VIDEO. Sute de păsări găsite moarte în SUA au fost ucise de guvernul american

3

Când sute de păsări au fost găsite moarte lunea aceasta în Yankton, Dakota de Sud, mulți dintre localnici s-au gândit că era vorba de cel mai recent dintre fenomenele de moarte în masă raportate în întreaga lume. Însă este vorba de unul dintre multele cazuri în care a fost identificată o cauză clară, guvernul american asumându-și responsabilitatea pentru moartea a peste 200 de grauri.

La început se credea că vremea rece ar fi putut cauza moartea păsărilor, însă poliția din Yankton a primit un telefon de la Departamentul de Agricultură al SUA (USDA), care i-a anunțat că a otrăvit păsările la o fermă aflată la 16 kilometri distanță. Din câte se pare, în jur de 5 000 de păsări defecau în mâncarea cu care erau hrănite animalele fermei, amenințându-le pe acestea și pe angjații unității agricole. USDA s-a gândit că cea mai bună soluție ar fi să le omoare și a folosit în acest sens momeală îmbibată în otravă. Oficialii s-au declarat surprinși că păsările au rezistat atât de mult înainte să moară și au dat asigurări că leșurile lor nu reprezintă o amenințare pentru animalele și oamenii din împrejurimi.

Dacă misterul păsărilor căzute din cer în Dakota de Sud a fost risipit repede, evenimente similare de moarte în masă petrecute în alte locuri din SUA și de pe planetă rămân încă enigmatice. Recent, 200 de vaci au fost găsite moarte într-o fermă din Wisconsin, despre care se crede că au fost doborâte de pneumonie sau de o altă boală. Înainte de asta, morți în masă ale păsărilor, variind de la câteva zeci la câteva mii de cadavre, au fost raportate în Arkansas, Alabama, Louisiana, Kentucky, California, Italia, Suedia și chiar și România. Același fenomen a fost raportat și în rândul peștilor în Arkansas, Maryland, Chicago, Noua Zeelandă și Brazilia, iar 40.000 de crabi au fost lăsați de valuri pe plajele Angliei.

Oficialii nu cred că incidentele au legătură între ele și suspectează o serie de cauze, de la vremea rece la artificiile de sărbători, coliziunile cu mașini de mare tonaj și consumul în exces de hrană, însă recunosc că, în multe cazuri, sunt șanse mari să nu identifice niciodată o cauză. Potrivit AP, morțile în masă nu sunt fenomene rare în lumea animalelor.

Sursa: Huffington Post

Citiți și:

VIDEO. Apocalipsa păsărilor: Încă 300 de cadavre

Incidentele continuă: Sute de păsări moarte în California și Missouri, mii de pești morți în Chicago

Mister elucidat: Păsările căzute din cer în Italia au murit de indigestie

Păsările moarte, căzute din cer sunt cazuri rare, dar nu apocaliptice

Misterul continuă: Încă o mie de păsări şi 40.000 de crabi morţi, de data asta în Italia şi Anglia

Păsări moarte cad din cer în Suedia, iar milioane de cadavre de peşti sunt raportate în SUA, Brazilia şi Noua Zeelandă

Tags:



3 comentarii

  1. Pingback: China interzice circul cu animale şi opreşte abuzurile din grădinile zoologice » Think Outside the Box

  2. Otravesc pasarile ?…Asta da cultura americana ! Dar e si o minciuna ordinara , care duce la concluzia ca ei au facut ceva porcarie dupa care pasarile au murit si cazut in grup si in zbor, deci nu e otrava, sau nu in acest caz. In mod sigur s-a facut vre-o experienta globala si ceva s-a scapat de sub control. Ticalosii au obrazul gros si mizeaza pe prostie.

  3. Pingback: Seria deceselor în masă continuă cu vaci și bivoli: 10.000 în Vietnam, 200 în SUA » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger