VIDEO Testimonial: ce se întâmplă cu copiii-modele din industria modei

0

În industria modei ajung, deseori, în special fete foarte tinere, de 13 – 14 ani. Devin modele internaţionale, care prezintă modă pe podiumuri din întreaga lume. Care este, însă, viaţa lor adevărată, dincolo de strălucirea prezentărilor de modă? Despre trauma din spatele profesiei de copil-model vorbeşte Jennifer Sky, care a devenit model internaţional la 14 ani, scrie site-ul UpWorthy.

 

 

O problemă majoră a industriei modei în cazul copiilor este că duce lipsă de reguli stricte în privinţa lor: nu există supraveghetori pentru copii, nu au însoţitori, şefii sunt, în general, bărbaţi, iar libertatea sexuală, foarte mare. Site-ul UpWorthy a preluat un material video al fostului copil-model Jennifer Sky, în care aceasta vorbeşte despre abuzul din spatele strălucirii de pe podium şi despre nevoia de legi clare în privinţa prezenţei copiilor în „modelling”. Materialul video a înregistrat, pe site-ul citat, peste un milion de vizualizări. Jennifer a scris şi o carte despre experienţa ei (coperta – foto sus) şi a iniţiat o petiţie menită să pună în mişcare mecanismele legislative.

„Am fost un copil-model traumatizat şi cer autorităţilor să reglementeze cu atenţie şi severitate protecţia muncii în industria modei. 54% dintre modele încep să lucreze înainte de vârsta de 16 ani. Agenţiile încep recrutările la vârsta de 13 ani. Multe dintre imaginile voastre favorite din reviste sunt ale unor fetiţe îmbrăcate şi machiate să arate a femei. Îndatorate agenţiilor, tinerele modele ajung adeseori să revină acasă cu traume şi bani prea puţini sau deloc. Industria generează 2,5 triliarde de dolari anual, aşa că îşi permite să asigure un mediu mai sigur de lucru pentru toţi angajaţii săi. Toamna trecută, statul New York a votat o lege pentru protecţia copiilor-modele care lucrează în industria modei – între regulile sale se numără stabilirea orelor de încheiere a activităţii în timpul săptămânii, când minorii merg la şcoală, limitarea orelor petrecute la locul de muncă, însoţitori permanenţi pentru copii, tutori, mandataţi financiar. Însă este nevoie de o lege federală, la nivelul întregii ţări şi, categoric, de legislaţie internaţională în această privinţă”, scrie Jennifer în prezentarea materialului său video.

 

Am fost un copil-model. Această afirmaţie nu atrage, în general, compasiune, ci este asociată unei vieţi norocoase şi pline de strălucire. Nimeni nu asociază viaţa unui tânăr model cu ideea de traumă. Când aveam 14 ani, am plecat de acasă în Japonia, Italia, Franţa, Mexic, New York. Agenţia de modelling le-a promis părinţilor mei că voi avea însoţitori şi voi fi supravegheată. Dar în realitate am găsit numai limbi străine pe care nu le înţelegeam, decizii legate de cariera mea luate fără îndrumarea potrivită şi situaţii sexuale nepotrivite. Înconjurată de adulţi, am ajuns într-un mediu pe care niciun adolescent de 14 ani nu este pregătit să îl înfrunte. Am lucrat ore foarte multe, de multe ori noaptea târziu. O dată, a trebuit să stau într-o piscină cu apă rece până când pielea mi s-a albăstrit de-a dreptul

Personalitatea mea s-a schimbat. Din sociabilă şi deschisă, am devenit retrasă şi timidă, uşor de speriat. A devenit greu pentru mine să călătoresc în locuri noi, să mănânc la restaurante noi sau chiar să fac cumpărături la colţul străzii. Am devenit atât de timidă, încât abia mai vorbeam. Mi-au trebuit 20 de ani să înţeleg simptomele pe care le trăiam. Ceea ce eu numeam că „am dispărut în masca de model” era, de fapt, stres post-traumatic. Experienţa mea a avut loc la începutul anilor 1990, dar este şocant cât de puţin s-a schimbat, de atunci încoace, industria modei. (…) Limbajul modei este provocarea şi, când indstria generează triliarde de dolari, de ce s-ar schimba? Pentru că face copiii să sufere. (…) Copiii au nevoie de avocaţi pentru că nu putem avea încredere în companii orientate spre profit care fac ce este mai bine pentru ele. Ţine de noi să facem schimbările pe care le dorim.

 

După apariţia şi diseminarea materialului video – testimonial al unui fost copil-model, Jennifer a trecut de la succesul înregistrat cu legea statului New York privind copiii din industria modei la discuţii cu lideri ai Congresului american, în vederea unei legi federale. Mai multe detalii despre iniţiativa ei, scopul său şi ce înseamnă industria modei pentru un copil puteţi afla de pe site-ul lui Jennifer, Jennifer Sky sau de pe pagina ei de Facebook, de pe YouTube sau Twitter.

 

 

Sursa şi foto: UpWorthy

 

Puteţi citi şi:

La ce vârstă se încheie copilăria în vremurile noastre

„Eu pot schimba lumea altfel – schimbându-mă pe mine”

Când copiii sunt în competiţie cu smartphone-urile pentru atenţia părinţilor


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger