rece dintre SUA și URSS, când avea 10 ani, Samantha a scris o altă scrisoare, de data aceasta adresată lui Iuri Andropov, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (numit în noiembrie 1982), prin care încerca să afle de ce relațiile dintre Statele Unite și URSS sunt atât de tensionate. „Dragă domnule Andropov”, scria fetița, „Numele meu este Samantha Smith. Am 10 ani. Felicitări pentru noua slujbă pe care o aveți. Mi-am tot făcut griji că Rusia și Statele Unite vor porni un război nuclear. Veți vota să fie război sau nu? Dacă nu, spuneți-mi cum veți ajuta ca să nu existe război. Nu trebuie să răspundeți la această întrebare, dar aș vrea să știu de ce vreți să cuceriți lumea sau cel puțin țara noastră. Dumnezeu a creat lumea ca noi să trăim împreună în pace și să nu ne luptăm între noi.” Deși nu a primit niciun răspuns, scrisoarea fetiței a fost publicată în ziarul sovietic Pravda. Apoi, în aprilie 1983, a primit răspuns de la Andropov, care a asigurată că URSS-ul face toate eforturile să nu existe război pe Pământ și a invitat-o pe ea și pe părinții ei în Uniunea Sovietică pentru a afla mai multe despre țară. Deși nu l-a cunoscut niciodată personal pe liderul sovietic, în 1983, la 11 ani, Samantha a făcut un tur al URSS-ului destinat de regulă înalților diplomați, iar televiziunea de stat a renunțat la interviurile sale obișnuite cu muncitori din fabrici pentru un interviu cu fetița în prime-time. La întoarcerea în Statele Unite, fetița până atunci timidă și rezervată, a devenit o celebritate peste noapte, apărând la talk-show-uri, vorbind la simpozioane destinate copiilor în Japonia, publicând o carte despre experiențele sale și primind chiar și un rol de televiziune. Samantha Smith a fost numită și „cea mai tânără tânără ambasadoare a Americii”, pentru activitățile sale de menținere a păcii din Japonia. Fetița a murit la 13 ani, în urma unui accident de avion.

 

Iqbal Masih (1983-1995)

Iqbal s-a născut în 1983 în Muridke, un sătuc din vecinătatea orașului Lahore din Pakistan. La vârsta de patru ani, a fost trimis de familia sa să lucreze forțat  în industria covoarelor pentru plata unei datorii de 16 dolari. În fiecare zi, se trezea înainte de crăpatul zorilor și muncea în lanțuri alături de alți copii, 14 ore pe zi, șapte zile pe săptămână, cu o pauză de doar 30 de minute. Avea 1,2 metri înălțime și 27 de kilograme. Iqbal a evadat din sclavie la vârsta de 10 ani, după ce a aflat că munca forțată a fost declarată ilegală de către Curtea Supremă din Pakistan. A fost prins însă de poliție și dus înapoi în fabrică. Băiatul a reușit să scape și a doua oară și s-a alăturat unui front de eliberare a victimelor muncii forțate din Pakistan. Iqbal a ajutat peste 3.000 de copii să-și recâștige libertatea și a ținut discursuri despre munca forțată din întreaga lume. A fost împușcat fatal în Muridke în 1995, la vârsta de 12 ani, la scurt timp după ce se întorsese dintr-o călătorie în SUA. Unii spun că ar fi fost împușcat de un fermier speriat, alții că ar fi fost asasinat din cauza influenței sale în lupta împotriva muncii forțate.

 

Nkosi Johnson (1989-2001)

Nkosi Johnson a fost un copil sud-african care a avut un mare impact asupra percepției HIV/SIDA și a efectelor sale pentru omenire. S-a născut seropozitiv, într-un sat din apropierea orașului Dannhauser, și nu și-a cunoscut niciodată tatăl. A fost adoptat de o specialistă din domediul relațiilor publice din Johannesburg, Gail Johnson, după ce mama lui n-a mai putut avea grijă de el din cauza bolii. În 1997, la vârsta de opt ani, băiatul și-a exprimat pentru prima oară stigmatizarea în public, după ce a fost refuzat ca elev de o școală primară dintr-o suburbie a Johannesburgului, pe motiv că era seropozitiv. Incidentul a cauzat furori până la cel mai înalt nivel, Constituția Africii de Sud interzicând discriminarea pe baze medicale, iar școala a revenit asupra deciziei. Mama biologică a lui Nkosi a murit în același an în care băiatul a început școala. În 2000, la vârsta de 11 ani, acesta a fost speaker-ul principal al celei de-a XIII-a Conferințe Internaționale despre SIDA, de unde i-a încurajat pe seropozitivi să vorbească deschis despre boala lor și să se lupte pentru tratament egal. „Aveți grijă de noi și acceptați-ne, suntem toți ființe umane”, a spus Nkosi la finalul discursului său. „Suntem oameni normali. Avem mâni. Avem picioare. Putem merge, putem vorbi, avem nevoi ca oricare dintre voi. Să nu vă fie frică de noi, suntem la fel ca voi!”

 

Ryan Hreljac

Ryan Hreljac s-a născut în 1991, în Kemptville, Canada. În 1998, la vârsta de șapte ani, băiatul a aflat că, în Africa, copiii sunt nevoiți să parcurgă la pas, în fiecare zi, kilometri întregi pentru a avea acces la apă proaspătă. Folosind banii pe care i-a câștigat din sarcinile domestice din familie și fondurile adunate după ce s-a exprimat public în cadrul diverselor evenimente privind problema apei din Africa, Ryan a reușit să finanțeze construcția primului său puț, într-un sat din nordul Ugandei, în 1999. Apoi a înființat Well Foundation, o organizație care, până anul acesta, a contribuit la construcția a 822 de puțuri și a 1.025 de latrine, oferind apă proaspătă și igienă unui număr de 805.813 oameni.

 

Thandiwe Chama

Thandiwe Chama s-a născut în 1991, într-un cartier sărac din capitala Zambiei, Lusaka. Școala ei s-a închis în 1999, când avea opt ani, după ce majoritatea profesorilor au murit de SIDA, fetița și ceilalți colegi ai ei riscând să rămână fără educație. Thandiwe a refuzat acest scenariu și a condus un grup de 60 de elevi într-o expediție de căutare a unei alte școli. În cele din urmă, ea și colegii ei au fost acceptați la Școala Jack Cecup. De atunci, Thandiwe a militat pentru dreptul tuturor copiilor la educație și a contribuit la construirea unor săli de clasă acoperite, în condițiile în care copiii erau nevoiți să învețe sub soarele dogoritor al Africii. În 2007,  fetița, pe atunci în vârstă de 16 ani, a primit Premiul Internațional pentru Pace acordat copiilor și 100.000 de euro, bani care urmau să fie folosiți în eforturile ei militante. Thandiwe le-a vorbit copiilor despre SIDA în școli și biserici și în cartea pe care a scris-o , Găina cu SIDA.

 

Dylan Mahalingam

Dylan Mahalingam este un băiat din New Hampshire, SUA, născut în 1996, care a înființat la vârsta de doar nouă ani organizația Lil’MDGs, care se folosește de puterea internetului pentru a educa, implica activ și inspira tineri din întreaga lume. De când a înființat organizația, Dylan a mobilizat trei milioane de copii din 31 de state ale Americii și din 34 de țări ale lumii pentru a strânge 780.000 de dolari pentru victimele tsunami—ului și peste 10 milioane de dolari pentru cele ale urganelor, ajutând astfel peste un milion de oameni. A construit un orfelinat în Tibet, un spital mobil în India și un teren de joacă pentru orfanii bolnavi de SIDA din Uganda.  Miza organizației sale este coagualrea unor comunități auto-sustenabile.

 

Malala Yousafzai

Malala Yousafzai s-a născut la 12 iulie 1997, la Mingora, în Valea Swat din nord-vestul Pakistanului. S-a remarcat prin activismul ei curajos, scriind pentru BBC, încă de la vârsta de 11 ani, despre viaţa sub ocupaţie talibană pentru fetele discriminate care vor să primească o educaţie, aşa ca şi ea, dar nu au acces la ea. În anul 2011, a primit un premiu pentru pace datorită curajului de a vorbi despre astfel de probleme. Însă acest lucru a atras furia talibanilor asupra ei: în octombrie 2012, Malala a fost împuşcată în cap şi este un miracol că a supravieţuit, potrivit medicilor. Zeci de mii de oameni au semnat o petiţie care cerea ca Malalei să i se acorde Premiul Nobel pentru Pace. Tânăra a fost mutată din Pakistan în Marea Britanie, unde a primit cele mai bune îngrijiri medicale pentru starea ei. Şi-a revenit în cele din urmă și a ţinut un discurs la ONU, spunând că nu va fi intimidată de teroriştii care au crezut că o pot reduce la tăcere. Malala s-a numărat printre favoriții Premiului Nobel pentru Pace din 2013.

 

Kesz Valdez

Kesz Valdez este un băiat din Filipine, născut în 1998 în orașul Cavite, care a fost bătut de tatăl său și forțat să câștige bani încă din fragedă copilărie. La 4 ani, Kesz a fugit de-acasă și a devenit un copil al străzii. După ce a căzut într-un morman de cauciucuri care ardeau și s-a rănit grav, băiatul a fost luat în grijă de asistentul social Harnin Manalaysay, care i-a devenit tutore în cele din urmă. La aniversarea vârstei de șapte ani, Kesz i-a spus lui Manalaysay că nu vrea cadouri de ziua lui și că prefere să le ofere mai degrabă copiilor străzii. În 2012, la doar 13 ani, băiatul avea deja propria sa organizație caritabilă, Championing Community Children, pe care a înființat-o alături de tutorele său, și primea Premiul Internațional pentru Pace, în valoare de 130.000 de dolari. Prin organizația sa, Kesz oferise până atunci cadouri pentru 5.000 de copii ai străzii din orașul Cavite și la acea vreme îi învăța despre igiena personală. „Mesajul meu către copiii de pe tot globul este: sănătatea este averea voastră! Fiind sănătoși, vă puteți juca, puteți gândi clar, merge la școală și iubi oamenii din jurul vostru”, spunea fostul copil al străzii. „Pentru toți oamenii din lume: vă rog țineți minte că 6.000 de copii mor în fiecare zi de boli asociate igienei precare și proastei salubrizari, iar noi putem face ceva în legătură cu asta!”

 

Puteți citi și:

10 inventatori adolescenți care au făcut lumea mai bună în 2013

Adolescentul care a oprit un atac terorist cu prețul propriei sale vieți este eroul Pakistanului


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger