Votați La Jeg președinte

4

Cu toții avem un local care ne atinge la sentiment. Seinfeld și gașca au avut coffee-shop-ul din New York, eu Barockul din Petroșani, iar două decenii de studenți la electronică, jurnalism și psihologie din complexul Leu, un container cu lambriuri de lemn și termopane. O combinație între coffee-shop-ul din Seinfeld și Barockul din Petroșani – La Jeg. Jeg e un fel de Club A al cantinelor, ieftin și durabil (are o poveste de 22 de ani), unde studenții mănâncă șnițburger, beau cafea și bere și ascultă rock. Cantina se află între Căminul A și clădirea Facultății de Electronică a Politehnicii București, unde sunt și Jurnalismul și Psihologia, lângă un semn de circulație cu staționatul interzis, însoțit de un mesaj amenințător: “Atenție se blochează roțile”. Pe unul din geamurile Jegului e unul și mai amenințător: “Atenție pericol de prăbușire!!!”. Miercuri, 16 ianuarie, în cantina din Leu era așteptat un executor judecătoresc care să silească Jegul să se prăbușească, ca apoi proprietarul să-i blocheze roțile, pentru că, spune el, barul “nu poate exista în timp și spațiu decât aici și acum”. Studenții au protestat pașnic: au mâncat, au băut, au scandat discret.

de Ionuț Dulămiță

În Jeg, unde am petrecut trei ani de Jurnalism până să încep să lucrez, te afli la 287 km de Târgu Jiu. Cel puțin așa susține o bornă instalată lângă un teveu cu ecran plat. Localul se află acum la câțiva pași de a fi demolat, iar eu, în ajunul vizitei executorului, mă aflam la opt stații RATB de el, acasă, unde sunam foști colegi să petreacă cu mine ultima zi de Jeg (un local curat, de altfel)Unul m-a refuzat, că intra în ședință, dar a zis că putem bea acolo mai pe seară, până se-ntoarce prietena lui de la pilates. În studenție, același om care vorbește acum de pilates se lăsa epilat cu ceară pe piept și tăia cu un cuțit zimțat gâtul unei găini din vecini, în sărăcia unui apartament din Colentina. Al doilea a acceptat, dar după-amiaza, că avea programare la dentist. Același om care se îngrijește acum de sănătate amenința că se omoară din dragoste în anul II. Așa că m-am dus singur, încântat că o să mă proptesc solitar într-un colț de masă de lemn și o să las lirismul să curgă și studenții să vorbească.

La Jeg era la fel cum mi-l aminteam. Unșpe mese lungi, cu bănci de lemn, la care încap și opt inși, același bar cu acces spre bucătărie și același meniu „care nu se citește cu degetul” de acum nouă ani, când am început eu facultatea. Nici prețurile nu s-au schimbat prea mult. Aceeași cafea de la automat în pahar de plastic costă 2,5 în loc de 1,5 lei, iar cartofii prăjiții s-au scumpit și ei cu un leu. Un Ursus costă 5, ceva mai mult decât mă așteptam. Ce e în plus: o firmă luminoasă și roșie cu numele localului (marcă înregistrată abia în 2009), un steag al României și trei televizoare cu ecran plat. Înainte, era doar unul clasic, unde mai prindeam meciuri de fotbal. Acum, unul din ele rula reclame la țigări și poze nostalgice din Jeg – într-una din ele, un tip îi servea altuia un jet de bere din dreptul prohabului – , altul era pe Digi 24, celălalt pe Discovery – „Cu toții suntem atomi reciclați”.

Așa m-am simțit și eu, ca un atom reciclat. Am aflat, nu foarte surprins, că sunt la fel de mic și de anxios în cantina aia, ca în facultate. Așa mi se întâmplă când mă trezesc într-o puzderie de oameni zgomotoși și înghesuiți. La ora 11 cânta Red Hot Chilli Peppers, iar Jegul era plin. Unii răsfoiau cursuri în grup, băieții ciocneau beri, cuplurile se sărutau, Hitler jubila pe Discovery că i-a ieșit stratagema. M-am așezat lângă un tip care se-nfrupta dintr-un cașcaval pane cu cartofi prăjiți. Uitasem că se practică statul la comun dacă nu sunt locuri. În fața lui s-a așezat un tovarăș cu cioc stufos și lung și cu un Cappy nectar în mână, apoi a venit altul să-i dea o veste proastă: „Vezi că a apărut lista aia că nu ți-ai plătit restanțele”. „Îmi bag pula-n morții lor, am plătit deja 8.100 de lei”, îi sare cașcavalul comeseanului.

Foto: Andrei Siprache (Vice România)

Am ochit o masă care se eliberase lângă intrare și m-am sprijinit solitar cu umărul de perete. Mă tăia o căcare ascuțită, iar asta mă inhibă și mai tare într-un loc public. M-am întrebat ce mă leagă pe mine de locul ăsta. Știu că odată am băut alcool pe stomacul gol în Jeg, apoi, în drumul spre casă cu autobuzul, m-au luat toate transpirațiile. Era vară, erau 40 de grade, nu suportam Bucureștiul și abia așteptam să ajung în Petroșani, să beau în răcoarea din Barock. În Jeg, o colegă mi-a spus că fac parte din noua categorie de oameni, aia rațională, fără sentimente. Și mai știu că-mi plăceau mult ouăle ochiuri cu bacon, mozarella și cartofi prăjiți și euforia pe care o simțeam în barul studențesc după ce încheiam un examen.

M-am dus acasă și m-am întors după-amiaza, însoțit de fostul meu coleg. Ne-am așezat la masă și m-am plâns că mă cac pe mine de frică să vorbesc cu studenții, să-i întreb cum îi afectează închiderea Jegului după 22 de ani de existență. Să-i întreb ce cred despre faptul că Politehnica, pe terenul căreia se află cantina, n-a vrut să prelungească contractul de închiriere cu barul îmbrăcat în lambriuri de lemn. Să-i întreb ce interese ascunse ar fi în spate. Mă intimidau cu exuberanța și gălăgia lor arogantă, cu serenitatea cu care-și citeau cursurile (eu nu puteam să fac asta decât acasă, toceam și aveam nevoie de liniște), cu rezistența la bere pe care o aveau unii din ei în miezul zilei. Eu am băut una și m-a apucat greața. Fostul meu coleg spunea că tot ce-și amintește din perioada studenției, când mergea în Jeg, e că avea plămânii mai tineri și că nu-l năpădea diareea după o noapte de alcool. „Peste 10 ani, în noul Jeg, că o să fie The New Jeg, o să ne vezi cu un ficat lipsă, cu tăieturi de la operații”. Eram doi rablagiți care lucrează de-acasă între zeci de oameni cu viitorul înainte, care aveau probleme și preocupări reale. Unul îi povestea altuia la bere că vrea să-și depună CV-ul la Emag, celălalt se mândrea că e salariat și își permite în sfârșit să bea în Jeg, „până acum am băut aici mai mult pe banii altora”. Apoi au vorbit de jocuri multiplayer. În spatele meu, un tip se plângea de un virus informatic. Alții vorbeau de examene, unii jucau table. M-am simțit același tocilar angoasat care nu se poate relaxa.

M-am mai destins când fostul meu coleg mi-a propus să-l căutăm pe cel mai vechi barman din Jeg și să-l întrebăm: „Ia zi, coaie, e adevărat mitul ăla, s-a combinat vreodată vreun politehnist cu una de la Jurnalism? Eu, cât am stat patru ani aici, n-am văzut asta niciodată”. N-am făcut asta, am mai băut o bere și am plecat. M-am întors pe la 6 seara, dar Jegul era super full, așa că am lăsat-p pe a doua zi, ziua protestului. De ce protest? Cantina urmează să fie închisă după un ordin judecătoresc și mai multe procese din care învingătoare a ieșit Universitatea Politehnica București. Din 2008, n-a mai vrut să semneze contractul cu Jegul, anunțând atunci că spațiul urmează „a fi destinat activității de învățământ”. Proprietarul localului a cerut despăgubiri pentru demolarea construcției, care îi aparține, Politehnica n-a vrut să-i dea, așa că s-au judecat. Miercuri, 16 ianuarie, un executor judecătoresc urma să evacueze barul la 11.30, eveniment la care peste 1.400 de simpatizanți ai localului au dat attend pe Facebook, în semn de protest.

Miercuri, cu zece minute înainte de ora 11, erau câteva zeci de oameni în Jeg. Scaunele și mesele de pe terasă, adunate grămadă și acoperite cu un strat de zăpadă în ziua precedentă, erau curățate și așezate corespunzător acum, în așteptare de clienți. După ora 11, personalul a început să dea cafea și ceai moca, să-i țină pe consumatori locului până la vizita executorului. Oamenii adunați au protestat prin simpla lor prezență, a fost o zi obișnuită la Jeg. Unii jucau cărți, alții își ciocneau gâturile berilor, să dea spuma pe-afară, sau citeau cursuri. Era multă gălăgie și veselie. Ce făcea ziua mai neobișnuită erau niște afișe lipite de studenți pe un panou al barului – „Lăsați-ne Jegul în pace”, „We love Jeg” –, câte-un tricou negru pe care scria cu roșu „La Jeg ne-am născut, la Jeg ne întoarcem” sau discuții de genul: „Într-o juma de oră o să se facă istorie aici. Cum ar fi să vină cu buldozerele?”. „Nu plecăm nicăieri, nu?” „Nu, unde să plecăm? Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acaaasă”. Pe la 11.25 au apărut doi agenți de securitate ai Politehnicii, iar Cătălin State, care conduce barul din ’99, a lipit un nou afiș pe geamul cantinei: „Ceai pentru sinistrați la ușa de la bucătărie”. Mesajul său a fost întâmpinat cu urale: „Eeeee, Jeeguuul!!!”. Cu urale, de data asta ironice, au fost întâmpinați și reprezentanții Politehnicii, care au intrat în bar la 11.30 și s-au dus să vorbească cu patronul în biroul din spate. „Mulțumim mult!”. Executorul judecătoresc era blocat în trafic și a ajuns mai târziu, pe ușa din spate.

„E singurul loc cu tradiție, înseamnă ceva pentru facultatea asta (n.r. – Facultatea de Electronică) și pentru noi”, spune un student în anul II, pe terasa luminată de soare a cantinei, în spatele căreia vegheau agenții de securitate, înmulțiți cu doi. „Până și profu’ meu de meditații de mate știe de el”, îl completează un coleg. „Aici învățăm, legăm prietenii, aici e biroul, sediul companiei”. Unii studenți cred că Politehnica vrea să construiască un local studențesc al ei în locul Jegului, deși are trei cantine în complex. „Vrăjeala cu sala de lectură de care zic ei sigur n-o să țină”, spune un băiat din anul IV. „Au mai încercat chestia asta în căminul A, unde avea cineva o sală de biliard, au zis că-l desființează și fac sală de lectură și nici acum nu s-a întâmplat”. „Nici măcar nu avem sală de lectură, venim și învățăm aici”, intervine o fată. „Patru ani de zile i-am petrecut aici, pauze, vacanțe, colocvii. Știu că mereu au fost controale, șicane, mereu voiau să-i prindă cu ceva (n.r. – pe cei de La Jeg) și de fiecare dată știu că scumpeau chiria, la fiecare semnătură de contract”.

Foto: Andrei Spirache (Vice România)

În biroul său, după discuția cu executorul și UPB, patronul Cătălin State, care purta o căciulă flaușată și un tricou negru cu mâneci, pe care scria cu roșu „Votați La Jeg președinte”, avea un discurs resemnat, din care mijea totuși speranța. „Ne dăm seama că trebuie să plecăm, nu mai e nici o cale de atac”, spune el. Cătălin a cerut însă un răgaz de două săptămâni, timp în care să demoleze clădirea, să facă inventarul și să definitiveze lucrările unui nou local studențesc pe care vrea să-l deschidă lângă Grădina Botanică din Cotroceni. Reprezentanții Politehnicii n-au vrut, susține el, insistau să vină poliția și să evacueze localul. Executorul le-ar fi spus nu se poate face asta pe loc, pentru că erau încă clienți în bar, iar pentru a chema poliția, trebuia să facă o adresă, „nu se poate s-o chemi sunând la 112”.

În cele din urmă, Jegul a primit răgaz până pe 21 ianuarie. „Însă nu vom pleca peste o săptămână, ci vom trece la următoarea etapă: vine poliția, ne dă afară, dar înainte de a ne da afară, trebuie făcut inventarul”, spune Cătălin. „Și atunci vom sta împreună aici să facem inventarul, inventar care va dura probabil trei săptămâni. Numai la arhivă se va sta trei săptămâni, avem aici arhiva pe 10 ani”. Patronul de La Jeg susține că a fost acuzat că face concurență neloială cantinelor studențești ale Politehnicii din complexul Leu, care ar fi nerentabile. „Eu pot să mă ofer voluntar să manageriez o cantină timp de o lună, să le dovedesc că e profitabilă. Le-am spus până și că facem din banii noștri poarta de la intrare (n.r. – barul se află lângă poarta de acces în complex), cu barieră, cu tot. N-au vrut”.

Cătălin State mai spune că ar fi propus Politehnicii și o „bursă de necesitate”, prin care barul studențesc din Leu să dea trei mese gratuite pe zi la doi studenți amărâți. „Dar noi, neștiind cine sunt studenții ăia, ne-am dus la decanul Factultății de Electronică, demult, să fie vreo 10 ani. Nici nu ne-a băgat în seamă, stătea cu picioarele pe scaun, se uita la televizor. Ne trimiteau controale pe cap, am avut perioade în care stăteau la coadă aici. În 2008, ne-au tăiat apa, curentul, am avut și o tentativă de incendiere”. Cât privește continuitatea Jegului, patronul, deși s-a resemnat, încă mai speră într-o minune, pentru că, spune el, există întotdeauna o cale de împăcare amiabilă. În caz contrar, povestea de 22 de ani a barului se va încheia aici, nu se va muta în altă parte. „Jegul nu poate exista în timp și spațiu decât aici și acum. Asta e, n-avem ce face. Viața merge înainte, cum o vrea Dumnezeu”.

Povestea barului studențesc din Leu o puteți afla aici și aici.


4 comentarii

  1. Mai bine nici ca putei sa prezinti povestea. O singura chestie de adaugat: JEGUL avea sala de lectura care era mai frecventata decat cele din leu C sau pe unde mai sunt ele. NOTA 10

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger