Viitorul aduce fenomene meteorologice extreme, tot mai multe și mai grave

0

Cum va fi vremea? O întrebare care preocupă pe oricine, de la fermier sau funcționar până la omul de știință – variabila meteo influențează viețile tuturor; numai că, în cazul oamenilor de știință, dorința este de a ști cum va fi vremea peste 50 – 100 de ani sau chiar mai departe. Potrivit celui mai recent raport în domeniu, se pare că vremea în secolul 21 nu va fi tocmai prietenoasă.

 

Studiul IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) susține că încălzirea globală va duce la apariția unor fenomene meteo din ce în ce mai accentuate spre extreme: valuri de căldură, uragane, inundații și secete. Raportul, realizat pentru ONU, include mai multe scenarii meteorologice bazate pe estimările de emisii de gaze (pornind de la situația curentă) și transmite guvernelor din toată lumea să pună la punct planuri concrete prin care să reducă posibilele costuri economice și umane ale unor astfel de fenomene meteorologice. Concluziile IPCC nu sunt predicții exacte, spun autorii, ci oferă probabilități – mai ridicate sau mai scăzute, în funcție de calculele realizate.

Iată câteva dintre aceste probabilități ale viitorului: influențele concentrațiilor de gaze de seră din atmosferă vor duce la creșterea temperaturilor (atât a minimelor zilnice, cât și a maximelor la nivel global); tot ele ar putea duce la intensificarea precipitațiilor, cu caracter extrem, la nivel global; frecvența precipitațiilor va crește în secolul al 21-lea, în special la altitudini înalte sau în regiunile tropicale. Căderile masive de ploaie, cicloanele tropicale, secetele, toate vor crește în intensitate. Aceste predicții sunt valabile pentru sudul Europei, zona Mediteranei, Europa centrală, America de Nord, America Latină, parte din America de Sud, sudul Africii. La toate acestea se adaugă creșterea nivelului apelor mării, fapt care va afecta zonele de coastă, mai ales în regiuni de joasă altitudine.

 

Sursa: ENN

Foto: The Telegraph


Leave A Reply