Vreau și eu să defilez de Ziua Națională

12

1 Decembrie este Ziua Națională a românilor, așa cum știm cu toatele și cu toții. Desigur, au existat și vor exista în continuare păreri diverse cu privire la cât de adecvată este, prin semnificația ei, această dată ca zi națională, dar nu vreau să declanșez cu aceste rânduri o asemenea dezbatere, ci, mai degrabă, v-aș ruga să facem un alt exercițiu.

 

de Ilona Voicu

 

Vă propun, de dragul discuției, să acceptăm fără niciun fel de îndoială faptul că 1 Decembrie trebuie să fie Ziua în care toți românii și româncele își serbează țara, pentru că acum aproape 100 de ani, în urma unui război și a unei conjuncturi internaționale favorabile, Adunarea Națională de la Alba Iulia decidea unirea cu țara. Odată acceptată această propoziție, să trecem la sărbătorire! Ca în toți anii trecuți, elementul central al bucuriei va fi, aflăm din mass-media, parada militară, anul acesta mai grandioasă decât anul trecut, pentru că, la începutul lunii noiembrie, guvernul a decis o suplimentare substanțială a bugetului dedicat defilării militare, încât acesta a ajuns la 4,8 milioane de lei, pentru ca “avioane, elicoptere și alte lucruri costisitoare”, după cum se exprima premierul Victor Ponta, să ne umple de mândrie și fior patriotic. De dragul aceleiași discuții, mă pot preface că nu încep să calculez mental câte adăposturi pentru femeile victime ale violenței domestice s-ar putea bugeta din această sumă, timp de un an (pe puțin vreo 10, îmi pare rău, nu mă pot abține, ignorați paranteza dacă puteți!) și că accept faptul că, în fond și la urma urmei, armata trebuie să defileze de Ziua Națională pentru că este demna și viteaza continuatoare a eroilor morți în Primul Război Mondial sau în oricare alt război care a făcut posibilă această sărbătoare.

Dar, pentru că deja am acceptat cam multe de dragul unei discuții, am și eu câteva întrebări, la care mi-ar plăcea să-mi răspundă și mie cineva: un politician, un istoric sau oricine știe mai multe decât mine despre cum ar trebui să funcționeze recunoștința nației pentru eroii ei.

Dacă detașamente întregi de militari vor defila în calitate de continuatori ai eroilor care s-au jertfit pe câmpul de  luptă, n-ar fi echitabil ca pe sub același Arc de Triumf să treacă și un detașament de asistente medicale, în calitate de demne continuatoare ale surorilor de caritate voluntare, care doar în timpul Primului Război Mondial au îngrijit aproximativ 150.000 de răniți?

Și apoi, n-ar fi firesc să urmeze un detașament de muncitoare, în semn de respect pentru toate femeile care munceau în timpul Primului Război Mondial în industria de armament sau în cea textilă, asigurând producția pentru front?

Iar apoi n-ar fi bine să defileze triumfal un detașament de mame și soții, ca reprezentante simbolice ale mamelor și soțiilor de acum un veac și care, după plecarea pe front a bărbaților din viețile lor, au rămas acasă să lupte cu lipsurile inerente unei stări de război?

Și, la final, n-ar fi frumos dacă aș putea defila și eu, împreună cu alte feministe, în semn de respect față de cele 3000 de femei bucureștene care, în martie 1917, manifestau împotriva ocupației militare și față de eforturile reprezentantelor organizațiilor de femei la Adunarea Națională de la Alba Iulia, care au reușit să introducă în Declarație votul universal pentru ambele sexe?

Sau pe sub Arcul de Triumf trebuie să treacă doar eroismul masculin, în timp ce singura “construcție” omagială considerată adecvată eroismului feminin trebuie să fie zidul de tăcere?

Și pentru că nu sunt singura care visează o altfel de paradă de 1 Decembrie, puteți (re) citi și http://www.feminism-romania.ro/presa/editoriale/315-1-decembrie-feminist-parada-mea.html

Sursa: FEMINISM ROMÂNIA


12 comentarii

  1. Irina Firuţi via Facebook on

    daaa, strabunica si bunica mea s-au aflat printre ele…bunica mea avea doar 13 ani pe atunci…ah, apropo, eu sunt medic…:))

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger