Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a lipsit de la summit-ul pe probleme climatice organizat de ONU săptămâna trecută, deşi India este a doua cea mai mare ţară din lume ca număr de locuitori şi al patrulea cel mai mare emitent de gaze cu efect de seră, după China, SUA şi Uniunea Europeană, scrie Grist. Sâmbăta trecută, însă, Modi, care se trage din BJP, partidul naţionalist hindus, şi-a expus argumentele pe marginea schimbărilor climatice în faţa Adunării Generale a ONU. Ele includ folosirea yogăi ca armă şi adoptarea unei zile internaţionale pentru această practică.
Putem atinge acelaşi nivel de dezvoltare, prosperistate şi bunăstare fără să păşim neapărat pe calea consumului nesăbuit. Asta nu înseamnă că economiile vor avea de suferit; înseamnă că ţările noastre vor adopta un caracter nou. Pentru noi, cei din India, respectul pentru natură este parte integrală din spiritualitate. Tratăm natura ca fiind sfântă. Yoga este un dar de nepreţuit al tradiţiei noastre străvechi. Yoga întruchipează uniunea minţii şi a corpului; gândirea şi acţiunea; constrângerea şi îndeplinirea; armonia dintre om şi natură; este o abordare holistă a sănătăţii şi bunăstării. Nu ţine de exerciţiul fizic, ci de descoperirea unităţii interioare a omului, lumii şi naturii. Schimbându-ne stilul de viaţă şi generând conştientizare, ne putem confrunta cu schimbările climatice. Haideţi să conlucrăm pentru a adopta Ziua Internaţională pentru Yoga.
Citiţi mai mult pe Grist.org. Aici găsiţi discursul integral al premierului indian.