Wild Africa?! Ne vedem în Nairobi!

6

Având în vedere că de doi ani n-am mai ieşit nicăieri din țară şi m-am lăsat şi de scris din cauza muncii tot mai intense de la WWF, mi s-a părut că o călătorie în inima Africii ar fi o revenire numai bună după ultima mea aventură din Kazahstan. O călătorie neplanificată, ca de obicei, în “cel mai periculos oraş din Africa”, cum cataloghează multe ghiduri de călătorie şi ambasade Nairobi (Nairobbery), urmată de o trecere în Tanzania, o urcare pe Kilimanjaro şi o vizită pe litoralul tanzanian erau exact ce aveam nevoie ca să-mi limpezesc mintea.

 

 

de Magor Csibi

 

Motivul călătoriei mi l-a oferit Alex Găvan, care m-a invitat să mă alătur unui grup ce urma să urce pe Kilimanjaro. Ideea a sunat bine de la început, de la un alpinist ca Alex poţi să înveţi incredibil de multe lucruri pe munte, iar o incursiune în Africa de Est era de ceva vreme pe lista mea.

Însă de data asta m-am hotărât să mai schimb câte ceva faţă de cum călătoresc eu de obicei. Cea mai importantă schimbare a fost să plec singur, nu cu un prieten sau amic, şi să nu caut pe cineva de care să mă pot lipi odată ce ajung acolo. Viaţa modernă ne face să devenim networkeri profesionişti când e vorba de online, de muncă sau de cunoştinţele de care avem nevoie pentru a ne atinge obiectivele. Aparent, ne descurcăm uşor cu oamenii, dar de fapt ne este extrem de greu să creăm interacţiuni reale. Când nu putem vorbi de ceva predefinit, când ieşim din zona noastră de confort sau când trebuie să mergem să vorbim cu oameni total necunoscuţi, parcă ne blocăm.

Am plecat singur tocmai ca să fiu forţat zilnic să intru în contact cu oamenii, să reînvăț socializarea adevărată şi să reînvăț să ascult oamenii. Faptul că a fi singur într-o călătorie te face să te uiţi în oglindă, să te analizezi şi să ai oportunitatea de a-ţi vedea viaţa dintr-o altă perspectivă e cireaşa de pe tort. Au trecut deja patru ani de când am făcut acest exerciţiu, aşa că abia aşteptam să încep să devin inconfortabil pentru mine 🙂

A doua schimbare pe care doream să o implementez în călătorie era legată de cazare. Am zis că de data asta o să evit tot ce este hotel, hostel sau guesthouse şi o să încerc experienţa Couchsurfing, ceva ce iarăşi voiam să încerc de ceva vreme. Couchsurfing este comunitatea oamenilor care oferă acomodare călătorilor aflați în vizită în oraşul lor. În acest fel, nu mai e nevoie de Lonely Planet sau Roughguide, pentru că localnicii te duc exact unde vrei să te duci, îți spun ce să faci, la ce să fii atent, plus că ai şansa de a intra în contact cu obiceiuri, tabieturi şi perspective care rămân ascunse turistului clasic.

Lipsa timpului m-a ajutat să-mi planific drumeția extrem de puţin. Luna iulie a fost una extrem de activă pentru WWF, așa că nu m-am putut concentra pe călătorie decât câteva zile, iar în acele zile am încercat mai degrabă să-mi procur echipamentul de pe lista lui Alex, decât să mă gândesc ce e de văzut sau de făcut în Africa şi unde o să stau când ajung. Aşa am aflat doar cu câteva zile înainte de călătorie că, de fapt, o să zbor în Kenya, şi nu în Tanzania, cum crezusem eu iniţial.

Însă câteva zile într-o ţară cum este Kenya sunt de ajuns. În trei zile am primit peste 20 de invitaţii de cazare pe Couchsurfing, aşa că aveam motive să fiu optimist înainte de plecare. Nu mi-a luat mult să găsesc şi români prin Kenya, de la cei de la ambasadă, care au fost foarte deschişi şi drăguţi, până la oameni care lucrează şi trăiesc în Africa. Am primit multe sfaturi şi toţi mă avertizau că Nairobi este un oraş care poate să ascundă multe pericole dacă nu eşti atent.

Aşa am ajuns să citesc câte ceva despre oraş cu o zi înainte de plecare, dar asta nu m-a ajutat deloc. Dacă răsfoiești site-urile unor ambasade uşor paranoice, după părerea mea, ajungi la concluzia că oraşul este un loc extrem de neprietenos şi periculos, iar cartea de referinţă a călătorilor, Lonely Planet, cataloghează Nairobi la fel: “cel mai periculos oraş din Africa”. După ce citeşti astfel de informaţii, poţi să încerci să faci pe durul, însă în adâncul gândurilor tale se instalează, vrei nu vrei, o ușoară nelinişte care te face precaut.

La sfaturile legate de sănătate, iarăşi, ai impresia că la orice colţ te pândeşte o boală gravă şi că trebuie să fii atent la fiecare pas. Deşi nu există nici un vaccin obligatoriu, poţi să te trezeşti că primeşti un vaccin împotriva febrei galbene la aeroport sau că nu poţi să intri în anumite oraşe în lipsa acestuia, aşa că e bine să te blindezi cu așa ceva. Durează cam o oră şi cam 100 de dolari şi eşti gata de plecare.

După toate aceste avertizări legate de sănătate, de siguranţă publică, evident că aveam câteva emoţii la plecare. Bagajul, care trebuia să fie minimal, a ieşit iarăși incredibil de mare, mai mult din cauza hainelor de care o să am nevoie pe Kilimanjaro. Am ales o primă gazdă, care arată cel mai puţin ameninţător, o stewardesă de la Kenyan Airlines, şi sunt gata de drum.

Ca să fie totul perfect, avionul va ateriza la 2:15, adică în toiul nopţii, ceea ce vine în perfectă armonie cu avertizările tuturor, care te îndeamnă să nu ieşi în oraş după ce se instalează întunericul pe străzi 🙂 Kui, gazda mea, a zis că va trimite pe cineva după mine, rămâne de văzut ce se va întâmpla.

Dimineaţa, la plecare, nu pot să nu fiu euforic. Indiferent de ce se va întâmpla, m-am hotărât să rămân bine dispus. În bagaje n-am nimic ce nu poate fi înlocuit, aşa că sunt pregătit pentru Nairobi şi pentru experienţele de neuitat. Am oricum un feeling că oraşul e mult mai prietenos decât în descrierile alarmate 🙂

Ne vedem în Nairobi!

 


6 comentarii

  1. Pingback: Wild Africa?! Nairobbery și prejudecățile | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Wild Africa?! Uliul și puiul rotisat | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Wild Africa?! Blending in | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: Wild Africa?! Adevăratul ghetou | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: Wild Africa?! Sălbăticia | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To razvan sfat Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger