Zăpadă detectată pentru prima oară într-un sistem solar incipient

3

Zăpada este asociată, în univers, cu formarea planetelor în sistemele solare foarte tinere. Cu ajutorul telescopului ALMA (Atacama Large Millimeter/submillimeter Array), astronomii au reuşit să descopere zăpadă, pentru prima oară, într-un sistem solar incipient.

 

 

Când o stea atinge masa critică premergătoare unei reacţii susţinute de fuziune, lucrurile se încing destul de rapid: steaua încălzeşte materie în aşa fel încât un sistem solar incipient să formeze inele concentrice de gaz îngheţat, adică linii de zăpadă precum cele de pe Pământ de la latitudini extreme nordice. Aceste linii de zăpadă au un rol, se pare, în formarea planetelor. Astronomii suspectează că gazele îngheţate ajută obiectele de dimensiuni mici să se închege în loc să se anihileze unele pe altele. Moleculele îngheaţă diferit, în funcţie de distanţa la care se află de steaua tânără: apa îngheţată este primul inel, apoi vine cel de dioxid de carbon, apoi cel de metan, de monoxid de carbon şi aşa mai departe.

În cazul studiat, astronomii au confirmat prezenţa unei linii de zăpadă de monoxid de carbon îngheţat în jurul unei stele aflată la 175 de ani lumină distanţă de Pământ. În sistemul nostru solar, o astfel de linie îngheţată de monoxid de carbon se găseşte pe orbita planetei Neptun. Steaua studiată, numită TW Hydrae, are numai câteva milioane de ani, ca vârstă, comparativ cu soarele nostru, care are 4,5 miliarde de ani. Cercetătorii cred că steaua respectivă este destul de mult similară soarelui, în felul în care acesta era la vârsta respectivă. Astfel, formarea liniilor de zăpadă şi alte caracteristici ale stelei cu pricina ne pot spune multe lucruri despre cum a evoluat sistemul nostru solar.

Liniile de zăpadă nu au mai fost observate în mod direct până acum, dar a fost identificată semnătura lor, în spectrul de lumină al altor stele. Telescopul ALMA a fost capabil să detecteze inelele de monoxid de carbon urmărind un anumit tip de molecule, care aparţin unei substanţe care se distruge în prezenţa monoxidului de carbon. Prezenţa acelor molecule a fost un indiciu pentru astronomi să caute liniile de zăpadă. Munca echipei de astronomi nu este nici pe departe încheiată, ei căutând, acum, alte posibile linii de zăpadă în sistemul TW Hydrae.

 

Sursa şi foto: Geek


3 comentarii

  1. Pingback: Aligote pe paine | Vinul din Cluj

  2. Does your website Һave a contact page? I’m having problems locating it but, I’ɗ like to shoot yοu an еmail.
    I’ve got some recommendations for your blog you might bbe interested in heɑring.
    Either way, great blog and I loοқ forward tto ѕeeing itt develop over time.

Reply To Eleanore Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger