Officina Roma este o casă construită în întregime din resturi, gunoaie, deşeuri, ca parte a unei expoziţii despre reciclare, organizată la Roma şi care durează până în 29 aprilie. Casa are un dormitor, o bucătărie şi un atelier şi a fost ridicată într-o săptămână, în timpul unui workshop, de către 24 de elevi de liceu din diferite zone ale Italiei.
Casa a fost gândită ca un colaj de materiale: bucătăria este făcută din sticle vechi, dormitorul are pereţii din uşi de mazini uzate, iar atelierul are ferestre de lemn şi mobilă veche, în vreme ce acoperişul este făcut din butoaie. Scopul prezentării construcţiei este deopotrivă de a atrage atenţia asupra posibilităţilor infinte de reciclare şi de a vorbi despre nevoia schimbării stilului de viaţă cu care suntem obişnuiţi, bazat pe competiţie, individualitate şi explotarea nelimitată a resurselor naturale.
Sursa: TreeHugger
Foto: MAXXI