VIDEO Un elefant a plâns după ce a fost eliberat din lanţurile unde a fost ţinut 50 de ani

1

Timp de cinci decenii, elefantul Raju a fost ţinut în lanţuri grele, abuzat şi înfometat. Cu câteva zile în urmă însă, viaţa bătrânei pachiderme s-a schimbat radical, după ce a fost eliberat de o echipă de activişti pentru mediu, care susţine că Raju a plâns în primele clipe de libertate.

 

elef4

 

Raju a fost capturat încă din primul an de viaţă, iar de atunci a fost vândut de nenumărate ori şi forţat să “muncească” în oraşul indian Allahabad, ca cerşetor. În tot acest timp, picioarele i-au fost înlănţuite şi imobilizate cu ţepi, astfel încât a căpătat leziuni cronice.

Pe 2 iulie, echipa de la Wildlife SOS, organizaţie înfiinţată în 1995 şi menită să protejeze natura în India, l-a recuperat pe Raju, deşi stăpânul şi mahout-ul său (cel care călăreşte elefanţi) s-au împotrivit. Aceştia din urmă au încercat să-l lege şi mai strâns în lanţuri pe animal şi să-l bulverseze prin diverse comenzi, însă cei zece veterinari şi angajaţi ai organizaţiei, însoţiţi de poliţie, au reuşit să-l salveze pe elefantul supus ani în şir la violenţe.

 

elef1

elef3

 

“Raju a fost înlănţuit 24 de ore din 24, act de o cruzime intolerabilă. Membrii echipei au fost uluiţi să vadă lacrimi curgându-i pe faţă în timpul misiunii de salvare. A fost incredibil de emoţionant. Ne-am dat seama că el, Raju, ştia că va fi eliberat. Elefanţii sunt animale maiestuoase şi extrem de inteligente. Nu putem decât să ne imaginăm prin ce torturi a trecut în ultima jumătate de secol,” arată Pooja Binepal, purtător de cuvânt al Wildlife SOS.

“Când a ajuns echipa de salvare la faţa locului, stăpânii lui îl legaseră atât de strâns, încât animalul era foarte îndurerat. Veterinarul şi ceilalţi membri i-au oferit fructe şi i-au vorbit blând, pentru a-l asigura pe Raju că voiam să-l ajutăm, iar atunci a început să plângă. Fondatorul Wildlife SOS, care s-a aflat acolo pe toată durata misiunii, a spus că nu se aştepta la aşa ceva. Au avut numeroase operaţiuni de salvare a elefanţilor, dar nu a mai văzut vreunul să plângă. A fost un moment puternic şi toată lumea a fost motivată să-l elibereze şi să-l ducă undeva în siguranţă,” povesteşte Nikki Sharp, de la Wildlife SOS SUA, citată de Huffington Post. 

 

elef2

elef

 

Un elefant trăieşte, în medie, 70 de ani. Raju, care are înainte cel puţin 10 ani, a fost transportat la un centru de îngrijire, unde se va bucura de viaţa fără lanţuri.

 

 

Sursa: Huffington Post


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger