Jandarmul turbat, site-ul de cultură săltat în dubă sau protestatarul singuratic (şi autorizat) din Baia de Arieș – anonimii protestelor din offline-ul iernii mâniei noastre au ajuns virale online.
de Cosmin Popan (DasCloud)
“Ieși afară / Javră ordinară” şi a sa variantă The Economist “Get out, you miserable dog”, “Ieșiți din casă / Dacă vă pasă”, “Vă rugăm să ne scuzați / Nu producem cât furați”, “Jandarmeria apără hoția” – au fost printre cele mai viralizate vorbe de duh auzite timp de mai bine de o săptămână în toiul protestelor din Piața Universității sau de aiurea. În online, hit-urile n-au fost neapărat aceleași şi s-au transpus în poze cât o mie de cuvinte, zeci de secunde de inspirație urcate pe YouTube sau pagini de Facebook cu zeci de mii de fani. Das Cloud vă propune un repertoriu al celor mai like-uite, share-uite, accesate și RT-uite instantanee de la protestele din ultima săptămână.
Jandarmul care urlă
“Conan Jandarmu’”, “Spaima lui Chuck Norris”, “Jandarmul turbat”, “Jandarmul spartan” -încă nu are o identitate precisă, darămite o poreclă unanim acceptată. Cu toate acestea, video-ul “Jandarmul turbat conduce gloata” a adunat în mai puțin de o săptămână de când a fost postat pe YouTube peste 150.000 de vizualizări. A fost rostogolit de presă, apoi de televiziuni și cocoțat până și pe 9gag. Este varianta românească a deja clasicului Pepper Spray Cop, un adevărat internet meme dincolo de ocean. Dovadă a popularității: numărul de parodii apărute ulterior tot pe YouTube (aici și aici). Jandarmul care urlă are surprinzător 133 de prieteni care nu doar că au apreciat patosul său pe Facebook, dar și organizează acolo un concurs al cărui scop declarat este “implicarea publicului românesc în dezbaterile recente pe tema democrației”. Cei cu inspirație și fără frică de bastoane pe spinare sunt chemați să facă mashup-uri video după filmuleţul original.
Deși aterizat direct din provincie, de la Baia de Arieș mai exact, protestatarul anului a fost votatanonimul Pilu care se preumblă de unul singur prin centrul orăşelului din judeţul Alba. Scandarea sa “La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua. Băsescu și cu ai lui și-au făcut beleaua” a adunat peste 45.000 de vizualizări pe YouTube, iar internetul l-a îngropat în laude dintre cele mai măgulitoare. I s-a dus buhu și lui până în presă, iarteleviziunile de știri au dat fuga până în Apuseni ca să afle cine e de fapt acest curajos Pilu. Pentru conformitate, pe numele său real Nicolae Praţa, Pilu a obţinut de la primăria din localitate autorizaţie de protes până la sfârşitul lunii.
Hitler, muțumit și cu o merdenea
“Luaţi site-ul de cultură şi băgaţi-l în dubă”. Alți anonimi şi-au câştigat cele 15 minute de faimă pentru că s-au aflat la momentul potrivit în locul potrivit. Dacă se poate spune aşa ceva când eşti luat pe sus în dubă de o grupă de jandarmi echipaţi pentru intervenţii în forţă, pentru că redactorii site-ului de cultură au fost prinși la mijloc în timpul uneia dintre răzmerițele petrecute zilele acestea în centrul Bucureștiului. Abuzul jandarmilor, înregistrat de autorii site-ului tustiai.ro, a adunat și el peste 55.000 de vizualizări pe YouTube.

Momentul suprem s-a consumat în clipa în care Anonymous a transmis via YouTube un mesaj de solidaritate tuturor românilor. “După 22 de ani de hoție, minciuni și manipulare, perpetuate de guvernul vostru și de media corporatiste, vocile voastre sunt auzite, în sfârșit, pe străzile orașelor din România”, anunță Anonimii. Filmulețul de aproape două minute a înregistrat peste 40.000 de vizualizări din 18 ianuarie, când a fost postat pe net. Şi dacă nu ştiţi încă, Der Fuhrer însuşi a urmărit atent evenimentele din România şi a reacționat coleric faţă de vandalizarea fast food-urilor din centrul Capitalei.
Tot la capitolul video-uri virale mai pomenim două intervenții artistice: Ortega și Nimeni Altu’ – În Surdină și Norzeatic cu unManifest glăsuit chiar din mijlocul manifestațiilor din Piața Universității.
Primește și dăruiește
Pozele cele mai viralizate de la proteste au fost cele cu tentă ironică. După răzmerița de duminica trecută, geamurile sparte de tot soiul au fost o muză excelentă pentru fotografi. Două sloganuri publicitare, “Primește și dăruiește” și “Mâine e făcut din fiecare zi de azi” au fost deturnate cu talent pentru a da un nou sens tâlcurilor originale de copywriter.
Pe câteva pancarte afișate săptămâna asta prin București s-a văzut bine cum online-ul a coborât curajos în offline. Măștile à la Guy Fawkes au fost la mare căutare printre protestatari (poze aiciși aici). Dezorientații sau dezorientatorii au ieşit la atac cu mesaje cu iz tech scrise, cum altfel decât de mână?, pe cartoanele aduse de-acasă sau direct de la birou: “Mai folosește cineva Internet Explorer 6?”, “Vrem Photoshop mai ieftin! Și jos Comic Sans”, “Vreau să fiu 2D”, “Pe Traian de-l downloadați cinci ani de pârnaie luați!”
Acest articol a fost preluat de pe DasCloud.