Vulturii invizibili

0

Pentru a fi salvate, speciilor rare de păsări trebuie să li se estimeze numărul de exemplare rămase. Pînă acum, aceasta se făcea prin monitorizarea cuiburilor şi a habitatului lor. Există acum dovezi că un număr important dintre acestea stau ascunse.

Todd Katzner şi echipa sa de la West Virginia University au monitorizat într-o rezervaţie naturală din Kazahstan vulturi imperiali orientali, Aquila heliaca. În toată lumea, au mai rămas numai cîteva mii de astfel de păsări.

Numărul păsărilor reproducătoare e uşor de stabilit, pentru că acestea stau în cuiburi. Todd Katzner şi-a redirecţionat studiul pe exemplarele tinere, pe non-breeders. Acestea intervin dacă reproducătorii mor şi stabilizează populaţia.

Echipa a folosit două metode: au numărat păsările în momentul cînd îşi părăseau căminurile şi au cules pene împrăştiate prin zonă pentru analize genetice. În 2004, analiza genetică a identificat 308 non-breeders, în timp ce simpla observaţie vizuală raportase numai 21.

„Ceea ce vedem nu e tot, a spus Katzner. Există o populaţie foarte mare ascunsă, pe care n-o vedem, dar e importantă.”

Monika Bohm de la Zoological Society of London a declarat că astfel de studii genetice sunt cruciale pentru monitorizarea speciilor aflate în pericol.

FOTO: REUTERS

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger