Viitorul drogurilor, la nivel înalt: Legalizare sau prohibiţie?

0

Am participat, în martie, la cel mai mare eveniment diplomatic internaţional referitor la legislaţia în domeniul drogurilor. Cea de-a 57-a întâlnire a Comisiei pentru Narcotice şi Droguri (CND) din cadrul Naţiunilor Unite s-a petrecut la Viena, unde peste o mie de delegaţi au pus pe masă nu doar cele mai mari probleme legate de droguri, ci şi promisiuni în găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea lor. E admirabil că în discursurile oficiale şi-au făcut loc din ce în ce mai multe ţări care şi-au reformat legislaţia, căutând alternative la prohibiţie, şi voci ale societăţii civile, care susţin că dependenţa de droguri ar trebui tratată ca problemă de sănătate, nu morală sau juridică.

 

 

de Andra Matzal

 

Cu toate astea, marele şah diplomatic în urma căruia se vor decide macro-politicile din jurul unui fenomen atât de încălcit a fost o supradoză de limbaj de lemn, care traduce perfect decalajul dintre factorii decizionali şi oamenii obişnuiţi, dintre retorica înţepenită a persecuţiei cu orice preţ şi realitatea practicilor consumului de droguri.

Dacă treci pe lângă Gara de Nord, ai toate şansele să dai peste vreun puşti cu privirea absentă, care tocmai îşi injectează Pure by Magic, un drog ilegal acum, dar pe care-l poţi comanda de pe net, pe post de nisip pentru scrumieră. Dacă treci printr-un parc, poţi simţi miros de marijuana, iar dacă ajungi într-un club, nu e tocmai imposibil să găseşti o pastilă de Ecstasy. Dacă ai drum pe la toaletele din Parlamentul European, ai toate şansele să găseşti urme de cocaină, iar dacă treci pe la vreun laborator, poţi verifica dacă bancontele din Spania mai au cea mai mare concentraţie de cocaină. Dacă ajungi la Amsterdam, îţi poţi cumpăra legal de la cafenele jointuri cu iarbă, pe care dacă le fumezi în România, poţi ajunge la închisoare. Dacă eşti uruguayan, statul îţi permite să cultivi cannabis, dar dacă eşti din Singapore, consumul de droguri îţi poate aduce multe bice pe spinare, închisoare pe viaţă sau, în cazul traficului, pedeapsa capitală.

Deşi consumul de droguri e ubicuu, în cea mai mare parte a lumii, rămâne un tabu strict păzit de legislaţii drastice şi strategii globale, pentru care se cheltuie anual o sută de miliarde de dolari. La peste  40 de ani de când a fost declarat războiul împotriva drogurilor, în ciuda eforturilor derulate de guverne şi instituţii internaţionale, nu doar că nu a scăzut consumul, ci au apărut sute de noi substanţe care încearcă să treacă testul prohibiţiei, problemele de sănătate asociate, cum sunt cazurile de HIV şi hepatită C, au crescut exponenţial, milioane oameni au murit sau au fost executaţi în ţările care pedepsesc infracţiunile legate de droguri prin pedeapsa cu moartea. Indiferent dacă ne referim la femeile afghane sărace, care cultivă opiu pentru subzistenţă şi-şi liniştesc copiii cu precursori de heroină, sau la bancherii care prizează cocaină de stresul crizei ori de dragul adrenalinei, ca-n Wolf of Wallstreet, drogurile sunt peste tot. Toate cele 127 de ţări reunite la Viena, până la ultima, au recunoscut deopotrivă că fenomenul drogurilor le depăşeşte, dar, paradoxal consensul necesităţii unei schimbări radicale de viziune nu e de găsit. Niciodată în istoria întâlnirilor CND, nu s-a ajuns la acest consens, care poate fi înţeles, în termenii lui Yury Fedotov (director executiv al UNODC – United Nations Office on Drugs and Crime), doar ca „un consens larg.” Cu toate astea, rotiţele marelui mecanism politic continuă să reia întâlnirile, să rateze consensul, să pompeze bani şi eforturi militarizate într-un război pe care cetăţenii, oamenii de ştiinţă şi guvernele mai deschise l-au declarat demult pierdut şi contraproductiv.

Cum se văd de la “nivel înalt” problemele consumatorilor

În cele două zile cât am mers intensiv la discuţiile Naţiunilor Unite, am constatat înainte de toate cât de adâncă e prăpastia dintre discursul reprezentanţilor de la  „nivel înalt” şi dinamica din terenul cotidian, la capitolul droguri. Cele mai multe dintre luările de poziţie (pe care le puteţi consulta integral, măcar din curiozitate, aici) n-au depăşit cercul vicios de clişee legate de înţelegerea fenomenului drogurilor. „Flagelul drogurilor,” „o mare ameninţare la adresa păcii şi a legii,” „năpasta”, „răul social” şi alte variaţii pe aceeaşi temă reciclate la prezidiu arată prespectiva funcţionarului frustrat că nu-i mai merge calculatorul, încăpăţânat să nu apese tasta „Escape.” Vocile prohibiţiei, totodată „automate” de stigmă pentru consumatori, care pun deasupra drepturilor omului ambiţia donquijotescă de a doborî inamicul psihotrop şi nacrotic, fac bilanţuri de arestări şi tone confiscate, îşi reiau jurământul în puterea legii care spune, negru pe alb, NU drogurilor, după care cer ajutorul, depăşite de situaţie, şi îndeamnă la donaţii mai mari către organizaţii ale Naţiunilor Unite.

„Mi se rupe inima când călătoresc în ţări unde copiii iau droguri, ca urmare a sărăciei, corupţiei şi abuzurilor generalizate. Declar o toleranţă zero faţă de problema drogurilor, pentru că nu putem accepta abuzul de droguri ca parte a vieţii noastre cotidiene. Nu sunt politician, dar sunt îngrijorată, la fel ca părinţii şi bunicii din toată lumea. Trebuie să ne salvăm copiii!,” a declamat Regina Silvia a Suediei, la deschiderea oficială a întâlnirii de „nivel înalt,” în aplauzele sălii. Ce-i de făcut însă când, la scurt timp, vreo 40 de adolescenţi spun sus şi tare că nu au nevoie de stigmă, ci de sisteme de sănătate, că nu vor închisoare, ci educaţie mai bună, ca alternative la norma curentă în legiferarea drogurilor? Cele mai multe declaraţii păreau astfel făcute de oameni prea ocupaţi să salveze lumea, ca să mai fie atenţi la ceea ce lumea spune că ar putea-o salva. În alte speech-uri, soluţia propusă (justificat, de altfel) era salvarea celor săraci şi vulnerabili, pierzându-se total din vedere că nu doar săracii consumă droguri; că „salvarea” lor, în cazul puţin probabil în care s-ar întâmpla, n-ar rezolva decât o mică parte a problemei. Dacă, într-adevăr, cele mai zgomotoase poveşti dspre droguri care ajung în spaţiul public sunt asociate marginalilor şi sărăciei (vezi „exotismul” comunităţii din canalele Gării de Nord, de interes pentru media), ele nu fac decât să consolideze tăcerea despre diversitatea foarte mare a consumatorilor de droguri.

Cel mai şocant lucru al acestor întâlniri de vârf, pentru un outsider, a fost însă lipsa de conţinut întreţinută de limba de lemn, materia primă a 99,98% din luările de poziţie.  Implementation, cooperation, interregional, strategy, challenge, society, policy, institution, development, multilateralism, interdisciplinary, effort, capacity, comprehensive, progress. Dacă ai fi ascultat doar discursurile, fără să ştii cine vorbeşte, nu ţi-ai fi putut da seama ce guvern e reprezentat, atâta vreme cât setul ăsta de cuvinte a comun şi europenilor şi chinezilor şi kenyenilor sau ruşilor, în ciuda diferenţelor fundamentale dintre politicile lor naţionale. „Trebuie să arătăm respect pentru drepturile omului,” a declarat reprezentantul Chinei, una dintre principalele membre ale blocului anti-reformă a legislaţiei, dar şi unul dintre cei mai mari distribuitori ilegali de precursori pentru droguri sintetice. La fel cum China a ţinut apologia drepturilor omului, Afganistanul, ţara unde consumatorii de heroină pot fi omorâţi de poliţişti şi unde populaţii întregi trăiesc din cultivarea macilor de opiu, a sugerat că e nevoie de o „alternativă inovatoare.” La finalul celor peste o sută de discursuri, nimic nu pare să se fi schimbat, nicio decizie consistentă şi nouă nu va fi pusă în practică. Diplomaţia e un joc lent, unde negocierile au legile lor temporale, în vreme ce în mai toate colţurile lumii oamenii continuă să se îmbolnăvească şi să moară, fără ca dependenţa lor de să fie recunoscută şi tratată ca atare, iar industria chimică înfloreşte exponenţial, pentru a fenta prohibiţia.

Vocea cetăţenilor şi a oamenilor de ştiinţă: Harm reduction, nu prohibiţie

Cu toate astea, privită la o scară mai mare, întâlnirea recentă de la Viena a Naţiunilor Unite ascunde o noutate şi face un mic pas spre o posibilă reformă, în orizontul întâlnirii extraordinare a UN, programate pentru 2016. Dacă stai de vorbă cu ONG-işti care participă de ani buni la întâlnirile pe care cei mai mulţi le consideră inutile, costisitoare şi nu departe de şarade, afli că e una din primele dăţi când cetăţenii, prin organizaţiile lor, au ajuns să vorbească la aceeaşi masă cu cei de la „nivel înalt”, făcând loc propunerilor de harm reduction, care plasează sănătatea indivizilor înainte de prejudecăţile împământentite în mentalitate şi legislaţie. „Drepturile omului şi legislaţia drogurilor sunt două universuri paralele,” a spus Elliot Ross (foto), preşedinte al INPUD (International Network of People who Use Drugs), cea mai mare organizaţie activistă a consumatorilor de droguri. „Miliardele de dolari folosiţi în războiul împotriva drogurilor ar trebui folosiţi pentru sistemul de sănătate şi pentru a combate abuzurile sistemice la adresa drepturilor omului. Schimbările superficiale şi reforma minoră nu sunt o soluţie.”

 

1932775_10151921686351316_201396132_o

Foto: Istvan Gabor Takacs

 

Nu doar organizaţiile cetăţenilor au încercat să arate că modelul prohibitiv ar trebui înlocuit cu unul în care consumul nu e incriminat şi dependenţa nu e pedepsită, ci tratată. Michel Kazatchkine, medic şi fost director al The Global Fund to Fight AIDS, Tuberculosis and Malaria, a arătat că măsurile de harm reduction nu sunt doar eficiente, ci şi avantajoase din punct de vedere economic, atâta vreme cât ar necesita mult mai puţini bani decât formula actuală a războiului anti-narcotice. UNAIDS a calculat că, în 2010, 3,2 miliarde de dolari ar fi fost de-ajuns pentru cheltuielile globale de harm reduction, raportat la cei o sută de miliarde investiţi îm combatere. Momentan însă, măsurile de prevenire sunt subfinanţate în cele mai multe părţi ale lumii, acolo unde nu sunt de-a dreptul absente. Şi Nora D. Volkow, director al National Institute on Drug Abuse (SUA), a insistat ca noile politici globale să schimbe radical felul în care tratează consumul de substanţe, trecându-l în sfera sănăţii publice şi finanţându-l ca atare. După părerea ei, dovezile ştiinţifice, care arată că încarcerarea nu face decât să adâncească problema, ar trebui să ia locul prejudecăţilor şi înfiinţarea unui consiliu ştiinţific permanent al CND ar fi necesară.

Susţinerea harm reduction şi-a făcut loc şi în poziţiile câtorva state care şi-au reformat deja lesiglaţia sau care ar opta pentru o schimbare. Deşi Convenţia Naţiunilor Unite e concepută să extermine drogurile, din ce în ce mai multe ţări aleg, mai ales sub presiunea populaţiei, să renunţe la modelul prohibitiv. Cehia, care a revoluţionat legislaţia în zonă, neincriminând consumul, susţine că folosirea banilor publici pentru prevenirea riscurilor e mai eficientă şi că salvează multe vieţi. „Haideţi să lăsăm de-o parte ideologia şi politica şi să lăsăm ştiinţa să vorbească. Politica Cehiei legată de droguri este bună, lucru susţinut de dovezi,” a spus reprezentantul Cehiei. Uruguayul, dintre ţările latine-americane care au făcut front comun pentru reformă, a fost de departe modelul cel mai controversat, atâta vreme cât preşedintele Mujica a trecut recent cultivarea de canabis sub controlul statului. „Pentru moment, ştim că prohibiţia nu este soluţia potrivită. La fel ca reprezentanţii multor ţări latino-americane, ştim că experienţa ultimilor 40 de ani a dat rezultate dezastruoase: a crescut incredibil amploarea traficului de narcotice, au apărut provocări neaşteptate pentru instituţiile din ţările democratice, a avut loc o explozie a unor probleme de sănătate asociate consumului de droguri,” a explicat Diego Canepa, secretarul de stat al Uruguayului. În faţa acestor poziţii, International Narcotic Control Board (INCB) atacă legalizarea consumului de droguri invocând statistici speculative, susţinând că, în absenţa unui cadru coercitiv, lumea ar avea o sută de milioane de dependenţii de opiacee în plus, dar şi că nu trebuie neglijat pericolul pe care cannabisul în reprezintă pentru psihicul adolescenţilor. „Cine îşi va asuma responsabilitatea pentru crearea unei generaţii incapabile să se concentreze la sarcini de bază, prin legalizarea marijuanei?,” se întreabă retoric cei de la INCB, fără să se sprijine însă pe studii ştiinţifice.

 

988412_10151917541996316_1021284193_n

Regina Silvia A Suediei şi Yury Fedotov, director executiv al UNODC. Foto: Istvan Gabor Takacs

 

Ocolul lumii în probleme legate de droguri

Indiferent de abordarea pe care fiecare ţară o are faţă de consumul de droguri, nicio regiune a lumii nu e scutită de implicaţiile acestui fenomen. Participând la o masă rotundă cu reprezentanţi ai statele membre, îţi dai seama cât de adânci sunt rădăcinile unei reţele globale dezvoltate în economiile subterane, ca urmare a politicilor prohibitive, a cărei cifră anuală se ridică, potrivit Naţiunilor Unite, la circa 320 de miliarde de dolari. „Statele trebuie să schimbe felul în care folosesc banii publici. Presiunea socială creşte în zonele unde guvernele au politici deficitare în domeniul drogurilor. Sistemul actual este conceput să trateze lucrurile într-o schemă cognitivă din anii 80 şi evoluţia cere o revizuire urgentă a atitudinii, percepţiei, acţiunii,” a declarat Venezuela, ilustrând o viziune în minoritate. Poziţia Germaniei a arătat la rândul ei nevoia unei abordări noi, propunând mai degrabă o combatere a factorilor primari care determină multe populaţii vulnerabile să cultive în continuare coca şi maci pentru opiu: sărăcia, lipsa dotărilor tehnice, lipsa pieţelor şi a resurselor, corupţia şi instabilitatea politică sunt probleme a căror soluţionare ar atrage după sine şi reducerea semnificativă a culturilor ilegale. Exemplul Peruului arată că abordarea asta ar putea funcţiona în anumite cazuri. După ce a distrus 9.500 de hectare de coca, guvernul Peruului a implicat comunitatea locală, afectată major de analfabetism, sărăcie şi ameninţată de grupări locale teroriste, într-un proiect de agricultură unde coca a fost înlocuită de plantaţii legale de cacao şi cafea.

În cele mai multe cazuri, luările de poziţie au constat în bilanţuri de arestări, capturi şi progrese în direcţia combaterii coercitive: Franţa a stabilit parteneriate public-private cu companii producătoare de substanţe, pentru a urmări deturnarea precursorilor şi pre-precursorilor pentru droguri sintetice, Israelul a început să monitorizeze Internetul, pentru combaterea cybertraficului, Japonia a crescut cooperarea la nivelul investigaţiilor internaţionale, iar Tailanda a confiscat în 2013 124 de milioane de pastile de metamfetamină. Indonezia a dezasamblat laboratoare clandestine şi a aplicat pedepse severe (traficul de droguri se pedepseşte în această ţară cu pedeapsa capitală), iar Tadjikistanul a înfiinţat programe de instruire a forţelor de ordine, a consolidat graniţele şi a antrenat un număr considerabil de câini poliţişti. Indiferent de statutul ţării, fie că e vorba de ţări producătoare, cum e cazul Afganistanului, de ţări de tranzit (Turcia, de pildă) sau de ţări consumatoare (cel mai adesea, ţările dezvoltate), consumul drogurilor e un fir roşu care traversează întreaga lume, în ciuda palmaresurilor politicii prohibitive. Atâta vreme cât lipseşte o politică unificatoare, orientată într-un sens constructiv, spre sănătate, educaţie, informare şi combaterea sărăciei, toate aceste ţări vor funcţiona ca un sistem de vase comunicante, adaptat să găsească subterfugii: legalizarea consumului în ţările dezvoltate va duce la creşeterea ofertei din ţările sărace, laboratoarele vor crea constant noi substanţe care să le mimeze pe cele interzise. Numai în 2013, au fost sintetizate aproape 300 de noi substanţe, ritm cu care reglementarea nu poate ţine pasul.

În ceea ce priveşte poziţia României, coerentă la rândul ei cu direcţia UE, a adus în discuţie drepturile omului şi „abordarea echilibrată”, dar şi criza din gestionarea noilor substanţe psihoactive şi epidemia de HIV/SIDA, asociată consumului de droguri şi lipsei unor programe ample de harm reduction.  „Mai întâi, m-a amuzat/contrariat așezarea în spațiu a delegației României: între delegația Republicii Moldova și delegația Federației Ruse; apoi am realizat că e o pură coincidenţă alfabetică – ironic, totuși,” spune Valentin Simionov, de la Romanian Harm Reduction Network, precizând însă că o simplă declaraţie nu este de ajuns. „Pentru ca declarația să nu fie doar o vorbă în vânt, ea trebuie susținută prin măsuri urgente: finanțarea serviciilor de prevenire HIV din fonduri publice și reformarea sistemului de control al drogurilor după principiile enunțate în fața membrilor ONU. Timpul zboară și, în lipsa acestor măsuri, societatea civilă e din ce în ce mai slăbită iar epidemia din ce în ce mai puternică. În ultimii trei ani, acoperirea programelor de schimb de seringi s-a redus la jumătate, în timp ce numărătoarea noilor cazuri HIV la consumatorii de droguri a ajuns la 616. Statul știe care sunt soluțiile, însă invocă lipsa de resurse, în condițiile în care costul prevenirii HIV este de 12 ori mai mic decât costul tratamentului. Nu resursele lipsesc, ci voința,” arată Simionov.

Să se reformeze, dar să nu se schimbe nimic. UE împotriva pedepsei capitale

Pe un asemenea fond, în care reforma propusă de state din America Latină sau Uniunea Europeană întâmpină blocaj din partea blocului deja clasic, din care fac parte China, Iran, Pakistan şi, mai nou, Canada, declaraţia comună publicată la finalul CND nu face decât să sintetizeze aceleaşi calupuri de limbaj birocratic care oferă aparenţa consensului, în ciuda diferenţelor fundamentale de opinie: „Suntem pe deplini conştienţă că problema mondială a drogurilor rămâne o responsabilitate comună şi împărtăşită, care ar trebui tratată în context multilateral, prin cooperare sporită şi eficientă la nivel internaţional, solicitând o abordare integrată, multidisciplinară, de susţinere reciprocă, echilibrată şi comprehenivă legată de strategiile de reducere a cererii şi ofertei,” „Ne reafirmăm adeziunea de atingere a ţintelor şi obiectivelor, de implementare a prevederilor stabilite de Declaraţia Politică şi de Planul de Acţiune pentru Cooperare Internaţională pentru o Strategie Integrată şi Echilibrată de Combatere a Problemei Globale a Drogurilor” etc. etc.

Un mic pas înainte, în contextul în care Naţiunile Unite continuă să alimenteze o politică globală desprinsă de nevoile cetăţenilor, e declaraţia ministerială prin care Uniunea Europeană se pronunţă în favoarea abolirii pedepsei capitale, în cazuri de infracţiuni legate de consumul şi traficul de droguri. „Manifestăm o opoziţie fermă şi univocă faţă de pedeapsa cu moartea, în orice circumstanţe, şi considerăm că pedepsa cu moartea subminează demnitatea umană, iar erorile rezultate din aplicarea ei sunt ireversibile. Mai mult, impunerea pedepsei cu moartea pentru infracţiuni legate de droguri violează legile internaţionale. (…) Facem apel la Statele Membre ale Naţiunilor Unite să standardele minime internaţionale în ceea ce priveşte pedeapsa capitală şi să impună un moratoriu asupra aplicării ei, ca un pas înainte pentru abolirea ei.”

Întâlnirea Naţiunilor Unite de la Viena arată, înainte de toate, că deşi majoritatea ţărilor susţin continuarea unor politici globale, în ciuda evidenţelor care îi contrazic eficienţa, schimbările încep să apară la nivel naţional sa regional. Multe state americane, câteva exemple din Europa şi din America Latină arată că, odată abandonate prejudecăţile de fond şi reconstruit un cadru legislativ nou, corelat cu un sistem de sănătate responsabil, “problema drogurilor” îşi găseşte rezolvări, e drept, în alţi termeni decât propun convenţiile eradicării. La fel cum este imposibil ca aproape 200 de state să ajungă la un consens pe marginea altor subiecte controversate, nici în ceea ce priveşte drogurile nu ne putem aştepta prea curând la o concordie între Federaţia Rusă, unde consumatorii de droguri sunt discriminaţi şi abuzaţi sistematic, şi Olanda, de pildă, unul dintre cele mai bune modele în ceea ce priveşte administrarea drogurilor şi aplicarea unor măsuri de prevenire a riscurilor. În acelaşi timp, dat fiind că sistemul de negocieri din cadrul CND nu pare la rândul lui să fie reformat prea curând şi să înlocuiască graalul consensului cu votul democratic, nu ne putem aştepta decât la reforme naţionale, care să ţină cont de ce spun organizaţiile de activişti şi consumatori, care să renunţe la război, în favoarea unor măsuri cu adevărat eficiente, traduse în stoparea epidemiilor, tratarea dependenţilor, educarea publicului tânăr, susţinerea persoanelor şi comunităţilor marginale. E drept însă, acestea sunt probleme mult mai grave, ce ar necesita eforturi mai mari şi implicare mult mai serioasă decât cruciada împotriva narcoticelor şi psihotropelor, ţapii ispăşitori pentru multe din deficienţele unor sistemele sociale şi politice.

Acest articol a fost posibil cu sprijinul Hungarian Civil Liberties Union

 

Puteţi citi şi:

“E timpul să renunţăm la prejudecăţi şi să recunoaştem că prohibiţia drogurilor nu e soluţia potrivită”

 Ethan Nadelmann, vocea numărul unu pentru reforma drogurilor: “Marijuana nu se va legaliza singură”

Steve Rolles, analist al politicii drogurilor: “Problemele legate de droguri sunt rezultatul prohibiţiei”

Cine luptă cu războiul împotriva drogurilor


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger