Îi cheamă Bogdan şi Cristi. Sunt doi tineri, medici stomatologi, care îşi rup din timpul liber şi fac voluntariat într-o policlinică socială. Pentru că “o gură frumoasă deschide uşi”. Bogdan Băcanu, 28 de ani, şi Cristian Papandopol, 34 de ani, au dus voluntariatul la un alt nivel. Nu plantează pomi şi nici nu protestează împotriva folosirii plasticului. Ci salvează vieţi, cu freza şi bisturiul. Ambii sunt medici stomatologi şi, de aproape doi ani, tratează persoane defavorizate într-o policlinică socială deschisă în 2011, în Bucureşti, de Fundaţia “Regina Maria” şi Primăria Capitalei.
Interviu de Liviu Florea (AlTreileaSector.ro)
Despre policlinică au aflat de la un prieten comun, voluntar în cadrul unităţii. Bogdan şi Cristian lucrau deja împreună şi, când au descoperit policlinica, au convenit că trebuie să contacteze pe cineva de acolo, pentru că şi-au dorit să se implice. Nu a mai fost decât un pas până când au început să facă voluntariat.
ATS.ro: De ce aţi decis să vă implicaţi?
C.P.: Am decis să ne implicăm pentru că trebuie. Noi şi cunoscând cumva care este nivelul de sănătate orală a românului, am zis că este de lăudat o astfel de iniţiativă, în care o fundaţie încearcă să mobilizeze nişte oameni ca să ajute.
B.B.: În plus de asta, singurul bun cu care poate să facă business un medic este cunoştinţa. Şi, practic, nu are nimic dacă nu ceri bani pe ea.
ATS.ro: A fost greu să luaţi decizia de a veni la policlinică pentru a face voluntariat?
B.B.: Ne-am hotărât pur şi simplu. Ne-am spus: “mergem”.
C.P.: Cred că nici nu ne-am întrebat. La momentul acela, ne-am zis că jumătate de zi de voluntariat pe săptămână nu a omorât pe nimeni.
ATS.ro: Săptămânal, cât timp faceţi voluntariat la policlinică?
C.P.: Eu lucrez aici jumătate de zi pe săptămână.
B.B.: Şi eu două jumătăţi, pentru că a trebuit să plece un domn doctor şi au fost nişte liste “foarte” interminabile de pacienţi.
ATS.ro: Înainte de a face voluntariat pentru policlinică, aţi mai fost implicaţi în alte activităţi similare?
B.B.: Eu am strâns gunoiul în localitatea Vadu.
C.P.: Iar eu am făcut voluntariat tot pe teme stomatologice, dar sub o altă formă, nu neapărat organizată, ci de unul singur. Pentru că sunt foarte mulţi oameni care nu-şi permit.
ATS.ro: Ce îmi puteţi spune despre pacienţii pe care îi trataţi?
B.B.: Unii dintre ei îşi dau seama ce face această fundaţie pentru ei şi chiar merită să se reabiliteze, să meargă să-şi găsească un loc de muncă. Unii vin şi te porcăiesc, ca peste tot. Zic că “aia nu-i bine, aia nu-i bine”. Treaba lor! Noi ne facem treaba ca şi cum am avea 100.000 de euro pe an. Uneori, când îi redai estetica unui om şi vezi că poate să se reintegreze social, cred că este cel mai frumos cadou din lume.
C.P.: Avem aici pacienţi care, la sfârşitul tratamentului, nu mai au niciun dinte în gură. Mulţi au sub 30 – 35 de ani. Trec prin nişte proceduri cumplite, la care un om normal nici nu s-ar putea gândi. Şi, practic, dacă ne-am rezuma la tratamentul acesta chirurgical şi atât, i-am lăsa pe oameni fără absolut niciun dinte. Deci omul este exclus social. El nu poate să se ducă la un interviu de angajare. Nu poate să mănânce, în primul rând.
B.B.: Nici ca vânzători la magazin nu se pot angaja. Ca nimic.
C.P.: Fără niciun dinte în gură, viaţa ta este încheiată din punct de vedere social.
ATS.ro: Care au fost trăirile voastre la primul contact cu policlinica socială şi cu beneficiarii?
C.P.: Eu m-am bucurat că există locul ăsta şi că sunt atât de mulţi voluntari – de toate vârstele, de toate pregătirile. Am zis: “ce tare!”
B.B.: Când am preluat treaba la stomatologie, ne lipseau destul de multe. Când plecam joi seara din cabinetul nostru, de unde lucram, ne luam instrumentarul de acolo şi îl aduceam la policlinică. Ulterior, domnul Wargha (Wargha Enayati este cofondator al reţelei Regina Maria şi al Fundaţiei Regina Maria – n.red.) a văzut că ne facem treaba şi ne-a mai dat posibilitatea să ne alegem şi alte instrumente cu care să lucrăm. Cu pacienţii, singura problemă este că ne expunem la nişte riscuri foarte mari. Sunt beneficiari înregistraţi cu HIV sau hepatită C, dar sunt şi mulţi pacienţi care au probleme foarte mari de sănătate, de care nu ştim. De multe ori, până să vină la noi, nici ei nu ştiu că au HIV sau hepatită. Însă avem avantajul că beneficiem un laborator excepţional de testare.
ATS.ro: Nu vă este teamă pentru sănătatea voastră?
B.B.: Ideea este să îi tratezi pe toţi la fel. Indiferent dacă au sau nu astfel de boli.
C.P.: Dacă lucrezi pe un protocol şi urmezi nişte reguli foarte stricte, atunci nu sunt probleme.
ATS.ro: Vă impresionează poveştile pacienţilor sau preferaţi să nu discutaţi despre ele?
C.P.: Din punct de vedere uman, poveştile lor sunt impresionate, însă din punct de vedere medical, tu trebuie să-ţi păstrezi, cumva, o detaşare. Înţelegi, accepţi, cunoşti, dar mai departe atitudinea ta este ca şi cum acea problemă nu ar exista. Pentru că, în situaţiile de genul ăsta, ataşamentul emoţional ar putea să fie periculos. Tu trebuie să-ţi păstrezi inima caldă, dar mintea rece.
B.B.: Şi, tocmai din acest motiv, există o serie de psihologi care se ocupă tocmai de această parte.
ATS.ro: Pacienţii au încredere în medici?
C.P.: Ei nu au încredere în oameni, în general. Unii dintre ei nu au locuinţă.
B.B.: Dorm sub poduri sau în maşini părăsite. Iarna trecută a venit un băiat de vreo 25 de ani la policlinică şi ne-a spus că doarme într-o maşină părăsită. Ne-a povestit că avea o plapumă care, până la 4-5 dimineaţa, era bocnă. Într-o dimineaţă s-a trezit la ora 5 ca să dea ture de cartier, pentru că i-a fost teamă că o să moară.
ATS.ro: Cred că este destul de greu să-ţi păstrezi mintea rece.
C.P.: E antrenament. Ca la sală. Când te duci prima oară, poate că nu reuşeşti să împingi nici măcar cinci kilograme, dar după asta…E o chestie de autoeducare. Tu te educi pe tine să poţi să depăşeşti momentele acelea.
Citiți restul interviului pe AlTreileaSector.ro.
Puteți accesa și:
FOTO Pădurea Transilvania: 10 hectare plantate în câteva ore de voluntari
Cine ne formează copiii: Femeia care aduce educația ecologică în școlile din România