“Vrem minerit!”vs.”Salvaţi Roşia Montană!”. Dezbatere cu studenți

5

Proiectul minier de la Roșia Montană a generat o dezbatere fără sfârșit în ultimii ani, una care a depășit granițele localității de pe Valea Roșiei și pe cele ale României, poposind de ceva vreme și la Bruxellles. Astăzi, când proiectul pare să mai aibă doar două hopuri de sărit până la o decizie guvernamentală, părerile sunt la fel de împărțite. O dovedește și evenimentul de duminică, când sute de oameni au ieșit în stradă pentru a susține includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO. Un bun prilej de reaprindere a dezbaterii, de data aceasta cu studenți la științe politice care au studiat îndeaproape efectele posibilei exploatări miniere de la Roșia.

de Ionuț Dulămiță

Sute de oameni au ieşit ieri în stradă, în Bucureşti şi în alte 18 oraşe din ţară, pentru a sărbători prima atestare documentară a unei localităţi din România, Roşia Montană, în urmă cu 1880 de ani. Organizatorii „Zilei Roșiei Montane” și-au propus să sublinieze importanța conservării patrimoniului cultual al Roșiei Montane și să tragă un semnal de alarmă privind pericolul mineritului cu cianuri. Recent, Comitetul de Analiză și Tehnică, compus din experţi în domeniu din mai multe ministere, care a analizat, în principal, impactul pe care îl va avea asupra mediului proiectul minier iniţiat de Roşia Montană Gold Corporation, a avizat investiția companiei.

Proiectul minier mai are nevoie, astfel, de avizele de la Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului până la emiterea unei hotărâri guvernamentale definitorii, iar procesul de relocare a roșienilor este în plină desfășurare. Cu toate acestea, un sondaj realizat de Centrul Pentru Politici Durabile – Ecopolis, în parteneriat cu Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, a arătat la sfârșitul lunii trecute că 67% dintre parlamentarii români susţin interzicerea folosirii cianurilor în minerit prin transpunerea în legislaţia românească a rezoluţiei Parlamentului European adoptată în mai 2010, care recomandă acest lucru.

Părerile sunt încă foarte împărțite. Pe scurt, apărătorii proiectului susțin că acesta va revigora economia regiunii și a țării, urmând să aducă peste 4 miliarde de dolari în vistieria României, și va asigura mii de locuri de muncă, în timp ce opozanții văd în exploatarea minieră de la Roșia Montană alungarea localnicilor de pe pământurile lor, distrugerea unei părți a bisericilor și tăierea pădurilor, riscul contaminarii unei zone foarte populate cu cianură pe modelul Baia Mare (2000) și riscul ca reprezentanții companiei să falimenteze și să plece.

Am ales să facem un exercițiu de debate cu doi studenți de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, specilizarea sociologie, care au vizitat Roșia Montană și au analizat aspectele proiectului minier. Unul dintre ei a participat la o cercetare exploratorie privind efectele relocării roșienilor.

[coloana]

„Vrem minerit!” vs. „Salvaţi Roşia Montană!”

de George Matu, 21 de ani

Într-o situaţie în care deschiderea spre dialog a companiei exploatatoare lasă de dorit, efectele negative surmontează beneficiile proiectului, iar alternativele dezvoltării durabile sunt prezente, opoziţia faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană pare singura variantă rezonabilă.

O simplă plimbare prin piaţa centrală din Roşia Montană te convinge că această localitate este diferită de restul satelor  româneşti, aducându-ţi aminte de un câmp de luptă în care două tabere şi-au marcat terenul cu bannere ce par a striga „Vrem minerit!”, respectiv „Salvaţi Roşia Montană!”.  Pe lângă această situaţie atipică pentru viaţa la ţară, ceea ce este şi mai ciudat este faptul că (în afară de câteva excepţii) localnicii lipsesc de la acest „război”, purtat între reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation (RMGC)  şi ONG-urile care se opun demarării proiectului. Este aşadar evident că nu putem vorbi de existenţa unui dialog constructiv între cele două părţi, dialog ce ar trebui să ducă treptat la acceptarea de compromisuri şi chiar soluţionarea conflictului. Analizând cauzele pentru care acest lucru nu se întâmplă putem trage concluzia că vina aparţine într-o mai mare măsură companiei exploatatoare. Şi asta pentru că, atât timp cât beneficiile estimate aduse de proiect se modifică de la an la an, iar în rapoartele oficiale elaborate de RMGC sunt omise aspecte considerate esenţiale de către cei care se opun proiectului, orice tentativă de dialog se loveşte de un zid de neîncredere, construit de tabăra adversă. De exemplu, în Raportul la Studiul Asupra Impactului de Mediu, în analiza factorilor care pot împiedica dezvoltarea durabilă a comunităţii, este omis faptul că, începând cu 2002, în Planul de Urbanism General, Roşia Montană este declarată zonă monoindustrială, având ca obiect central mineritul. Pe de altă parte, numărul de locuri de muncă ce ar urma să fie create odată cu începerea exploatării a tot scăzut în estimările companiei investitoare (potrivit ultimelor aproximări proiectul ar oferi doar 300 de locuri de muncă pe durata exploatării). Aşadar, aceste greşeli de comunicare, fie ele intenţionate sau nu, pot duce la naşterea unor suspiciuni legitime din partea opozanţilor proiectului, radicalizându-le în acelaşi timp poziţia.

Cu toate acestea, absenţa unei transparenţe a intenţiilor proiectului nu poate fi un argument suficient pentru a-l considera nefezabil. Tocmai de aceea este important să aruncăm o privire asupra beneficiilor şi dezavantajelor pe care exploatarea minieră ar avea-o asupra zonei. Fără a intra în detalii mult disputate de cele două tabere, putem spune că, la modul general, demararea proiectului ar asigura în următorii 16 ani un plus de bunăstare comunităţii puse în discuţie. Continuarea procesului de strămutare plătită, oportunităţile de angajare în cadrul exploatării şi a activităţilor auxiliare reprezintă avantaje care, cel puţin pe termen scurt, par a îmbunătăţi situaţia din Roşia Montană. Pe de altă parte, odată încheiat procesul, exploatarea la  suprafaţă ar lăsa în urmă câteva răni imposibil de vindecat. Reducerea dramatică a suprafeţelor de teren productive (păduri, fâneţe)  şi iminenţa unui dezastru ecologic (atât prin contaminarea pânzei freatice cât şi prin posibilitatea unui accident cauzat de fisurarea barajului de acumulare a rezidurilor de cianură) sunt poate cele mai importate. Acestea ne demonstrează că, odată încheiat procesul de exploatare, peste aproape douăzeci de ani, comunitatea va fi pusă în faţa unei situaţii greu de gestionat, procesul de dezvoltare durabilă fiind unul imposibil.

Pentru a demonstra pe deplin caracterul inoportun al proiectului de exploatare mai trebuie să demonstrăm că situaţia economică actuală nu este una disperată pentru comunitatea din zona Roşiei Montane şi că există soluţii de dezvoltare şi în afara mineritului. Chiar dacă terenurile agricole din zonă nu permit dezvoltarea agriculturii de masă, faptul că solul nu este poluat cu metale în momentul de faţă, înseamnă că este posibilă dezvoltarea agriculturii centrate pe producerea de produse ecologice. De asemenea, o soluţie mult vehiculată este cea a turismului. Deşi probabil acesta a cunoscut un avânt mai ales ca urmare a disputelor stârnite de controversa legată de posibilitatea demarării procesului de exploatare la suprafaţă, eforturile recente de a include Roşia Montană în patrimoniul UNESCO ar putea oferi o garanţie a unui flux constant de turişti.

Prin urmare, chiar dacă acceptăm părţile bune realizate de RMGC, cum ar fi de exemplu procesul de strămutare, cred că mai este mult până să putem vorbi de un dialog care să ducă la atenuarea conflictului. Şi asta pentru că revendicările din piaţa publică ale celor două tabere sunt total diferite. Totuşi, în această situaţie, câştig de cauză ar trebui să aibă nu cei care reuşesc să facă mai mult zgomot, ci cei care îşi asumă cu cât mai multă sinceritate intenţiile şi consecinţele propriilor fapte. Ceva mă face să cred că aceştia nu sunt cei care se ascund sub strigătul de luptă „Vrem minerit!”.

[coloana]

Poate exista acord în privinţa Roşiei Montane?

de Sebastian Țoc, 21 de ani

Subiectul exploatării miniere la Roşia Montană reprezintă unul dintre cele mai controversate probleme de pe agenda publică din România. Încă din primele momente ale venirii RMGC au apărut tabere la poli opuşi: fie pro, fie contra exploatare. Orice discuţie, orice punere de problemă, orice dezbatere (cu mici excepţii) s-a desfăşurat în termeni dihotomici şi cu riscul să mă hazardez pornesc de la faptul că niciodată nu s-a ajuns la un consens. Soluţia pe care o propun este una pe care personal o pun în practică zilnic: căutarea şi aducerea la suprafaţă a tuturor lucrurilor bune ce reies dintr-o acţiune, activitate. Această punere a problemei evită atât discursuri precum cele ale reprezentanţilor Gold Corporation, potrivit cărora acest proiect de exploatare aduce numai lucruri pozitive, cât şi discursuri ale celor din opoziţie, potrivit cărora ce a fost şi ce este Roşia Montană, de la mediu pân’ la oameni, va fi distrus.

Pentru că dimensiunea articolului nu îmi permite să analizez întreaga problematică, aleg să prezint, bazându-mă pe expertiza unei cercetări sociologice exploratorii realizate la Recea şi a unei vizite de 10 zile la Roşia Montană în vara trecută, procesul de strămutare a câtorva dintre familiile de la Roşia Montană la Alba Iulia, cartierul Recea, ca unul dintre reuşitele proiectului de până acum. În Roşia Montană, la fel ca în multe alte aşezări rurale din România, problemele la nivel social au apărut odata cu închiderea minei de stat, locuitorii fiind lucrători în minerit în marea lor parte. Pe fondul pierderii locurilor de muncă şi a lipsei alternativelor de angajare în zonă, oferta de strămutare făcută odată cu apariţia companiei a fost pentru mulţi de nerefuzat. Consecinţele, cel puţin pe termen scurt, au fost avantajoase pentru oamenii care au acceptat să fie strămutaţi, ei beneficiind în principal de pe urma faptului că le-au mai rămas bani şi pentru alte lucruri, casele vechi fiind cumpărate cu bani mai mulţi decât urmau să dea pe cele noi, dar şi de condiţiile locuirii la oraş (mai uşor pentru pensionari care formează o majoritate la Recea, dar în special pentru cei care aveau copii de grădiniţă, elevi, studenţi care, cel puţin unii, oricum s-ar fi reorientat către capitala de judeţ).

Chiar şi cu aceste avantaje, oamenilor le este greu să se mute mai ales că cei mai mulţi s-au născut şi au locuit toată viaţa în Roşia Montană. În plus, există riscul ca pe termen lung să se întâmple şi lucruri indezirabile. În această situaţie, compania este de apreciat întrucât a oferit condiţiile necesare acestor oameni pentru a putea lua o decizie: de la asistenţă în procesul propriu-zis de mutare şi asistenţă în privinţa unor lucruri relativ mărunte precum schimbarea actelor de identitate sau înscrierea la medicul de familie şi a copiilor la grădiniţe şi şcoli, la o monitorizare atentă a problemelor care ar putea apărea în cartier şi acordarea de sprijin în caz de nevoie, până la consiliere juridică în ceea ce priveşte semnarea actelor noilor locuinţe şi consiliere economică (există riscul să piardă banii de care se bucură în prezent în cazul în care nu cunosc oportunităţile pe care le pot avea în cazul unor investiţii, de exemplu).

Sigur că au existat şi promisiuni care nu prea au fost îndeplinite până în prezent legate în principal de neînţelegerea distincţiei dintre consiliere ocupaţională şi găsirea propriu-zisă a unui loc de muncă (locuitorii strămutaţi erau nemulţumiţi de faptul că nu li s-au oferit locuri de muncă aşa cum li s-a promis). Modalitatea în care s-a făcut această strămutare le oferă legitimitate pentru continuarea procesului (mai ales dacă conştientizează problemele avute şi le rezolvă) cu condiţia ca şi locuitorii să vrea. Populaţia şi comunitatea (cu probleme de dinainte de strămutarea unei părţi, formată dintr-o majoritate solidă neutră şi două minorităţi pro şi contra exploatării) nu sunt singulare în această poveste. Fiecare dintre celelalte părţi ar trebui analizate precum aceasta.

Concluzia principală rămâne însă aceea că prin acceptarea lucrurilor bune realizate de partea opusă celei faţă de care tu te situezi, prin acceptarea limitelor propriilor acţiuni realizate, se poate naşte un dialog concret, în aceeaşi paradigmă, cu reprezentanţi din partea ambelor tabere, care să ducă la rezolvarea conflictului care deocamdată nu aduce beneficii niciuneia dintre părţi, ba mai mult afectează populaţia din zonă, săturată de acest conflict care tinde să pară a fi departe de sfârşit.

Tags:



5 comentarii

  1. cristian ceontea on

    Nu cred ca trebuie demonstrat caracterul inoportun al mineritului cu cianuri, pentru a intelege ca este o falsa optiune.
    Ma intreb, daca ar exista un zacamant aurifer, ar accepta cineva sa se faca un “lac mic” de cianuri in Cismigiu?? Daca exploatand minereul respectiv s-ar promite nu cateva miliarde ci sute de miliarde de dolari, ati fi de acord???
    La cat e de saraca Romania, am scapa de datorii si copii nostrii ar avea viitorul mai sigur…Fata de aceste avantaje, ce conteaza un mic lac de cianiuri in Cismigiu?? Dam Bucurestiul putin “mai incolo”, stramutam cateva cartiere si gata…
    Daca vi se va parea o idee cretina, ganditi-va de ce Rosia Montana este ceva diferit?…. Pentru ca nu este! Exploatarile care distrug ecosisteme: sol, subsol, flora si fauna, trebuie abandonate. Nu reprezinta o alternativa pentru secolul 21, decat daca noi suntem priviti ca facand parte din secolul 18-19…, iar pentru un ban in plus se poate face cu noi orice.

    • 4 miliarde in nu stiu cati ani nu inseamna nimic pentru o tara cu peste 20 M locuitori. si cu si fara cianuri exploatarea de la rosia montana este deja o crima contra naturii – nu inteleg cum au inceput lucrarile de decopertare, excavare fara o aprobare completa. in loc de magaria asta profitabila doar pentru cativa smecheri trebuia investit in amenajari turistice putin agresive pentru mediu, o rezervatie pentru flora si fauna, agricultura, pomicultura. pomicultura din romania s-a dus pe apa sambetei din cauza lipsei educatiei si a saraciei ce decurge automat din lipsa acesteia (unde-i multa saracie este si multa prostie !).

  2. Pingback: Tweets that mention “Vrem minerit!” vs. “Salvaţi Roşia Montană!”. Dezbatere cu studenți » Think Outside the Box -- Topsy.com

  3. Un comentariu:
    George spune ca “localnicii lipsesc de la acest „război””. Asociatia Alburnus Maior, cea care se impotriveste proiectului si care l-a blocat din 1997 pana in prezent, este formata DOAR din localnici.

  4. Sebastian Ţoc, este de admirat încercarea ta de a pune un echilibru între cele două opinii opuse, de încerca să împaci şi capra şi varza. Problema apare atunci când intervine şpaga şi încălcarea legilor. Dacă te vei uita mai atent la modul în care s-au realizat aşa-zisele beneficii, în folosul comunităţi (mă refer aici mai ales la… „restaurarea” prin demolare, sau prin kich a clădirilor de Patrimoniu şi la … mă scuzaţi… rahatul care a ieşit pe străzi în Recea după prima ploaie sau crăpăturile apărute la mai multe case din Recea tot după prima ploaie) vei observa că tot ceea ce a făcut RMGC până acum la Roşia Montană şi la Recea a fost ÎNCĂLCAREA LEGII, cu ajutorul ŞPĂGII!!! NU poate exista înţelegere, consens, cu o clacă de CORUPŢI, şi includ aici şi autorităţile! La Roşia Montană este vorba de CORUPŢIE, de un imens dezechilibru şi lipsă de respect faţă de legile României, parte a UE şi NATO, atenţie, dar şi faţă de Drepturile Omului! Ca să nu mai vorbesc de cumpărarea masivă a mass-mediei… Acum pune dumneata, te rog, în balanţă, acţunile RMGC cu cele ale opoziţiei, şi hai să vedem cine a câştigat cele (a se citi TOATE) mai multe procese în instanţă până acum…

Reply To viktor Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger