VIDEO Un bărbat a urcat o vărzică de Bruxelles cu nasul pe un munte, în scopuri caritabile

0

Stuart Kettell, un englez din comitatul West Midlands, a împins cu nasul, timp de trei zile, un lăstar de varză de Bruxelles până pe vârful Muntelui Snowdon din Ţara Galilor, care măsoară 1 085 de metri, aflăm de pe Metro.co.uk. Bărbatul în vârstă de 49 de ani a făcut asta ca să strângă bani pentru bolnavii de cancer.

 

Foto: Stuart Kettell

 

Englezul s-a antrenat înainte de marea sa aventură în grădina de acasă, apoi, potrivit Oddiy Central, pe Muntele Snowdon, cel mai înalt din Ţara Galilor. “O tură de probă pe Snowden – 0,1 mile (0,16 kilometri) mi-au luat 50 de minute,” scria Ketell pe blogul lui înainte să atace vârful. “Şi asta s-a întâmplat în timp ce împingeam cu putere lăstarul, cu nasul. Aşa că am calculat că-mi va lua patru sau cinci zile să-mi îndeplinesc sarcina. E un teren foarte aspru acolo, sunt numai roci şistoase şi pietre şi praguri.”

La 30 iulie, britanicul şi-a început ascensiunea menită să strângă bani pentru fondul de caritate Macmillan Cancer Support. Deşi puţini oameni i-au dat şanse de reuşită, Kettell a fost încrezător în abilităţile sale, mai ales că nu se afla la prima aventură bizară în scopuri caritabile. Englezul a alergat mai demult evhivalentul a şapte maratoane în şapte zile într-o roată de hamster sau a parcurs 800 de kilometri pe catalige. Kettell spune că a reuşit să strângă până weekendul proaspăt încheiat 3.000 de lire sterine (în jur de 3.800 de euro) din obiectivul de 5.000 de lire (în jur de 6.300 de euro).

 

 

Puteţi citi şi:

Fotbalistul german Ozil donează banii primiţi la Mondiale pentru operaţiile unor copii brazilieni

Un bărbat şi-a montat în faţa casei un frigider, pentru donaţii de alimente către nevoiaşi

Un lustragiu de pantofi a donat copiilor nevoiaşi 200.000 de dolari strânşi din bacşişuri

Un cerşetor de 99 de ani îşi donează toţi banii orfelinatelor şi bisericilor

Un poliţist din New York i-a cumpărat ghete unui om al străzii


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger