VIDEO Satul unde chiria costă 15 euro pe lună şi şomajul nu există

11

Deşi sună a paradis utopic, Marinaleda e un sat al zilelor noastre, al cărui primar a reuşit să găsească o formulă perfectă pentru a eradica şomajul şi a oferi locuitorilor locuinţe pe care să şi le poată permite. Situat în Andalusia, în apropiere de Sevilla, oraş afectat major de criza economică, Marinaleda are 2.800 de locuitori care, împreună, au reuşit să dea o lecţie constructivă despre autogestionarea resurselor şi organizarea unei comunităţi.

 

Casares-Andalusia

 

Situaţia actuală din Marinaleda i se datorează, în mare parte, primarului Juan Manuel Sánchez Gordillo, implicat în aşa-numita lucha jornalera (lupta muncitorilor zileri) şi în mişcarea muncitorească mai amplă. Gordillo a reuşit să pună în aplicare o politică eficientă, prin care toţi locuitorii îşi pot permite să închirieze sau să-şi ridice case. Municipalitatea a intrat în posesia unor terenuri extinse din apropiere, iar apoi a cerut guvernului central fonduri pentru construcţia de case.

Astfel, administraţia poate ceda gratuit terenurile din proprietate sa către locuitorii care vor să-şi ridice case.  În virtutea uni convenţii cu guvernul regional andaluz şi a Planului de Dezvoltare Rurală aplicat în regiune, se pot achiziţiona materiale de construcţii, distribuite apoi beneficiarilor. Totodată, administraţia pune la dispoziţie, tot gratuit, forţă de muncă pentru şantierele de construcţie. Proiectul de realizare a casei, realizat de arhitecţi specializaţi, este şi el asigurat, în mod gratuit, de administraţie, însă beneficiarii pot solicita anumite modificări ale planului caselor. Locuitorii sunt cei care se reunesc pentru a stabili împreună contribuţia lunară ce trebuie plătită primăriei pentru a deveni proprietari asupra casei şi terenurilor. În ultimele luni, suma plătită de locuitori administraţiei pentru drepturile de proprietate sau pentru chirie este de 15 euro / lună

Cea mai mare parte a sătenilor din Marinaleda trăiesc din agricultură şi din prelucrarea materiei prime, iar alţii lucrează în administraţia publică, la şcoală sau în comerţ. Rata şomajului este zero, iar salariul este fix, acelaşi pentru toată lumea: 47 de euro / zi.

Modelul stângist al acestei comunităţi autogestionate se bazează pe solidaritate şi egalitate şi, iar povestea ei ne aminteşte de locuitorii din Ikaria, o insulă din Grecia recunoscută pentru longevitatea oamenilor ei. Chiar satul andaluz dacă poate fi criticat pentru principiile ideologice pe care se bazează, poate fi un exemplu pentru aşzările mici, unde locuitorii se pot ocupa împreună de gospodărire. Mai multe informaţii despre Marinaleda, puteţi afla din documentarul de mai jos.

 

Marinaleda. El sueno de la tierra (un utopia verso la pace) from BIMBESQUATTERS on Vimeo.

 

Sursa: Eticamente

 

Puteţi citi şi:

VIDEO Solidaritatea, secretul uneia dintre cele mai longevive comunităţi din lume

VIDEO Un sat medieval abandonat devine sat ecologic autosuficient


11 comentarii

  1. Fotografia asta este a unui frumos sat pe nume Casares situat foarte aproape de Costa del Sol in provincia Malaga. Nicidecum a satului Marinaleda din Provincia Sevilla. Daca fotografia este eronata, iti dai seama la restul continutului al acestui articol… Vai de capul celor ce cred stirile romanesti….

  2. Daca unii locuitori traiesc din agricultura, atunci cum pot ei sa aiba un salariu fix de 47 de euro pe zi???? Oricum cam jumatate din articol e ilogic. Sincer, baieti, voi va cititi articolele inainte sa le publicati???

  3. Ce este descris in articol, nu e solidaritate, oamenii aia au facut aproape tot cu bani luati de la altii.
    Eu sunt pentru solidaritate – cel putin in ce priveste educatia si sistemul de sanatate. Insa aici nu e vorba despre asta.
    Oamenii respectivi nu cu vor sa renunte la a trai la tara. OK. Problema e ca asta nu le poate aduce, tuturor, un nivel de viata pe care sa-l accepte. OK.
    Am trecut printr-o dilema asemanatoare – sa aleg intre o meserie facuta din pasiune, dar cu un castig mic, si ceva ce imi place fara sa fie o pasiune, dar cu un castig mult mai bun. Am ales optiunea din urma.
    Ei, pusi in fata unei alegeri de acest tip, au gasit alta solutie: nu renunta la nimic si iau bani de la cei ca mine. Asta nu e solidaritate.

  4. fraierii care se chinuie sa plateasca impozite ii sustin pe gargaragii astia care cred ca au descoperit paradisul. TOTB nu se dezminte nici de aceasta data. hipstereala totb e pentru prescolari sau adolescenti intarziati, nu pentru oameni seriosi sau care au luat macar bac-ul pe bune. articolul asta e ceva de genul: comunismul e o idee ganiala aplicata prost. muahahaha

  5. Cand vezi poveti de genul asta cum banii europeni sunt cheltuiti pe subventionarea traiului idilic de la tara in Spania, Franta, Grecia etc ii intelegi si pe englezi ca li se cam arde de UE.

  6. “Think outside of the brain” – articol scris prost, despre o idee proasta si cu consecinte proaste. Hint – comunitate autogestionata dar careia i se dau banii din alta parte nu exista. se pare ca gestioneaza fondurile platitorilor de impozite, fine-ar comunismul din cap sa ne fie…

  7. este realitate si adevar au 1200 ha le muncesc lucreaza manual au magazinele lor e un sat cu 2700 locuitorii altii nu mai au loc se lucreaza 6 ore pe zi exact si manual mult pe echipe iar fiecare echipa in fiecare zi face altceva deci fac agricultura privata nici nu mintra nimeni nici nu iese nimeni de acolo

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger