Zborurile pasarilor se amana si ele din ce in ce mai des

6

Schimbarile de climat afecteaza comportamentul pasarilor intr-un ritm alarmant fara precedent, spun oamenii de stiinta. In jur de 20 de miliarde de zburatoare si-au schimbat deja cursul de zbor, iar multe dintre ele aleg tot mai mult sedentarismul in detrimentul migratiei.

articol preluat de pe The Independent

In ciuda aglomeratiei si a nivelului ridicat de zgomot din orasul industrial Linares, Andaluzia, berzele nu au parasit localitatea miniera pentru traseul obisnuit de migratie. „Cateva berze raman intotdeauna pe turla bisericii de langa gara, dar nu am vazut niciodata atat de multe in tot orasul”, spune ornitologul amator Javier Caracuel, citat de The Independent. „Si sunt alte zeci si prin sate”. Un numar tot mai mare de berze raman in orase de-a lungul Europei in loc sa migreze spre sud pe timpul de iernii.

Schimbarile in comportamentul pasarilor observate de ornitologul spaniol nu sunt insa neobisnuite, scrie publicatia britanica. In cadrul unui congres recent la care au participat 200 de experti in migratia pasarilor, un alt ornitolog spaniol, Miguel Ferre, a estimat ca 20 de miliarde de pasari si-au schimbat tiparele de migratie in ultimele decenii. Singurul mare factor usor de identificat din spatele acestui fenomen ce implica 70% din pasarile migratoare ale lumii sunt schimbarile climatice.

„Pasarile migratoare de distanta lunga parcurg distante mai scurte, in timp ce pasarile migratoare de distanta scurta devin sedentare”, a spus Ferrer. „Asta afecteaza considerabil tot ce fac ele, de la obiceiurile de imperechere la diversitatea genetica, care, la randul ei, afecteaza alte organisme din lantul trofic. E vorba de o uriasa schimbare comportamentala, indusa de temperaturile in crestere”.

Schimarile de climat si de mediu le forteaza pe pasarile migratoare sa se adapteze extrem de repede noilor conditii, spune si cercetatorul britanic Ian Newton, membru al Royal Society, insa daca acest proces de adaptare este mult mai rapid decat cel din timpul ultimului fenomen geofizic comparabil – Era Glaciara –, de aceasta data ar putea sa nu aiba succes.

„Ramasitele fosile arata ca tiparele de migratie s-au schimbat si in Era Glaciara, dar acum nu mai este atat de simplu”, explica el. „Arealele din intreaga lume sunt mult mai fragmentate din cauza activitatii umane”. O alta descoperire recenta, ce apartine lui Francisco Pulido de la Universitatea Complutense din Madrid, sugereaza ca schimbarile aparute recent in tiparele de migratie ale pasarilor nu sunt neaparat temporare, ci mai degraba au devenit genetice. In plus, au fost inregistrate si modificari in forma ciocurilor la unele pasari si micsorari ale lungimii aripilor.

Oamenii de stiinta spun insa ca efectele temperaturilor in crestere abia au inceput sa se faca simtite asupra comportamentului pasarilor. Schimbarile din lumea zburatoarelor incep sa fie tot mai mari, modificarile demografie fiind doar unul dintre efecte. De exemplu, acum sase ani, popluatia de berze albe din Spania aproape ca se dublase pana la 32.000 de exemplare, iar cea din orasul Tykocin, nord-estul Poloniei, s-a ingrosat si ea cu 20%. In acelasi timp, gastele salbatice din Parcul National Doñana, Spania, care erau odinioara de ordinul sutelor de mii, au pierdut 40% din efective.

„Pasarile sunt cele mai sensibile termometre ale schimbarilor de mediu”, s-a pronuntat si Peter Marra, cercetator la Smithsonian Migratory Bird Centre din SUA, pentru The Independent, „si daca 20% dintre ele ajung sa dispara, atunci asta imi spune ca nu traim intr-un mod sustenabil”.

Foto: Reuters

Tags:



6 comentarii

  1. Claudiu Vasilescu on

    “de la obiceiurile de imperechiere la diversitatea genetica” ?
    pereche – a imperechea – imperechere. Nu suna mai bine ? 🙂

  2. Pingback: How to draw flowers (ArtPad) | Free Drawing Lessons

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger