Într-un viitor nu tocmai îndepărtat, vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane, în cadrul unui proces, va putea fi determinată cu ajutorul scanării creierului, susţin oamenii de ştiinţă. Tehnologia care să permită această scanare în profunzime a evoluat rapid şi va evolua în continuare, iar vinovăţia (dacă există) este înregistrată undeva, în creierul nostru.
Săptămâna trecută, la World Science Festival, un grup de oameni de ştiinţă a analizat această teorie, încercând să determine dacă ar fi o soluţie validă şi corectă pentru societate sau nu. Discuţiile sunt premergătoare lansării unui documentar PBS numit „Brains on Trial with Alan Alda”, narat de actorul Alan Alda şi care va fi difuzat în luna septembrie. Astfel, în cadrul analizei, a fost subliniată o tehnică promiţătoare în materie de stabilire a vinovăţiei unei persoane – fMRI (functional magnetic resonance imaging), care detectează schimbările în fluxul de sânge ce indică părţile active ale creierului. Cu ajutorul acestei tehnici de scanare a creierului, ştiinţa poate demonstra cu o acurateţe de 70 – 90% dacă o persoană minte ori spune adevărul, susţine Anthony Wagner, psiholog şi specialist în neuroştiinţe la Universitatea Stanford (California).
Problema cu această tehnică, însă, este că subiectul supus testului poate avea activate acele zone ale creierului care sunt legate de vinovăţie şi numai dacă îşi imaginează că face o infracţiune, nu doar dacă o comite în mod real. Iar scanarea creierului unei persoane bănuite de a fi comis o infracţiune ridică şi probleme de ordin moral, juridic. „Ce drepturi, ce protecţie constituţională mai poate avea o persoană, în aceste condiţii? Nu există nimic care să ne protejeze, şi dacă suntem suspecţi de a fi comis o infracţiune”, consideră Nita Farahany, profesor de Drept la Universitatea Duke. Şi, mai susţine ea, dacă astfel de sisteme vor fi utilizate, există mereu posibilitatea ca oamenii să încerce deliberat să păcălească tehnologia şi chiar să reuşească. Pe de altă parte, scanarea creierului este un pas înainte în sistemul de justiţie comparativ cu identificarea de către martorii oculari, care dă greş de foarte multe ori.
Sursa şi mai multe detalii: Live Science
Foto: The Guardian