Zece ani de Facebook

0

Reţeaua de socializare Facebook a fost lansată pe 4 februarie 2004 dintr-o cameră de cămin a Universităţii Harvard (SUA), ca modalitate de a conecta studenţii universităţii între ei. Un deceniu mai târziu, gigantul social media, cum a ajuns să fie numită reţeaua, are peste 1,2 miliarde de utilizatori activi din toată lumea.

 

 

Pentru a celebra acest deceniu de Facebook, realizatorul BBC David Botti a făcut o analiză în cifre a modului în care reţeaua de socializare a schimbat viaţa utilizatorilor săi – puteţi urmări aici materialul video. Agenţia de presă Reuters notează, la rândul ei, că Facebook este, în prezent, folosită mai intens decât oricând de la naşterea sa şi creează o puternică dependenţă. Reţeaua este folosită de 57% din adulţii din SUA şi peste 70% dintre adolescenţii de aici, spun statisticile. Din totalul utilizatorilor americani, 64% petrec zilnic timp pe reţea (comparativ cu 51% în anul 2010), arată un raport al Pew Research Center, dat ieri publicităţii şi citat de Reuters.

De ce le place oamenilor Facebook-ul nu este o surpriză pentru nimeni dintre utilizatori: pentru fotografiile şi filmele împărtăşite de şi cu prieteni, pentru evenimentele speciale din viaţă făcute publice de atât de mulţi oameni, pentru interacţiunea prin comentarii, pentru conexiunea cu oameni din diferite ţări ale lumii, pentru redescoperirea unor vechi colegi sau prieteni sau noile prietenii care se pot naşte. Sunt şi lucruri care nu le plac utilizatorilor atât de mult – cum ar fi, spre exemplu, prea multe detalii intime despre viaţa cuiva înşirate pe Facebook sau fotografii apărute fără acordul lor. Numeroase studii s-au făcut în aceşti zece ani despre impactul pe care îl are Facebook asupra vieţilor noastre, asupra psihicului uman – spre exemplu, că inspiră fenomenul „fricii de excludere” (când nu eşti tot timpul prezent pe Facebook), care duce la dependenţa de a fi conectat permanent la reţea, pentru a vedea ce se mai întâmplă; ba chiar s-au creat „mituri social media” în legătură cu această reţea socială, cum ar fi că adolescenţii migrează spre alte reţele sociale, acum, găsind Facebook prea de modă veche şi plictisitor.

Cifrele arată că 73% dintre tinerii americani cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani folosesc în prezent Facebook. Dar adolescenţii prezentului folosesc o multitudine de platforme social media, ceea ce nu înseamnă că toţi migrează de pe Facebook înspre alte reţele preferate; de regulă, sunt folosite în paralel. Există şi un număr de tineri care aleg Instagram sau Twitter în loc de Facebook, dar majoritatea nu îşi încetează activitatea pe platforma social media doar pentru că activează şi pe alte platforme de acest gen, adică îşi diversifică activitatea în mediul virtual. Până şi persoanele care nu folosesc Facebook se lovesc de ubicuitatea acestei reţele de socializare: peste jumătate dintre utilizatorii de internet care nu au conturi personale de Facebook spun că trăiesc alături de cel puţin o persoană care are un astfel de cont. Şi 24% dintre non-utilizatorii Facebook care locuiesc cu o persoană care are cont pe Facebook recunosc că trag cu ochiul la ceea ce se întâmplă în reţea, prin intermediul contului persoanei cu care trăiesc.

 

Surse: BBC, Reuters

Foto şi mai multe detalii: Digipedia

 

Puteţi citi şi:

Închisoare pentru blasfemie pe Facebook

Utilizatorii de internet ar trebui să fie răsplătiţi pentru conţinutul oferit marilor corporaţii

O reţea socială pentru introvertiţi


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger