Vin ruşii?

1

No, n-am fost foarte prins de cazul spionului rus prins pe 19 octombrie la Otopeni, dar duminică, 29 octombrie 2012, mi-a căzut în sfârşit fisa. Pisoiul se juca pe scaun, americanii se pregăteau de uragan şi eu făceam slalom între tab-uri când mi-a sărit în ochi editorialul lui Dan Tapalagă „Filiera rusească” (în original Tapalaga şi ruseasca).

de Tiberiu-Mihail Cimpoeru

 

Editorialistul pune sub semnul conspiraţiei legătura dintre trei ruşi: spionul, un diplomat care a doua zi, 20 octombrie, a fost oprit de poliţia rutieră din Snagov şi n-a suflat în fiolă şi mai cunoscutul diplomat rus care pe 21 octombrie a băgat o fată-n comă. El zice că e sigură legătura dintre primii doi, în baza unor surse diplomatice şi judiciare. Atât. Sursele menţionate vag, sunt fie o treabă serioasă când îţi confirmă nespuse, fie o gargară cu care acoperi o bănuită sau o neştiută. Cum aici rolul nesuflătorului în fiolă şi al relaţiei cu spionul începe şi se termină în aceeaşi frază, mă gândesc nu doar la rostul acestei informaţii, cât, mai ales, la momentul în care s-a aflat această informaţie.

Un jurnalist neras şi cu cearcăne intră în redacţia HotNews. Se lasă tăcerea. Dan Tapalagă îl cheamă repede la el în birou. Jurnalistul se mai uită o ultimă dată în spate înainte de a închide uşa. Îşi drege vocea şi zice:

– Am apelat la relaţiile pe care le am la MAE, DIICOT şi SRI.

– Şi?

– Am aflat!

– Spune-mi, e o legătură între ei?

– Da, e o legătură între ei.

– Ştiam eu, zice Dan Tapalagă încleştându-şi pumnii, acum pot să închei fraza.

 

Revenind, ştirea şi baiul mare sunt că ăsta rus, spionul, a fost prins pe Otopeni cu documente şi hărţi geologice conţinând date clasificate despre zăcămintele de cupru şi metale rare de la Moldova Nouă. E grav. E un incident în care abordarea detaşată e îngropată de teama firească de ruşi, dată de perioada comunistă, şi teama nefirească de spionii ruşi, dată de filmele cu spioni ruşi.

E grav pentru că un om a fost prins cu documente secrete. I se spune spion. Un spion a fost prins pe un aeroport, în anul 2012, în era gigabiţilor pe secundă, cu documente secrete imprimate cu cerneală pe hârtie făcută din copac. Într-un timp în care un licean poate să trimită informaţie criptată pe internet fără să-l dibuiască providerul sau poliţia informatică (e clar că spionajul se joacă la alt nivel de criptare şi decriptare) un spion industrial a plătit – probabil – bani grei ca să fure hârtii, în loc să plătească pentru timp în care să le scaneze. O ispravă demnă de un bucătar specializat în găluşte.

În acest caz, anunţul serios făcut de SRI pare nepotrivit. Cred că aveau două variante mai fericite:

1. Să nu zică nimic, pentru că e jenant să te lauzi azi că ai găsit un spion care mergea cu un sul de hârtii secrete la subsuori prin aeroport.

2. Să trimită un comunicat direct la tabloide care să sune cam aşa:

 

Incredibil, vezi aici ce spioni proşti are Rusia

 

Pe 19 octombrie, pe aeroportul Otopeni a fost prins un spion rus care n-a ştiut să facă nişte poze pe care să le trimită anonim pe internet. Mai mult, nu s-a gândit că ar putea să facă poze pe care să le pună măcar pe un stick cât unghia de la degetul mic.

Anchetatorii au declarat că nu au mai văzut de ani buni aşa ceva şi că a fost un caz greu. Pentru rezolvarea lui s-a apelat la serviciile unor cadre trecute în rezervă, care mai ştiau cum se lucrează în cazul unor documente furate. Adevărata provocare a fost să-i aducem pe rezervişti de prin staţiunile balneare.

 

Lăsând gluma, eu trag două bilete necâştigătoare de aici:

1. E nasol cât de puţin interes îşi dau ruşii atunci când ne fură.

2. E nasol că un formator de opinie se înscrie într-o obişnuinţă des întâlnită şi trage concluzii mari pe dovezi mici.


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger