Îmi era destul de frig – poate din cauza vremii, poate din cauza împrejurimilor sau poate din cauza celor două ore dormite pe o bancă, în gara orașului medieval Lviv, din Ucraina. După semnalul matinal, dat de poliția omniprezentă, îmbrăcată în uniforme albastre cu negru, ce poartă inscripția universală Militia, următoarea oprire a fost un bufet cu autoservire, unde cei care vorbeau limba își luau micul dejun, iar cei care n-o vorbeau trebuia să se mulțumească cu o cafea și un film de pe laptopul lor prietenos, vorbitorul limbii universale.
de Andrada Lăutaru
Următoarele patru ore, cât mai rămăseseră până la întâlnire, au trecut mai rapid decât timpul petrecut pe drum, prin starea de visare și frigul somnului pe jumătate. Mă aflam acolo cu un scop sau, mai bine zis, în căutarea unei direcții pentru activitatea căreia i-am dedicat ultimii trei ani – voluntariatul. În scurt timp, urma să înceapă Volunteer-pedia, un seminar care avea să aducă laolaltă 26 de participanți internaționali, reuniți timp de opt zile sub o singură umbrelă, a voluntariatului. În jurul orei două, a apărut cel de-al doilea personaj, care părea la fel de confuz ca și mine: purta o pălărie colorată și o geantă mare, iar pe față avea un zâmbet și mai mare. Mi s-a prezentat ca fiind Jo, Jo Van Laer. În acel moment, expeditorul emailului în care întreba dacă poate aduce o chitară la seminar a căpătat un chip.
În autobuzul care avea să ne ducă la destinația pe care, involuntar, am ajuns s-o numim ”acasă” pentru următoarele 8 zile, am aflat că Jo era belgiană. Am mai aflat și că e o persoană veselă, plină de energie. În cele ce au urmat am întrebat-o cum crede că lumea poate deveni un loc mai bun, atât la nivel estetic, cât și etic, un loc unde oamenii pot continua să viseze mulți ani la rând, iar răspunsul ei a fost: pace, hrană și apă pentru toată lumea. Abia apoi, lumea poate deveni un loc mai bun.
”Am început să lucrez ca voluntar după ce nu am mai muncit. Am ieșit la pensie acum trei ani și am început să colaborez cu Serviciul Civil Internațional (SCI), unde am și rămas,” spune Jo, motivată de dorința de a nu rămâne înțepenită în fața televizorului și de de a face ceva.
Toată viața a lucrat în contabilitate, dar după mulți ani petrecuți la birou, spune că a simțit nevoia de a călători prin lume și de a se implica activ, chiar și la nivel fizic. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a ieșit la pensie a fost să-și înnoiască locuința, așa că a zugrăvit-o, a revopsit-o și a schimbat totul. După o vreme, s-a simțit eliberată și gata să înceapă o etapă nouă, să se facă de folos. Așa că a intrat pe Internet. Astfel, a găsit site-ul SCI, s-a informat și a aplicat ca voluntar și nici până în ziua de azi nu a renunțat. ”Oamenii ăștia au ceva special, în cultura și în felul lor de a fi, iar acest lucru m-a atras,” spune Jo entuziastă despre Serviciul Civil. Acesta este motivul pentru care este unul dintre cei mai activi voluntrai ai VIA, filiala flamandă a SCI.
Experiența în voluntariat și-a început-o asumându-și direct o mare provocare și plecând în alte țări, unde a reușit să-și ducă misiunea la bun sfârșit, atașându-se foarte mult de aceste activități. Prima tabără de voluntariat a condus-o în Palestina, unde s-a ocupat cu de toate: a făcut fundraising, a vizitat prizonieri, a stat de vorbă cu ei, dar și cu soldați israelieni care ieșiseră din armată, simțindu-se prea rușinați de lucrurile pe care fuseseră nevoiți să le facă. După două săptămâni petrecute în acest ritm, Jo n-a mai fost același om – în corpul ei trecut de 60 de ani și-a făcut loc un alt suflet. Chipul pe care și l-a regăsit în oglindă a fost unul pe care îl uitase, al unei persoane mai implicate în relațiile cu oamenii, mai pasionale. Toate aceste, deoarece a ajuns să cunoască lanțurile realității, care îi leagă pe cei ce sunt nevoiți să le accepte pentru a supraviețui, oameni care, pur și simplu, nu au forța și libertatea de mișcare, fiind nevoiți să le poarte greutatea.
În ceea ce privește viața ei personală, e o femeie care a trăit din plin și care a profitat de fiecare ocazie, oricât de mică. S-a căsătorit, a avut doi fii, apoi a divorțat, a lucrat toată viața la birou, s-a pensionat, după care a chibzuit, a analizat, a decis și a devenit. Acum duce o viață activă, prin care se simte împlinită la toate nivelurile. Pentru că îi place să fie activă, misiunile ei preferate sunt cele care implică muncă fizică, lucru de care spune că are nevoie, după o viață sedentară: ”Simți cu toată inima că faci ceva diferit,” mărturisește Jo. Întrebând-o care ar fi vârsta cea mai potrivită voluntariatului, îmi spune fără să ezite: ”Nu există o astfel de vârstă!”. În ceea ce o privește, spune cu o voce caldă: ”Eu n-am ajuns încă la șaptezeci, am încă șaizeci și ceva…”
În săptămâna petrecută împreună, am discutat despre oameni și calități. Apoi am vorbit despre elementele necesare pentru a fi un voluntar activ, în ciuda tuturor potențialelor opreliști. Am alcătuit împreună o listă: răbdare, simțul echității, prietenie și implicare – să-ți pese de ceea ce faci. Pentru asta, e nevoie să te pui în locul celuilalt, în slujba căruia ești voluntar, căci nu e suficient să-i susții, ci să înțelegi contextul lor mai larg. Jo crede că aceasta este una dintre cele mai mari calități ale sale, empatia: ”Simplitatea e cea mai bună; de asemenea, trebuie să ținem mereu minte că toate lucrurile pe care le facem oricât de mici, sunt o schimbare pentru cei aflați la nevoie.”
Cât despre planurile sale de viitor, Jo va continua să fie voluntar atâta cât o vor ține puterile. După aceea, vrea să vadă toată lumea, așa că Jo intenționează să facă o călătorie a descoperirilor, să afle mai multe nu doar despre lume, ci și despre ea însăși. Deocamdată însă, continuă să adauge pe harta ei deschisă oameni și locuri ca Hong Kong, Islanda, Palestina, Tailanda, unde a participat la o anumită schimbare, unde, prin prezența ei, a adus puțină lumină și un dram de ajutor. Jo nu e însă tot timpul plecată în alte țări unde să-și ofere serviciile, iar atunci când stă acasă, primește oameni din afara Europei pentru care a lucrat ca voluntar și care vor să viziteze continentul. Devine, astfel, un pod între culturi, iar pe măsură ce ușa casei de deschide, podul devine mai mare și mai puternic.
După trei ani de voluntariat, a mai descoperit ceva: dacă te ții de voluntariat, rămâi sănătos și fără vârstă. Un singur cuvânt îi poate descrie viziunea despre această muncă – ”uimitor.” După multe discuții și workshopuri, după ce am împărtășit bucurii, e timpul ca eu să revin la propria realitate, iar Jo să-și planifice următoarea călătorie de voluntariat.