Vintage Charity Day: Târg de haine pentru educarea copiilor din medii defavorizate

0

Primăvara asta, tu cumperi haine și accesorii vintage de la tinerii actori români din Asociația Adarta Carite, iar din fondurile obținute Asociația Carusel cumpără rechizite, materiale artistice, bilete la spectacole și prânzuri calde copiilor din medii defavorizate. Este vorba despre Vintage Charity Day, editia a III-a, care va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, între orele 12:00 și 18:00, în frumoasa mansardă din curtea de pe Calea Victoriei 120, pusă la dispoziție de Centrul PLAIng.

 

Afis VCD III (1)

 

 

Târgul va aduce laolaltă haine, accesorii, obiecte decorative și nu numai, cu un element comun: fiecare vine însoțit de o poveste. Actorii cărora le aparțin standurile au cotrobăit atent prin garderobele proprii după elemente “însuflețite”, capabile să creeze legături cu noii proprietari, fiindcă înspre solidaritate și legături comunitare și-au propus să atragă atenția. Fondurile obținute prin vânzarea obiectelor prezentate la târg vor fi direcționate către P.A.S.A.J., programul de ajutor social desfășurat de Asociația Carusel prin intermediul căruia 15 copii din medii defavorizate sunt susținuți să își continue studiile, să își îmbunătățească rezultatele școlare și să dezvolte interesul pentru produse culturale și artistice. Mai multe informații despre actorii participanți și programele desfășurate de Carusel vor fi disponibile pe pagina de facebook a evenimentului.

Îi așteptăm așadar la asortat, îmbrăcat și cumpărat, în timpul unei discuții despre probleme sociale invizibile, pe toți cei interesați de oameni, design, vestimentație și tratație – vom avea bunătăți, vin roșu și multe obiecte vestimentare deosebite, cu povești de spart gheața. E primăvară!

Intrarea liberă.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger